Pensiile, în pericol de a nu fi plătite

Angajaţii mai multor instituţii aflate în subordinea Ministerului Muncii, între care şi cei ai Casei de Pensii, se pregătesc de grevă generală, începând de luni, 27 noiembrie. Acest lucru va avea influenţe asupra graficului de plată a pensiilor, au avertizat reprezentanţii Sindicatului Naţional al Salariaţilor din Instituţiile Ministerului Muncii.

Conflictul din cadrul instituţiilor subordonate Ministerului Muncii, cum sunt Casa de Pensii, AJOFM, AJPIS şi ITM, se pare că a ajuns într-un impas, după ce în cursul acestei săptămâni au continuat acţiunile de protest ale angajaţilor, la nivel judeţean.

Aceştia s-au aflat, miercuri, într-o grevă de avertisment care a durat două ore, ei fiind nemulţumiţi de salarizare, deficitul de personal, care duce la un volum de muncă mărit, şi de lipsa materialelor necesare în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Protestul s-a derulat în faţa sediilor instituţiilor menţionate, iar participanţii la grevă au purtat foi de hârtie pe care erau înscrise revendicările şi nemulţumirile lor.

„Suntem nemulţumiţi de salarii şi de volumul de muncă mare, ce revine unui angajat din cauza deficitului de personal care este cuprins între 30 şi 50%. Nu avem materiale de lucru, combustibil pentru deplasări, echipamente”, a declarat reprezentantul Sindicatului Naţional al Salariaţilor din Instituţiile Ministerului Muncii, filiala Hunedoara, Sorin Istrate.

Sindicaliştii solicită, în principal, salarii „echitabile egale” cu ale angajaţilor din alte instituţii similare, cum ar fi APIA sau ANAF, şi eliminarea discrepanţelor apărute în familia ocupaţională „Administraţie”.

De asemenea, protestatarii au cerut asigurarea unor condiţii de muncă decente, anularea măsurii prin care s-au blocat angajările în posturile vacante, plata orelor suplimentare, deoarece din cauza deficitului de personal acestea nu pot fi compensate cu timp liber.

Între revendicări este înscrisă şi reactualizarea aplicaţiilor informatice folosite în activitatea curentă, precum şi revizuirea statutelor inspectorului de muncă şi ale inspectorilor sociali cu garantarea independenţei acestora.

Sindicaliştii susţin că vor intra în grevă generală, din data de 27 noiembrie, deşi nu doresc acest lucru pentru că protestul va duce la încetarea plăţii pensiilor, alocaţiilor şi indemnizaţiilor pentru şomaj.

Partajează această știre

Lasă un răspuns