Sfinţii Ioachim şi Ana sunt prăznuiţi în calendarul ortodox pe 9 septembrie, imediat după sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Au fost părinţii Fecioarei Maria şi bunicii Domnului Hristos. Sunt consideraţi ocrotitorii familiei şi mijlocitori la Dumnezeu pentru familiile creştine care doresc dobândirea de prunci sănătoşi.
Sfântul Ioachim era din seminția lui Iuda și descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din seminția lui Levi, asemenea Marelui Preot Aaron.
Matan a avut trei fiice: Maria, Zoe și Ana. Maria s-a căsătorit în Betleem și a născut-o pe Salomeea, Zoe s-a măritat și ea în Betleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, iar Ana s-a măritat în Nazaret cu Ioachim și la o vârstă înaintată a născut-o pe Maica Domnului.
Ioachim şi Ana au fost căsătoriți timp de cincizeci de ani fără să aibă copii şi nu au deznădăjduit, aducându-şi aminte de Sfântul patriarh Avraam şi de soţia lui, cinstita Sara, care la bătrâneţe a născut fiu pe Isaac, după făgăduinţă. Dar, la această vrednicie nu au ajuns până ce nu s-au rugat lui Dumnezeu, în amărăciunea sufletului lor, cu mult post şi rugăciune.
Odată, pe când erau deja bătrâni și erau în Ierusalim să jertfească Domnului, Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim: „De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu ştii că nevrednic eşti să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?”.
Şi a plecat Ioachim foarte întristat şi ruşinat şi defăimat de la praznicul acela, şi, de mâhnire, nu s-a întors la casa sa, ci s-a dus în pustie şi s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile şi striga către Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea lui rod pântecelui. Asemenea şi Ana, în casa şi în grădina ei, se ruga lui Dumnezeu. Şi i-a auzit pe dânşii Domnul şi a trimis pe îngerul Său, binevestindu-le lor naşterea Maicii Domnului, care a şi fost, spre mântuirea a tot neamul omenesc.
Ana a rămas în curând însărcinată, iar peste nouă luni a născut-o pe Sfânta Fecioară Maria. Zămislirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică în 9 decembrie, iar Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie.
La vârsta de trei ani, Ioachim și Ana au dus-o pe Sfânta Fecioară la Templu și au închinat-o slujirii lui Dumnezeu, încredințând-o preotului Zaharia. Atunci, după ce părinții ei au adus sacrificii Domnului (după obiceiul vremii), au lăsat-o împreună cu celelalte fecioare în camerele Templului să crească acolo. Biserica prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în 21 noiembrie.
În următorii șapte ani, Dreapta Ana și Ioachim au vizitat-o adesea pe Maria la Templu, până la moartea lor; aceasta a rămas însă orfană la vârsta de zece ani. Sfântul Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana 79 de ani. Prăznuirea adormirii Sfintei Ana are loc în 25 iulie.
În timpul domniei Sfântului Iustinian Împăratul (527-565), a fost construită o biserică în cinstea Sfintei Ana la Deutera. Împăratul Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) a restaurat această biserică după ce Sfânta Ana i-a apărut în vis soției sale însărcinate. Atunci trupul și vălul (maforionul) Sfintei Ana au fost aduse la Constantinopol.
sursa: crestinortodox.ro