Ne îndreptăm încet și cu sfială pe urma pașilor Mântuitorului, trăind sentimente unice: de emoţie, umilință, evlavie, resemnare. Apoi, pe nesimțite, pătrundem într-o altă lume. O lume a pioșeniei, a iertării și credinței, unde spiritualul și materialul se îngemă­nează perfect. Și tot aici, te simți vinovat de toate păcatele de pe pământ. Iar Patimile Domnului Iisus stăruie în gândul fiecăruia, începând cu:

Via Dolorosa, Calea Durerii sau Calea Suferinței
Șerpuiește printre străduțele înguste ale Orașului Vechi, începând cu Mănăstirea Ecce Homo (Iată Omul), până la Biserica Sfântului Mormânt. Acest drum lung și chinuitor, Iisus l-a străbătut cu demnitate, purtându-și crucea, fără să renunțe o clipă la Credința Sa. De la calea de judecată a lui Pilat și până la Locul Umilinței, Golgota, drumul are 14 porți, fiecare popas având o semnificație aparte.

Primul popas al Crucii
Aici, Iisus este condamnat la moarte. ”Au adus pe Iisus de la Caiafa în odaia de judecată”. (Ioan,18,28).

La al doilea popas
Este împovărat de Cruce. ”Atunci Pilat a luat pe Iisus și a pus să-L bată”. (Ioan,19,16).

La al treilea popas
Iisus cade pentru prima dată sub greutatea Crucii, dar nimic nu-L oprește să meargă mai departe. Pentru că, iubirea de semeni, de Credință, e mai presus de orice.

La al patrulea popas
Iisus o întâlnește pe mama Sa, Maria, care strânge în sufletul său toată durerea și umilința, neavând posibilitatea să facă nimic. ”O voi, care treceți pe lângă mine priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea”. (Plângerile lui Ieremia, 1,12).

La al cincilea popas
Simion din Cirena este forțat să ducă Crucea Mântuitorului. La un moment dat, Mântuitorul se împiedică de o piatră. Locul este marcat, iar credincioșii-L venerează, în­chi­­nându-se.

La al şaselea popas
La Iisus ajunge Veronica. Aceasta-I șterge sudoarea feții, pe pânză imprimându-se apoi chipul Mântuitorului.

În al şaptelea popas
Împovărat de chinuri și sub greutatea Crucii, Iisus cade pentru a doua oară.

La al optulea popas
Iisus vede femeile mirono­sițe, care-L plângeau, știindu-L nevinovat și încearcă să le consoleze, ”Fiice ale Ierusa­limului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri”. Căci dacă se face acest lucru copa­cului verde, ce se va face celui uscat?” (Luca 23,28,3).

La al nouălea popas
Iisus cade pentru a treia oară, dar fără să renunțe la Credința Sa în Tatăl Ceresc. ”Vreau să fac voia Ta Dumnezeule! (Psalmi 40,8)

Al zecelea popas
Aici este dezbrăcat de haine, ajungând la Golgotă, unde urmează răstignirea. ”Din tălpi până-n creștet, nimic nu-I sănătos ci numai răni, vânătăi și carne vie”. (Isaia 1,6).

La al 11-lea popas
Iisus este bătut în cuie pe cruce. ”…mi-au străpuns mâinile și picioarele: toate oasele aș putea să mi le număr”. (Psalmi 22,16,17).

La al 12-lea popas
Iisus moare pe cruce. Înainte de moarte a strigat cu glas tare: ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce
M-ai părăsit” (Matei 27,46,27,50)

La al 13-lea popas
Iisus este coborât de pe Cruce.

La al 14-lea popas al Crucii, corpul Lui a fost depus în Mormânt.

În Cetatea Ierusalimului
Parcă ești într-o altă lume, o lume în care nimic nu mai contează, nici timpul, nici, spațiul, nici chiar noi, muritorii de rând. Este locul cel mai aproape de Iisus. Locul de unde El ne privește cu dra­goste și îngăduință, iertându-ne toate greșelile, cu voie sau fără voia noastră. Te cople­șește și măreția și locul și sfințenia lui. Pentru că aici, Mântuitorul a fost sacrificat pentru credința nemărginită în Tatăl Ceresc. Nu știi cât și cum să pătrunzi totul, cu sufletul și privirea, nu știi încotro să te îndrepți pentru a cuprinde măreția și plinătatea Credinței. Te simți, pentru o clipă, lipsit de tot ce-i omenesc, dar mult mai aproape de Cer.

Piatra Mirungerii
Înainte să ajungem la Mormântul Sfânt, poposim la Piatra Mirungerii, acolo unde Mântuitorul este uns cu mir, înainte de a fi coborât în mormânt. Ne închi­năm cu evlavie, atingând de ea toate obiectele aduse cu noi, în credința că se vor sfinți doar printr-o simplă atingere.

