Ore live gratuite pentru elevii din clasele primare și gimnaziu, de luni, 26 iulie

O platformă de educație remedială organizează începând de luni, 26 iulie, ore remediale pentru elevi de clase primare și de gimnaziu. La acestea, pot participa live 100 de participanți, la fiecare curs în parte. Pentru cei care nu reușesc să se conecteze la cursuri sau nu prind locuri, înregistrări ale orelor vor fi disponibile până pe 12 septembrie a.c.

Platforma pe care se desfășoară cursurile, Naradix, a fost recent lansată, pe 12 iulie, de Narada. Vine sub formă de suport pentru educație remedială, gratuit pentru elevi și profesori. Într-un comunicat primit la redacție, se precizează că pe site se pot înscrie pentru cursuri și testări „până la 100.000 de copii, din orice colț al țării”.

  • Orele sunt pentru materiile limba română, matematică, geografie, istorie. În total, 22 de cursuri, de pe 26 până pe 30 iulie. Sunt organizate, conform datelor de pe site, la orele prânzului și după-amiaza. Elevii care nu ajung să participe la ore, le pot vedea înregistrările curând după terminare, disponibile până pe 12 septembrie anul acesta.

Înscrierea se realizează în pagina principală, unde elevii își aleg cursul la care doresc să participe. Pot sorta cursurile care apar pe platformă alegând o clasă anume, din ciclul primar și cel gimnazial. După selectarea cursului, copiii introduc numele și verifică dacă au selectat webinarul potrivit; apoi trimit mini-formularul.

Un curs durează 40 de minute. Spre exemplu, la clasa a II-a, se vor ține două lecții:

  • la matematică: Numerele naturale de la 0 la 1000 – marți, 27 iulie, de la ora 11:00;
  • la limba română: Sunetele limbii române. Vocale și consoane – miercuri, 28 iulie, de la ora 11:00.

La geografie, alt exemplu, se regăsesc trei cursuri, la clasa a șasea unul legat de Europa – poziția geografică, apoi despre cadrul natural al Asiei la clasa a șaptea și, la clasa a opta, o lecție despre organizarea administrativ-teritorială a României.

Proiectul a fost creat „pe parcursul a doar 3 luni” și „au participat peste 40 de profesori și 80 de voluntari. Acest lucru a presupus digitalizarea curriculum-ului școlar pentru clasele 0 – 8, la materiile română, matematică, istorie şi geografie”, potrivit comunicatului primit la redacție.

Narada este o organizație formată din persoane din cele mai variate medii sociale, de la studenți, la oameni de comunicare, IT-iști, manageri sau antreprenori, toți oameni de acțiune al căror scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației. /www.edupedu.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns