Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a beneficiat de condițiile meteo favorabile și are lacurile aproape pline. Compania se va apleca mai mult asupra segmentului de furnizare începând cu anul viitor, dar nu trebuie să ne așteptăm la prețuri foarte mici, a precizat directorul general al companiei, Bogdan Badea.
„Pe fondul unei hidraulicități în revenire, suntem la 94% grad de umplere în lacuri, am ajuns unde ne doream, dacă vom avea o hidraulicitate satisfăcătoare sperăm să livrăm cât mai multă energie atât pe piețele concurențiale și pe segmentul de furnizare”, a declarat directorul general al companiei, Bogdan Badea, la conferința “Focus Energetic”.
Bogdan Badea a spus că Hidroelectrica este activă pe piața de furnizare și, odată cu liberaliarea pieței pentru casnici, care va avea loc la 1 ianuarie, va putea ataca și mai puternic piața clienților finali, pentru că nu va mai avea obligația să “țină” energia electrică pentru piața reglementată.
În fața presiunilor de vinde energie către clienții casnici la preț cât mai mic, directorul Hidroelectrica a atras atenția că acest lucru poate fi valabil, dar există anumite limite.
„Rolul managemenetului este să vândă marfa. Dacă piața ne va oferi posibilități mai bune, e mult mai ușor să treci peste acest lanț (cel al altui furnizor n.red.) și să te duci direct către consumator. Acest lucru îl vom face odată cu revenirea la piața liberă.
Nu poți să ai un preț mai mic pentru consumatorul casnic mai mic decât cel pe piața concurențială, ar fi ilogic. Dacă vinzi cu 200 de lei dar prețul în concurențial e 250, înseamnă că ai pierdere. Văd oferte foarte mici de furnizare care nu sunt susținute de prețurile de pe piețele OPCOM. Logica normală a lucrurilor este ca furnizorii să cumpere din piața angro, să adauge costurile pe care le au, care nu sunt mici, și în final să se formeze prețul pentru consumatorul casnic”, a spus Badea./www.alba24.ro