Peste 160 de intervenţii ale pompierilor hunedoreni în acest week-end

În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au desfășurat 162 misiuni și intervenții.
O pondere semnificativă a misiunilor este reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 123 astfel de solicitări. Cele mai multe cazuri au fost operate de către Detașamentul Deva și Detașamentul Petroșani.
Tot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 2 incendii care s-au manifestat la un transformator electric din localitatea Archia și la o clădire dezafectată din localitatea Hunedoara. În urma acestor evenimente, nu au existat victime.
De asemenea, echipajele operative au gestionat 3 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere care au avut loc pe raza localităților Simeria, Petroșani și Vălișoara, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 14 cazuri, au acționat pentru deblocarea a 2 uși de acces în locuință, au salvat 2 animale aflate în medii ostile vieții, au desfășurat 6 misiuni de recunoaștere în teren și informare preventivă și 3 misiuni de căutare – salvare, au asigurat măsurile de siguranță pe parcursul desfășurării a 3 evenimente cu public numeros și au intervenit în alte 4 situații pentru protecția comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro
 De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Partajează această știre

Lasă un răspuns