Petroşani: Poliţiştii, pe urma celor care fură din societăţile comerciale

În cursul zilei de joi, 16 ianuarie 2020, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani au efectuat acţiune în scopul depistării persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt de bunuri din societăți comerciale.

În baza cadrul acţiunii, care a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Hunedoara, poliţiştii au efectuat trei percheziții domiciliare, la locuinţele unor petroşăneni cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, bănuiţi de comitere unor fapte de tăinuire (se pare că aceştia au cumpărat bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni de furt calificat, comise pe raza municipiului Petroşani, în perioada 2019-2020).

Cu ocazia efectuării perchezițiilor, poliţiştii au  identificat şi au ridicat mai multe bunuri (aparatură electronică, scule electrice, echipamente audio-video), iar cele trei persoane conduse la sediul Poliției, urmează a fi audiate în cadrul  dosarelor penale deja constituite.

În cursul aceleiaşi acţiuni,  polițiștii Biroului Rutier Petroşani au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, pentru diferite abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, (în valoare totală de 1.850 lei) şi au reținut un certificat de înmatriculare (pentru nereguli tehnice).

Partajează această știre

Lasă un răspuns