Mormântul Sfânt
Are o taină a Lui, ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Parcă totul din jur dispare într-o aură de mister. Pătrunzând cu sfială în Lăcașul Sfânt, ești cuprins de pioșenie, apoi de teama că nu reușești să aduci prinos de recunoștință pentru că ai fost binecuvântat să ajungi aici. Lespedea rece și grea a Mormântului gol, vegheat de Icoana Fecioarei, îți creează o stare de neliniște, de neputință și vinovăție pentru toate câte s-au întâmplat.
Rugăciunea făcută aici este unică și poate irepetabilă. Emoția te pătrunde în chip nefiresc și nu știi, în puținul timp pe care-l ai la dispoziție, cu ce sa începi, ce să-I spui și cum să-I mulțumești, în puține cuvinte Mântuitorului pentru că exiști, pentru familia ta și pentru toate cele ce ți-au fost hărăzite în această lume.
Cu smerenie și străbătut de sentimental vinovăției că n-ai reușit să-I mărturisești tot, să-I mulțumești și să te rogi îndeajuns, pleci de acolo sperând că rugile tale au fost auzite, iar Mântuitorul, în bunătatea lui imensă, le va împlini.

Golgota – locul Răstignirii Mântuitorului
Ajunși aici, fiorul umilinței, dar și al groazei te copleșește. Iar atunci când atingi cu grijă și evlavie o părticică din Piatra Sfântă, ai sentimental că nimic nu mai contează în această lume sfâșiată de ură. Că jertfa Mântuitorului nu poate fi egalată de nimeni și de nimic. Și gândești că doar ruga, umi­lință și bunătatea ne mai poate salva.

Biserica Nașterii Mântuitorului
Are o măreție cerească și o frumusețe nepământeană. Zâmbetul fericit al icoanei Fecioarei Maria, care a adus pe lume Fiul Sfânt, impresionează până la lacrimi. Ești pătruns de o bucurie imensă, iar lacrimile vin fără să realizezi. Sunt lacrimi de bucurie, de fericirea mamei care-și privește cu dragoste pruncul. Privim chipul Fecioarei și ne mi­nunăm de frumusețea și lumina lui. Ne imaginăm și grija sau îngrijorarea mamei, atentă la orice pas făcut de fiul ei. Ne închinăm și sărutăm fiecare loc pe care-l putem pătrunde, atingând cu smerenie și Steaua Călăuzitoare cu cele 14 colțuri, care marchează locul nașterii.
Dar peste bucuria noastră se așterne încet unda tristeții, gândindu-ne la tot ce a urmat…

Pe urmele Mântuitorului
Cu sufletul împovărat, dar parcă mai puternici și încrezători, ne îndreptăm spre alte Locuri Sfinte, pe urmele pașilor Lui.

Pe Muntele Tabor
Te simți mai aproape de Cer, de Mântuitorul care, în mărinimia Lui, ne iartă și ne trimite de Sus câte o rază din Lumina Lui Veșnică. Ne închi­năm și rostim o sfântă rugăciu­ne în biserica românească de aici, unde suntem primiți cu multă dragoste. Sunt atât de multe locuri sfinte pe unde Mântuitorul și-a purtat pașii, încât este aproape imposibil să le cuprinzi pe toate.

Muntele Măslinilor
Aici, măslinii milenari stau mărturie întâlnirii Mântuitorului cu Apostolii. Și poate fiecare pom, fiecare fir de iarbă, fiecare floare are câte o poveste. O poveste adevărată despre faptele Mântuitorului și despre învățămintele Lui.

Grădina Ghetsimani – locul trădării Mântuitorului
Frumusețea și Lumina Ce­rească venită de sus te duce cu gândul la Ierusalimul din Ceruri, acolo unde Sfințenia este veșnică. La Mântuitorul care, în dragostea lui nemăr­ginită pentru semeni, poate iubi și ierta necondiționat. Și aici, ca și în alte locuri, îi simți prezența. O prezență aproape pământeană.

Biserica Adormirii Maicii Domnului
Ne reamintește că totul are un sfârșit, că nimic nu este veșnic pe pământ. Pășim cu pioșenie, credință și umilință aici, atenți să nu-i tulburăm liniștea. Și ne imaginăm că Maica Domnului ne privește din Ceruri, cu dragoste de mamă și multă îngăduință.

Liturghia de la miezul nopții
Ne-a adus pacea și liniștea în suflet. Ne-am simțit mi­nunat, mult mai aproape de Iisus și de Dumnezeu. Și cu o încărcătură emoțională deosebită, în miez de noapte, la Biserica Sfântului Mormânt, am primit cu bucurie Sfânta Împărtășanie.

Plecarea spre casă
Înseamnă regret. Regretul că ne despărțim de locul sfințeniei, dar cuprinși de o bucurie imensă, pentru că Mântuitorul ne-a îngăduit să mergem pe urmele pașilor Lui. Și dacă am atins măcar un strop din piatra sau pulberea pământului călcate de El, este o binecuvântare.

Cornelia Holinschi
FOTO: Horațiu Holinschi