În data de 02.07.2020, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie au dispus prin ordonanță reținerea unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din Baia Mare, județul Maramureș, pentru o perioada de 24 de ore, începând cu ora 1630.
Bărbatul este cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin.1 și 2 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 01.06.2018-07.06.2018, bărbatul, în urma unui anunț postat pe bursa transportatorilor, conținând servicii de transport, a fost contactat de persoanele vătămate, prin apelarea numărului de telefon indicat în conținutul anunțului, cu intenția de a transporta mărfuri în diferite zone ale țării. Inculpatul, se prezenta la sediul persoanelor vătămate și folosindu-se de nume false ridica marfa care ulterior nu mai ajungea la destinație. În acest mod a înșelat un număr de patru persoane vătămate – societăți comerciale de pe raza localităților Bărăștii Hațegului, județul Hunedoara, sectorul 4 București, municipiul Ploiești, respectiv comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu, cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximativ 200.000 lei.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg pentru dispunerea măsurilor legale.