PETROŞANI: Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat vineri, 14 octombrie 2022, în municipiul Petroșani, la sediul nou al Universității din Petroșani, între orele 0900 – 1300, BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENȚI.

La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara raportează următoarele rezultate:

Au fost contactaţi un număr de 94 de angajatori în vederea participării la Bursă şi au participat efectiv un număr de 72 de agenţi economici, iar oferta de locuri de muncă a numărat 392 de posturi.

La Bursă au luat parte un număr de 904 hunedoreni, dintre care 711 absolvenți. Au fost selectați 284 absolvenți în vederea încadrării şi au fost încadrați în muncă 30 absolvenți, din care 3 cu studii superioare.

Agenţia va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă.

Dorim să mulţumim tuturor participanţilor la bursă pentru înţelegere şi buna colaborare.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns