Petroşani – Proces pierdut, dar circul continuă!

Managerul teatrului din Petroșani, Cosmin Rădescu, își continuă tirada de acuze la adresa conducerii Consiliului Județean Hunedoara, chiar dacă a pierdut unul dintre procesele cu instituția-mamă, respectiv Consiliul Județean Hunedoara. 

În 29 aprilie, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursul declarat de UAT Județul Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara și Președintele Consiliului Județean Hunedoara împotriva sentinței nr. 969/CA/2020 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr. 4111/97/2020. Soluția pe scurt sună cam așa: ”Admite excepția tardivității motivelor suplimentare de recurs invocate prin notele scrise depuse pentru termenul din 8 martie 2021. Anulează notele scrise prin care au fost invocate aceste motive (…) Casează sentința (n.r. pronunțată de Tribunalul Sibiu) și rejudecând cauza: Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Rădescu Cosmin împotriva pârâților UAT Județul Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara și Președintele Consiliului Județean Hunedoara. Respinge în fond cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții (n.r. o serie de actori angajați ai teatrului din Petroșani), în interesul intimatului reclamant Rădescu Cosmin. Definitivă”. 

Așadar, acum există o sentință definitivă prin care este respinsă cererea de suspendare a unor acte emise în 2020 de Consiliul Județean Hunedoara privitoare la evaluarea activității manageriale  pentru anul 2019. Acțiunea deschisă în instanță de Cosmin Rădescu a avut câștig de cauză la Tribunalul Hunedoara, dar în urma recursului, Curtea de Apel Alba-Iulia a decis altceva! Pe rolul instanțelor de judecată mai sunt însă alte dosare prin care managerul de la Petroșani atacă dispozițiile Consiliului Județean Hunedoara privitoare la organizarea evaluarii sale anuale. 

Și înainte de această sentință, și după, directorul teatrului din Petroșani a continuat acțiunile de intimidare la adresa a conducerii Consiliului Județean Hunedoara. Spațiul online a devenit locul preferat de răfuială cu administratorul public, secretarul județului și, mai nou, cu vicepreședintele care coordonează activitatea instituției de cultură. Pentru a nu se pune chiar așa rău cu șeful său ierarhic, președintele Laurențiu Nistor, managerul transformă live-urile de pe rețelele de socializare într-un fel de reclamații la adresa tuturor celor care-l supără și-l incomodează. Totul pe un ton colerico-acuzator, cu accente de-a dreptul dramatice! Bun actor….. Sau pe scurt, când trebuie să fie manager, Rădescu face pe actorul sau pe omul politic și așa mai departe!

Toate acțiunile managerului  și vorbele grele aruncate în spațiul public seamănă a hărțuire la adresa Consiliului Județean Hunedoara, instituție cu care Cosmin Rădescu are semnat un contract de management pe o perioadă de cinci ani. Ba mai  mult, managerul – actor nu se ferește să-i calomnieze pe oamenii despre care domnia sa crede că au vreo implicare în situația de la teatrul din Petroșani. Din păcate, prin toată atitudinea aceasta, managerul  nu face altceva decât să aducă grave prejudicii de imagine Teatrului Dramatic ”Ion D. Sîrbu”, dar și Consiliului Județean Hunedoara. Și totul s-a transformat într-o vendetta în care i-a atras și pe o parte a membrilor echipei teatrului. Deși lui Rădescu nu-i sunt alături toți actorii sau membrii staffului administrativ, trupa încropită de el este una mai vocală și lasă impresia că toată dreptatea îi aparține.  

    Dar, timpul și instanța încep să o dovedească contrariul !

Partajează această știre

Lasă un răspuns