Poliţiştii caută un bărbat care a încercat să înşele o deveancă cu “înlocuirea unor electrocasnice”

Poliţiştii sunt pe urmele unui bărbat care a încercat să inducă în eroare o femeie din municipiul Deva, sub pretextul „înlocuirii unor obiecte electrocasnice”, pentru a obţine de la aceasta o sumă de bani.

La data de 16.01.2020, în jurul orei 15:30,  Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie în vârstă de  35 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că un bărbat necunoscut s-a prezentat în fața porții sale și a încercat să o inducă în eroare, pretinzând că este de profesie medic și vrea să o „ajute”.

Bărbatul a afirmat că doreşte să îi „înlocuiască” unele electrocasnice din casă, motiv pentru care femeia ar trebui să îl primească în locuinţă şi să îi achite contravaloarea „transportului” electrocasnicelor (respectiv, 800 de lei).

Întrucât femeia a refuzat să achite suma pretinsă, bărbatul a părăsit în grabă locuința și a plecat într-o direcție necunoscută.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la înșelăciune şi efectuează cercetări în vederea identificării prezumtivului autor.

          Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă:

  • Dacă intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon, nu permiteți accesul decât persoanelor cunoscute, pe care le așteptați în vizită;
  • Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care declară că reprezintă companiile de utilități ( gaz, curent, primărie, cablu TV, etc.) sau care pretind a fi angajaţi a unor supermarketuri/vânzători ambulanţi ce oferă gratuit (ori la preţuri avantajoase) diferite produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați nici măcar pentru scurt timp;
  • Evitaţi să vă afişaţi sau să discutaţi despre bunurile de valoare pe care le deţineţi în locuinţă (bani, bijuterii, seif, obiecte de artă);
  • Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să se subînţeleagă absenţa dumneavoastră;
  • În situaţia în care cheile de la uşa de acces au fost pierdute, uitate într-un loc public sau sustrase odată cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă încuietorile.
  • Învăţaţi copiii să fie discreţi şi să nu se laude altor persoane cu achiziţiile făcute de dumneavoastră (televizor LCD, laptop, sau că aveţi sume mari de bani în casă, etc.);
  • Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc anunțați imediat poliția și alertați vecinii.
Partajează această știre

Lasă un răspuns