În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara au desfășurat 157 misiuni și intervenții.
O pondere semnificativă a misiunilor este reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 105 astfel de solicitări.
ot în această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 5 incendii.
Dintre acestea, 3 au reprezentat arderi necontrolate de vegetație uscată și deșeuri menajere, manifestate în localitățile Deva și Cristur. Un incendiu a avut loc la subsolul unui bloc din Petrila, unde au ars deșeuri din carton și hârtie, fără a fi afectate apartamentele locatarilor, iar un alt incendiu a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Brotuna, unde au fost afectate de flăcări o locuință, un grajd și o anexă.
Din fericire, în urma acestor evenimente, nu au existat victime.
De asemenea, salvatorii hunedoreni au gestionat prompt 2 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere care au avut loc în localitățile Călan și Silvașu de Sus, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 11 cazuri, au desfășurat 11 activități de informare preventivă și 16 activități de recunoștere în teren, au salvat 2 animale aflate în medii ostile vieții și au acționat totodată în alte 5 situații, în sprijinul comunității.
Una dintre cele mai importante misiuni a avut loc vineri seara, când colegii noștri din cadrul Secției de Pompieri Brad au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu produs într-o gospodărie din localitatea Brotuna, comuna Vața de Jos.
La locul solicitării, s-au deplasat de urgență echipaje operative cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de serviciu, un autocamion de transport efective și materiale și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, la acoperișul comun al unei bucătării de vară, al unui grajd și al unei anexe.
În aceste construcții erau depozitate mai multe utilaje și unelte agricole, precum și 200 de baloți de fân.
Pompierii au localizat incendiul, reușindu-se astfel protejarea unei case aflată în imediata apropiere.
După aproape 3 ore de efort susținut, incendiul a fost stins, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost un scurtcircuit electric.
ℙ𝕖𝕟𝕥𝕣𝕦 𝕒 𝕖𝕧𝕚𝕥𝕒 𝕒𝕤𝕥𝕗𝕖𝕝 𝕕𝕖 𝕤𝕚𝕥𝕦𝕒ț𝕚𝕚, 𝕔𝕒𝕣𝕖 𝕧ă 𝕡𝕠𝕥 𝕡𝕦𝕟𝕖 î𝕟 𝕡𝕖𝕣𝕚𝕔𝕠𝕝 𝕧𝕚𝕒ț𝕒 ș𝕚 𝕓𝕦𝕟𝕦𝕣𝕚𝕝𝕖 𝕞𝕒𝕥𝕖𝕣𝕚𝕒𝕝𝕖, 𝕡𝕠𝕞𝕡𝕚𝕖𝕣𝕚𝕚 𝕙𝕦𝕟𝕖𝕕𝕠𝕣𝕖𝕟𝕚 𝕧ă 𝕣𝕖𝕔𝕠𝕞𝕒𝕟𝕕ă 𝕤ă 𝕣𝕖𝕤𝕡𝕖𝕔𝕥𝕒ț𝕚 𝕡𝕣𝕚𝕟𝕔𝕚𝕡𝕒𝕝𝕖𝕝𝕖 𝕞ă𝕤𝕦𝕣𝕚 𝕔𝕒𝕣𝕖 𝕥𝕣𝕖𝕓𝕦𝕚𝕖 𝕣𝕖𝕤𝕡𝕖𝕔𝕥𝕒𝕥𝕖 𝕡𝕖𝕟𝕥𝕣𝕦 𝕡𝕣𝕖î𝕟𝕥â𝕞𝕡𝕚𝕟𝕒𝕣𝕖𝕒 𝕚𝕟𝕔𝕖𝕟𝕕𝕚𝕚𝕝𝕠𝕣 𝕕𝕖 𝕟𝕒𝕥𝕦𝕣ă 𝕖𝕝𝕖𝕔𝕥𝕣𝕚𝕔ă:
• Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
• Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
• Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou şi altele asemenea;
• Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului, menţionate în prospectul produsului;
• Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent.
• Nu suprasolicitați instalația electrică. Alocaţi fiecărui aparat câte o priză.
• Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro
De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.