Performanță în învățământul profesional și dual hunedorean – beneficii pentru comunitate!

Rezultatele din învățământul profesional și dual hunedorean, după absolvirea examenului de certificare sunt promițătoare, având în vedere că 39 de absolvenți au fost angajați de către operatorii economici la finalizarea examenului. Aceasta demonstrează o conexiune eficientă între sistemul de educație profesională și piața muncii locale, județene și regionale.
Existența parteneriatelor solide între U.A.T.-uri , instituțiile de învățământ și operatorii economici facilitează tranziția absolvenților către locurile de muncă. Absolvenții sunt bine pregătiți și sunt capabili să îndeplinească cerințele posturilor pentru care sunt angajați. Astfel la finele examenului de certificare reprezentanții mediului economic au concretizat intențiile de angajare prin încheierea contractelor de muncă cu 39 de tineri care au împlinit vârsta de 18 ani, în calificări profesionale precum: Lucrător hotelier, Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație publică, Bucătar, Sudor, Constructor montator de structuri metalice, Electromecanic utilaje și instalații, Mecanic auto, Operator industria de medicamente și produse cosmetice, Operator la mașini cu comandă numerică, Confecționer articole din piele și înlocuitori.
Transmitem mulțumiri și aprecieri pentru implicarea și sprijinul acordat absolvenților din învățământul profesional hunedorean, tuturor operatorilor economici implicați: Restaurant Perla-Deva, Steaua Mureșului, SC CRISTI ROD BAR SRL , SC Daniel Bunicul 2019 ”Casa Ardelenească ”, Contact Mol, Restaurant Vintage-Hunedoara, Assa Abloy, Recomsid Hunedoara, Pensiunea AVY Hațeg, Philips Orăștie, Pensiunea la Pavel Silvașu de Sus, SC Popasul Turistic Zimbrul Hațeg, Pensiunea Retezat, Vulcanizare Service Auto Domi Pati SRL Lugoj, Lazar Auto Assistence Deva, SC Manu Sprint SRL, Lazar Auto Assistence Deva, SC Prescom Auto SRL Orastie, SC Pernant Orastie, SC DAR Draxlmaier Automotive SRL, SC Green Electric Service SRL, Fares SA, SC SOCOM UNIREA- Medieval, SC Noemy SRL.
Prin angajarea tinerilor absolvenți, ați demonstrat nu doar încredere în competențele și pregătirea lor, ci și un angajament puternic față de dezvoltarea comunității noastre.
Colaborarea dumneavoastră este esențială pentru succesul și continuitatea programelor noastre educaționale, iar impactul pozitiv asupra tinerilor noștri absolvenți este de necontestat. Datorită dumneavoastră, aceștia au oportunitatea de a-și începe cariera cu dreptul, de a se dezvolta profesional și de a contribui activ la economia locală.
Partajează această știre

Lasă un răspuns