Piesă din patrimoniul MCDR expusă la Madrid în expoziția ”Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane”

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva prezintă astăzi online, o altă piesă din patrimoniul său, aflată la expoziția internațională „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane” de la Madrid.

Pilastru funerar din andezit

Dacă ați fost în ultima vreme prin expoziția Lapidarium sigur ați remarcat că lipsește un monument. Ei bine, a plecat la Madrid. Temporar, firește! Este vorba de un pilastru funerar (nr. inv. 53757), realizat din andezit roșu de Măgura Uroiului, produs al centrului de pietrărie de la Micia. Pe fața principală a monumentului este redat un personaj masculin, defunctul, îmbrăcat în tunica peste care este așezată o mantie prinsă pe umărul drept cu o fibulă circulară.

Despre condiția sa de (fost) soldat vorbesc spatha,  sabia lungă prinsă pe șoldul drept, și vergeaua din mâna dreaptă. În palma stângă, ridicată la piept, strânge un volumen (un papirus rulat). Pe celelalte două fețe ale pilastrului, secundare, sunt reprezentați doi cai, iar în registrele iconografice superioare sunt  figurate alte motive funerare consacrate: rozetele, ghirlanda și delfinii, palmierul și vița de vie.

Expoziția Lapidarium, din care face parte piesa noastră călătoare, poate fi vizitată în continuare! Monumentele din piatră, romane și nu numai, sunt expuse  în aer liber (cea mai mare parte din ele), în spatele palatului Magna Curia.

Informații: dr. Oana Tutilă, arheolog, secția de Arheologie, Muzeul Civilizației Dacice și Romane.

Secția de Marketing  și Relaţii cu Publicul

Partajează această știre

Lasă un răspuns