La data de 08.10.2021, în urma activităților desfășurate, polițiștii Biroului Invesigatii Criminale Hunedoara au identificat patru tineri din Hunedoara (cu vârste cuprinse între 13 și 21 de ani, dintre care doi sunt minori) cu privire la care au stabilit că, la data de 04.10.2021, folosindu-se de un card bancar, pe care minorii l-au luat dintr-un portofel pe care l-au sustras dintr-o florărie din Hunedoara, au efectuat cumpărături de la mai multe magazine, cauzând un prejudiciu total de peste 8.100 de lei.
Polițiștii au mai stabilit că tânărul de 21 de ani a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere. În sarcina a trei dintre cei patru tineri s-a reținut comiterea infracțiunilor de: efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în forma continuată, accesul ilegal la un sistem informatic, iar în sarcina tânărului de 21 de ani s-a reținut comiterea infracțiunii de conducere a unui autoturism fără permis de conducere, în timp ce în sarcina minorului justițiabil (în vârstă de 13 ani) s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la furt.
Tânărul de 21 de ani și minorul în vârstă de 16 ani au fost depistați și reținuți pentru 24 de ore și au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.