Peste 43.000 de paşapoarte, eliberate anul trecut de SPCP Hunedoara

În anul anterior, SPCP Hunedoara a intrat în contact cu peste 25.000 de cetățeni, care au solicitat eliberarea unui pașaport simplu electronic sau temporar, dar și cu 17.181 cetățeni cărora li s-a livrat documentul de călătorie. În această perioadă, sistemul de transmitere a pașaportului electronic prin curier a fost solicitat de către 5.641 cetățeni.

Din anul 2010, cetățenii români aflați în străinătate pot depune actele pentru eliberarea pașaportului electronic și la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, ori la cel mai apropiat serviciu de pașapoarte, atunci când se află în țară, iar astfel, 8.272 de cereri au fost depuse la consulate și 8.125 de cereri au fost depuse la alte județe.

În anul 2022, activitatea SPCP Hunedoara a procesat un număr de 43.658 cereri de eliberare de pașapoarte, astfel:

  • pașapoarte electronice: 25.681 la ghișeu, 8.125 din alte județe și 8.272 prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare;
  • pașapoarte temporare: 1.577 la ghișeu;
  • cereri refuzate: 3 din alte județe.

Din punctul de vedere al tipului de pașaport solicitat, dar mai ales după intrarea în vigoare a Legii nr. 133/2018, pașaportul electronic este majoritar în preferințele solicitanților, cu un procent de 96,39%.

Pe linia compartimentului de restricții au fost luate în evidență 505 persoane cărora le-a fost suspendat dreptul de liberă circulație (82 cu pașapoarte valabile, 174 cu pașapoarte expirate și 248 nedeținători de pașaport).

Pe linie de pașapoarte au fost sancționate contravențional un număr de 166 de persoane ca urmare a încălcării regimului pașapoartelor, fiind aplicate un număr de 104 amenzi în valoare de 5.215 lei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns