Polițist: Îți faci datoria, ai dosar penal!

O întamplare petrecută recent, în zona Bradului, mai precis la jumătatea lunii iunie, a atras opinii controversate la adresa a trei polițiști. Infor­mațiile vehiculate în media pun sub semnul întrebării deontologia acestora, care și-au făcut datoria în cazul unui furt realizat de doi minori.
Cazul pe scurt:
La jumătatea lunii iunie, mai precis pe data de 14 iunie, doi minori de 14 respectiv 15 ani, au sustras unei femei de 80 de ani suma de 1.200 lei. În urma acestei sesizări, minorii cu pricina au fost identificați și duși la postul de poliție. Concomitent, au fost informați părinții despre fapta acestora și invitați la postul de poliție unde în prezența acestora li s-au pus mai multe întrebări şi au fost audiaţi.
Inițial cei doi minori au dat vina pe doi prieteni, ca în final aceștia să recunoască furtul banilor de la bătrânică.
Nu intrăm în detalii cu ancheta realizată de polițiști, iar ca fapt divers, pe 19 iunie, unul dintre cei doi minori a mai fost depistat comițând un alt furt în zonă.
Aparent totul în regulă
Fapta săvârșită de către minori a fost înregistrată și comunicată organelor de cerce­tare penală, în acest sens întocmindu-se un dosar. La câteva zile lucrurile iau o întorsătură inedită, pe numele celor doi polițiști se face o plângere pe­nală de către părinții minorilor, ”susținută” de către un certificat medico-legal.
Tămbălău media
În urmă cu câteva zile s-a declanșat o ”campanie media­tică” de denigrare a polițiștilor, inclusiv pe televiziune, în care potrivit declarațiilor părinților și copiilor, aceştia s-ar fi comportat abuziv cu copii, repro­șându-le că au fost loviți, vezi Doamne!, cu bastoanele și li s-au aplicat electroșocuri.
Nu intrăm în amănunte, în privința anchetei, întrucât campania de denigrare a celor doi polițiști care și-au făcut datoria, este una vehementă, cu complicitatea unor colegi în uniformă care, după informațiile noastre, au transmis copii din dosarul penal persoanelor neau­torizate.
Făcătură la comandă
La doar câteva zile după fapta celor doi minori s-a făcut o plângere penală împotriva polițiș­tilor, plângere realizată ca la carte și aceasta probabil cu ajutorul unor complici în uniformă sau de la alte structuri similare.
În replică,  polițiști brădeni spun că au lucrat după procedură, nefiind vorba de niciun abuz, bătăi cu bastoane sau electroșocuri asupra minorilor, dovada cea mai elocventă ar fi fost imaginile video care trebuiau ridicate în urma solicitării acestora de către structura informativă din minister precum și de la parchet.
Abuz sau complicitate?
Iată o întrebare care se naște firesc în mintea fiecăruia dacă analizează cazul.
Astfel în baza sesizării de către polițiști atât structura informativă din minister, cât şi procurorul de caz aveau obli­gația să ridice imaginile de pe camerele video în maxim 21 de zile, lucru care nu s-a făcut! Întrebarea este de ce? Unul dintre răspunsuri ar putea fi acela că un coleg, tânăr polițist brădean ar ținti funcția de comandant adjunct. Întâmplarea face ca acesta să fie nepotul unui fost procuror șef regional, fapt ce ar putea însemna un trafic de influență, dacă lucrurile ar sta aşa.
Din vorbă în vorbă, ”din bârfă în bârfă” se poate înțelege de ce nu s-ar fi ridicat imaginile video care ar fi lămurit din start actualul caz.
Se mai înţelege că vorba cu statul paralel este încă la modă iar cei care muncesc, deranjează și trebuie ”scoși afară pe făraș”.
Rămâne o întrebare la care timpul îi va da răspuns, mai repede sau mai târziu! Cine muncește și își face datoria deranjează, iar infractorii sunt tratați cu mănuși și puși la masă, tratați regește indiferent de vârstă.
Am încercat să aflăm o opinie sinceră a unor foști polițiști cu experiență din zonă. Una singură o considerăm, poate cea mai reprezentativă: municipiul Brad nu a avut la comandă în ultimii 20 de ani o persoană mai responsabilă și mai implicată decât actualul comandant.
În loc de final, ne-am mai permite o singură întrebare: și atunci cum rămâne? ”Hoții strigă hoții !”

Cornel Poenar

Partajează această știre

Lasă un răspuns