Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vă invită să descoperiți on-line, un  artefact  impresionant, în cadrul rubricii PIESE REPREZENTATIVE DIN COLECȚIILE MUZEULUI CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE din Deva.  Descrierea obiectului este realizată de Arheolog, Mihaela – Maria Barbu, Secția Arheologie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

SECERA PREISTORICĂ DIN PIATRĂ CIOPLITĂ DE LA ŞOIMUŞ – LÂNGĂ SAT

  <<Când vorbim despre sedentarizarea umană în preistorie, amintim, printre altele, şi cultivarea şi recoltarea plantelor, aducând în discuţie, pe lângă săpăligi şi plantatoare, secerile. Acestea au fost confecţionate, la început, în epoca neolitică, din piatră cioplită, fiind vorba, mai exact, despre niște piese tăioase de dimensiuni mici, care, erau inserate într-un suport (din os, corn sau lemn).

Secerile din piatră cioplită sunt alcătuite din două părţi: corpul de os, corn sau lemn, care era prevăzut cu un șanț “scobit”, în care se inserau astfel de piese mici din piatră, aliniate, astfel încât, câte o margine a lor să rămână afară din șanț, linia formată de aceste margini reprezentând tăișul secerii. Piesele, numite și inserții, erau fixate în şanţ, prin intermediul unei materii adezive, obţinută prin amestecul complex al răşinilor, cerii, bitumului, ocrului, argilei.

Secerile sunt de mai multe tipuri: curbe, drepte, în forma literei “L”.

Inserțiile de seceră pot fi foarte ușor reperate dintre artefactele pe care un arheolog le descoperă în timpul activității sale, deoarece acestea prezintă pe marginea, despre care spuneam că rămâne afară din șanț, o depunere, numită siliciu sau SiO₂, vizibilă cu ochiul liber.

Unele studii şi experimente demonstrează, pe de o parte, faptul că această depunere poate apărea în 30–60 de minute de recoltat (tăiat) plante sălbatice sau cereale domestice, iar pe de altă parte, faptul că acest siliciu se depune diferit, în funcţie de tipul de plantă tăiat.

Pentru perioada eneolitică, numită și epoca cuprului, la noi în ţară, atrage atenţia o aşezare, aparținând culturii Tiszapolgár, de pe Valea Mureşului, La Șoimuș – Lângă Sat, unde a fost descoperită o seceră din piatră cioplită, unică pentru această epocă, reprezentată de patru piese găsite aliniate, cu marginile cu siliciu în sus.

Aceasta a fost descoperită într-o groapă de provizii, cu pereții și fundul arse. Partea pasivă a secerii – suportul în care piesele au fost inserate – nu s-a mai păstrat, el fiind, cel mai probabil, din lemn, care cu timpul a putrezit. Forma sa pare să fi fost curbă.

Forma suportului, precum și multiplele modalități de dispunere a pieselor din piatră au determinat existența unei game largi de seceri preistorice, preferințele pentru un tip sau altul variind, în funcție spațiul geografic sau perioada cronologică. Acest fapt a fost influențat de o serie de factori, ce au ținut de tradiții, mod de viață, sol etc.

Aceiași factori au continuat să influențeze modalitățile de recoltare și mai târziu, în Antichitate, atunci când uneltele metalice înlocuiseră demult utilajele din piatră. Un bun exemplu în aceast sens ne dă autorul roman Plinius cel Bătrân care, la mijlocul secolului I d. Hr, vorbește despre diferitele modalități de recoltare ale cerealelor: “Sunt felurite procedeele de recoltare. Pe terenurile întinse din Galia se trec peste lanuri niște furci uriașe cu marginea dințată … În alte locuri, tulpinile se taie pe la jumătatea înălțimii cu o seceră … În unele locuri cerealele se taie din rădăcină, în altele se smulg cu rădăcină cu tot …” . Același autor ne dezvăluie și rațiunile pentru care variază atât de mult abordările recoltatului, într-o perioadă istorică extrem de dezvoltată și într-un stat uniformizat precum Imperiul Roman: “Diferențele sunt acestea: acolo unde se acoperă casele cu paie, acestea se taie cât mai lungi; unde însă lipsește fânul, e nevoie de tulpinile cerealelor pentru așternutul vitelor…. Procedeele sunt atât de diferite pentru că cerealele se cultivă pe mari întinderi și pentru că mâna de lucru este costisitoare”.

Raționamente asemănătoare trebuie să fi existat și în preistorie. Studiile efectuate asupra comunităților neolitice din sud-vestul Europei au determinat faptul că modalitățile de recoltare a cerealelor se deosebeau semnificativ de la o zonă la alta, cercetătorii punând acest fapt pe seama tradițiilor locale. >>