Peste 8.000 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii salvatori în minivacanța sărbătorilor pascale. Majoritatea misiunilor care au presupus intervenția echipajelor operative au fost destinate acordării asistenței medicale de urgență.
În perioada 26 aprilie – 01 mai a.c., zilnic, peste 5.100 de pompieri cu aproape 3.000 de mijloace tehnice au intervenit pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Răspunsul la urgențele medicale a fost asigurat prin intermediul celor peste 700 de echipaje SMURD, dintre care 280 echipaje încadrate de pompieri paramedici, 39 unităţi de terapie intensivă mobilă (8 specializate în tratament nou născuți), 44 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, 15 motociclete de prim ajutor și 325 autospeciale pentru descarcerare și alte urgențe.
Astfel, în cele șase zile, la nivel național, salvatorii au acționat la 396 misiuni de stingere a incendiilor, 6.562 cazuri SMURD (6.527-acordarea primului ajutor medical și 35-descarcerare), precum și alte câteva sute de misiuni pentru protecția comunităților.
De asemenea, în această perioadă, 6.547 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele SMURD, iar alte 118 au fost salvate din medii ostile vieții.
Totodată, pe autostrăzile A2 și A4, unde au fost operaționalizate puncte temporare de lucru (stingere, descarcerare și prim ajutor), nu au fost înregistrate situații deosebite, care să ducă la pierderi de vieți omenești.
De asemenea, pe Plajele din Mamaia și Vama Veche au fost amplasate echipaje de salvatori militari cu autospeciale de stingere, descarcerare și acordare a primului ajutor calificat.
Reamintim faptul că, pe timpul slujbelor din Noaptea Sfântă, 31 persoane au fost asistate medical la fața locului, iar 24 dintre acestea au fost transportate la unitățile spitalicești pentru investigații suplimentare. La lăcașurile de cult nu s-au înregistrat incendii.
În această minivacanţă, inspectorii de prevenire au executat 224 de controale pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă. Cu precădere, acţiunile au vizat lăcașurile de cult, spaţii destinate cazării persoanelor, fiind înlăturate o serie de nereguli care puteau pune în pericol utilizatorii.
Inspectorii de prevenire au avut în atenție dotarea cu stingătoare de incendiu, utilizarea corectă a instalațiilor electrice, precum și menținerea liberă a căilor de evacuare și a celor de acces cu autospecialele de intervenție.
Totodată, s-au efectuat instruiri cu personalul responsabil de la aceste categorii de obiective, privind modalitățile practice de primă intervenție în caz de necesitate, până la sosirea echipajelor profesioniste.