Poliția Locală Deva: Raportul activităților pe luna septembrie 2024

În luna septembrie 2024, polițiștii locali din Deva au desfășurat o serie de acțiuni ample în raza de competență, în conformitate cu legislația în vigoare.
I. Structura Ordine și Liniște Publică:
Polițiștii locali au aplicat un număr de 50 sancțiuni;
II. Structura Circulație pe Drumurile Publice:
Polițiștii locali au aplicat un număr de 206 sancțiuni;
III. Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului:
Polițiștii locali au aplicat un număr de 13 sancțiuni;
IV. Centrul Monitorizare Video Trafic:
S-au preluat un număr de 167 sesizări telefonice. De asemenea, operatorii din cadrul compartimentului Operator Trafic Supraveghere, au avut un număr de 81 de sesizări şi s-au efectuat 166 de identificări în Baza Națională de Date. Totodată au pus la dispoziție lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale probatoriu video în vederea soluționării unui număr de 28 dosare penale.
ALTE ACTIVITĂȚI:
• Structura Ordine și Liniște Publică:
– polițiștii locali asigură transportul de valori de la Primăria Municipiului Deva la Trezorerie și retur;
– asigură transportul și protecția personalului din cadrul DPLEPSC, a ofițerului de stare civilă pentru buna desfășurare a activității de oficiere a casătoriilor în afara sediului Casei Casătoriilor;
– asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin paza care se efectuează permanent la ușa de acces în Primăria Municipiului Deva;
– asigură protecția personalului din cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale Deva, prin paza care se efectuează permanent la sediul instituției;
– însoțesc executorii judecătorești la evacuările din imobilele aparținând Primăriei Municipiului Deva;
– au soluționat un număr de 45 sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat;
– au soluționat un număr de două sesizări din partea operatorilor din Centrul de Monitorizare Video și Trafic;
– sesizări scrise – două răspunsuri;
– au asigurat măsuri de ordine și liniște publică la un număr de 5 evenimente socio-culturale/sportive/artistice
– sesizări prin aplicaţia Deva 24 – 3 răspunsuri;
– răspund si soluționează sesizări telefonice venite prin Dispeceratul Poliției Locale;
De asemenea, prin efectuarea patrulelor mobile și pedestre, se previne săvârșirea eventualelor fapte de natură antisocială care ar putea periclita viața și integritatea persoanelor.
• Structura Circulație pe Drumurile Publice:
– dirijarea/fluidizarea circulației rutiere în zona unitaților școlare –zilnic;
– restricţionarea traficului rutier cu ocazia lucrărilor la carosabil – 6 acțiuni;
– au răspuns prin aplicația Deva 24, la un număr de 14 sesizări;
– au soluționat un număr de 117 de sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat;
– au primit la audiențe 3 persoane;
– au soluţionat un număr de 79 sesizări de la operatorii din C.M.V.T ;
– au soluţionat 2 petiţii primite de la cetăţeni;
– autovehicule fără stăpân/abandonate, monitorizate 16;
– autovehicule staţionate neregulamentar, ridicate 43;
– autovehicule abandonate, ridicate de pe domeniul public 12;
– au implementat 177 P.V, în Baza Naţională de Date a Poliției Române.
• Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului:
– polițiștii locali au efectuat un număr de 19 controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu,;
– polițistii locali au verificat un număr de 3 firme privind afişajul publicitar, şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice;
– politisţii locali au verificat un număr de 120 de societăţi comerciale, 8 comercianţi ambulanţi în pieţele agroalimentare si târguri precum şi respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare;
– monitorizare zilnică interior Cetate.
Poliția Locală Deva continuă să își îndeplinească cu profesionalism atribuțiile, asigurând un climat de ordine și liniște publică în municipiu.
În cadrul tuturor structurilor mai sus amintite se fac cercetări ori de câte ori este nevoie, pentru soluționarea cu celeritate a tuturor reclamațiilor scrise/telefonice venite din partea cetățenilor cât și a sesizărilor venite prin aplicația ,,Deva 24’’.
Direcția Poliția Locală Deva
Partajează această știre

Lasă un răspuns