În perioada aprilie – iunie 2023, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca, pentru formarea agenților de poliție.
Numărul de locuri, defalcat pe școli, este următorul: 1.340, la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și 300 la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca.
Cererile tip de înscriere, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, în perioada 20 aprilie – 5 mai 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.. Candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală.
În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații vor depune documentele solicitate până la data de 15 mai 2023.
Lista cu unitățile de recrutare se regăsește aici – https://www.politiaromana.ro/ro/politia-romana/unitati-teritoriale.
Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaților, proba de evaluare a performanței fizice, susținerea probei de evaluare a cunoștințelor (nota de promovare a fiecărei probe fiind minim 5), iar, la final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs după parcurgerea etapelor amintite.
Proba de evaluare a performanței fizice va fi susținută în perioada a 19 – 24 mai 2023, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, astfel:
– Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;
– Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;
– Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;
– Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;
– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – pentru candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea;
– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.
Spre deosebire de anii trecuți, proba de evaluare a cunoștințelor nu se va susține la sediul unităților de recrutare, ci la sediul școlilor
Candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice vor susține proba de evaluare a cunoștințelor la data de 27 mai 2023, iar rezultatele obținute vor fi aduse la cunoștința candidaților prin postarea pe site-ul oficial al unității de învățământ pentru care optează, până la data de 28 mai 2023.
Proba de evaluare a cunoștințelor constă într-un test grilă cu întrebări din disciplinele: limba română, limbă străină, legislație specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum și a instituțiilor politice ale statului , educație civică și cetățenească, exerciții de evaluare a capacității de analiză și sinteză, precum și exerciții privind deprinderea raționamentului logic.
La limba străină, candidatul optează, prin cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, pentru una din următoarele discipline: limba engleză sau limba franceză.
Examinarea medicală se realizează în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 31 mai – 29 iunie 2023.
Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 30 iunie 2023.
PENTRU A PARTICIPA LA CONCURSUL DE ADMITERE ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT CARE PREGĂTESC PERSONAL ÎN BENEFICIUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII LEGALE DE RECRUTARE:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie declaraţi “apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală și evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situația în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situații, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv;
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
- să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
- să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist;
- să nu aibă antecedente penale, sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
- îndeplinesc criteriile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
CRITERIILE SPECIFICE pentru recrutarea candidaţilor la examenele de admitere în instituțiile de învățământ, formă de învățământ cu frecvență, sunt următoarele:
a) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
b) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
c) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținută de vară; (verificarea îndeplinirii criteriului se realizează cu ocazia examinării medicale).
f) candidații care au fost declarații ”admis” la concursul de admitere în instituțiile de învățământ nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizație cu caracter politic.
g) alte cerințe specifice fiecărei instituții de învățământ.
Detalii cu privire la această sesiune de admitere se regăsesc pe site-ul MAI https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/, precum și pe site-urile fiecărei instituții de învățământ:
Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – http://www.scoalapolitie.ro/
Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca– http://www.scoalapolcj.ro/.
Informaţii detaliate despre procedura de recrutare derulată de I.P.J. Hunedoara pot fi obţinute pe site-ul oficial al instituţiei (https://hd.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant).