În data de 01.06.2019, în jurul orei 17:10, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un bărbat de 72 de ani, din Orăștie, cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de înșelăciune.
Bărbatul le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce se deplasa pe strada Alexandru Ioan Cuza, din Orăștie, a fost acostat de patru persoane (doi bărbaţi şi două femei), care se deplasau cu un autoturism. Bărbatul aflat la volan a oprit maşina şi i-a propus septuagenarului să își dea jos verigheta din aur pentru ca acesta să o “curețe de duhurile rele”, după care i-o va restitui. Bărbatul a acceptat “oferta” şi a primit, în schimbul bijuteriei, un șervețel învelit cu bandă adezivă, în care s-ar fi aflat verigheta sa (pe care i s-a recomandat să îl deschidă doar după trei zile).
Odată ajuns la domiciliu, bărbatul, curios, a deschis ambalajul oferit la schimb şi a constat că în interiorul acestuia nu se afla verigheta sa, ci o piatră.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune şi continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.
Totodată, poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor să nu accepte „oferte” de acest gen, care se bazează pe naivitatea potenţialelor victime şi ascund intenţii infracţionale evidente.