Românii au cumpărat 3.541 de autoturisme ecologice în primele şapte luni ale anului, cu 60% mai multe decât în urmă cu un an, în aceeaşi perioadă, reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), transmiteromânia24.ro.
Conform analizei reprezentanţilor producătorilor şi importatorilor de autoturisme din România, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, s-a situat, în perioada de referinţă, la 3,6%, comparativ cu 2,5% cât se înregistra în intervalul ianuarie – iulie 2018.
Totodată, din totalul vânzărilor de maşini ecologice, înregistrat în primele şapte luni ale anului în curs, cele mai multe (2.670 de unităţi) sunt autoturisme hibrid, în creştere cu 55,3% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018, în timp ce 714 unităţi se încadrează în categoria electrice (+134,1%), iar 157 de unităţi făceau parte din categoria plug-in (-16,5%).
Statistica APIA relevă faptul că, doar la nivelul lunii iulie 2019, au fost comercializate 562 de autoturisme “verzi”, în scădere cu 19%, în comparaţie cu luna anterioară, când s-au vândut 694 de unităţi./www.alba24.ro