PETROŞANI: Hoţi “specializaţi” în furturi din autoturisme, prinşi de poliţişti

În perioada iunie-iulie a anului 2020, pe raza municipiului Petroşani au fost sesizate mai multe furturi din autoturisme prin spargerea geamului lateral.

În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani, s-a reuşit identificarea şi prinderea persoanelor bănuite de aceste fapte, ca fiind trei tineri, doi din localitatea Aninoasa în vârstă de 19 şi de 21 de ani şi al treilea tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Petroşani.

Cei trei tineri, sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d din Codul Penal.

Faţă de tânărul în vârstă de 19 ani, instanţa a dispus măsura arestării preventive de 30 de zile, iar faţă de ceilalţi doi tineri, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Partajează această știre

Lasă un răspuns