Guvernul României a alocat 34,1 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundațiile care au avut loc în județul Hunedoara. Sumele alocate vor fi transmise fiecărei primării pe raza căreia s-au înregistrat pagube.
„Imediat după retragerea apelor, Instituția Prefectului a constituit în regim de urgență comisii de evaluare care s-au deplasat în fiecare localitate afectată. Am solicitat membrilor comisiilor să lucreze inclusiv în zilele sfârșitului de săptămână pentru ca primăriilor hunedorene să li se poată trimite cât mai repede, ceea ce s-a și întâmplat, banii necesari reparațiilor la infrastructura rutieră, de alimentare cu apă sau la obiective sociale din localitățile afectate”, a declarat prefectul județului, Vasilică Potecă.
Totodată, Vetuța Stănescu, secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a menţionat că fondurile au fost alocate în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, prefecturi şi ISU. „Sunt 23 de județe unde au avut loc inundaţii și alunecări de teren, fiind afectate infrastructura hidrotehnică, terasamentele, malurile de apărare, structura drumurilor județene ori comunale, podurile, podețele, digurile și punțile pietonale”, a precizat oficialul guvernamental.
Cele mai mari sume au fost atribuite Consiliului Judeţean Hunedoara, 9,97 milioane lei, urmat de primăriile din Vaţa de Jos – 6,6 milioane lei, Uricani – 2,93 milioane lei, Aninoasa – 1,88 milioane lei, Baia de Criş – 1,18 milioane lei, Lupeni – 1,05 milioane lei, iar lista continuă.