În perioada 24-26 ianuarie a.c., pompierii au acționat, la nivel național, pentru gestionarea unui număr de 4.474 de situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (3.597 cazuri SMURD).
În urma solicitărilor primite, echipajele SMURD au acordat prim ajutor calificat unui număr de 3.610 persoane.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 18 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În ciuda eforturilor salvatorilor, 8 persoane și-au pierdut viața, în județele Argeș, Cluj, Galați, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu și Olt.
Una dintre intervențiile relevante a avut loc vineri, 24 ianuarie a.c., în localitatea Lunca Corbului, județul Argeș. În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme și o autocisternă, șase persoane fiind rănite, iar o alta decedată.
Tot în cursul zilei de vineri, 24 ianuarie a.c., o altă situație soldată cu victime s-a produs pe DN7, în localitatea Lazaret, județul Sibiu, unde două autoturisme au intrat în coliziune frontală. În urma acestui accident,o persoană a decedat, iar o altă victimă a fost transportată la spital.
Ieri, 26 ianuarie a.c., echipaje de pompieri din cadrul ISU Olt au intervenit la un accident rutier produs pe DN 65, în localitatea Negreni, între un tir și două autoturisme. În urma evenimentului au rezultat șase victime, din care una decedată (bărbat, 54 ani). După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, două victime au fost transportate la spital, iar celelalte trei au refuzat transportul.
În afara acestor situații, pompierii au acționat pentru stingerea a 511 de incendii,care, în mare parte, au avut drept cauză probabilă utilizarea mijloacelor de încălzire sau instalațiile electrice cu defecțiuni sau improvizații. În urma acestor cazuri, două persoane și-au pierdut viața.
Cele două evenimente soldate cu victime au avut loc în cursul zilei de ieri, *26 ianuarie a.c.,* în județele Covasna și Dolj. În ambele situații, pe timpul operațiunilor de intervenție, în camerele în care s-au manifestat incendiile au fost găsite decedate două persoane vârstinice, cu vârste de 66 ani, respectiv 82 ani.
În timpul sezonului rece se constată o intensificare a incendiilor produse la locuințe, evenimente ce pot amenința viața și sănătatea populației, precum și bunurile acesteia. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, cetățenii trebuie să conștientizeze riscurile utilizării mijloacelor de încălzire și a instalațiilor electrice cu defecțiuni și improvizații. Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii! Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Dinamica operativă va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național și vor fi dispuse măsuri imediate pentru gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor specializat persoanelor aflate în dificultate.