,,Pianul călător” în turneu la Deva!

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” vă invită sâmbătă, 29 mai 2021, la ora 19:00, la sala ,,Pro Arte” a Colegiului Național,,Decebal” din Deva, la un recital ,,Pianul călător”, susținut de artistul Horia Mihail.

Ajuns la ediția a XI-a, în acest an, Turneul Național ,,Pianul călător” propune un program extrem de atractiv, alăturând cele mai frumoase piese oferite ca bis, în cele 10 turnee de până acum.

În premieră, anul acesta, recitalul va fi urmat de proiecţia filmului documentar Pianul călător – 10 ani, care spune povestea primului deceniu al acestui proiect, o idee cu un destin şi un traseu cu totul inedit.

Filmul este un road-movie muzical, care spune povestea a 10 ani de turnee ce au cuprins aproape 200 de concerte şi recitaluri susţinute de pianistul Horia Mihail în zeci de oraşe ale ţării şi chiar peste graniţe.

Accesul la eveniment se face pe bază de invitație. Invitațiile se pot ridica de la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 9:00-16:00.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.

Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns