Ceremonia de acordare a distincţiilor oferite pentru cele 101 unităţi de învăţământ din întreaga ţară a avut loc marţi, 8 octombrie 2024, la Palatul Cotroceni. Potrivit Legii 220 din anul 2004, care reglementează distincția „Meritul pentru Învăţământ”, Ordinul se acordă în patru grade, în ordine descrescătoare: Mare ofiţer, Comandor, Ofiṭer şi Cavaler.
Colegiul Naṭional „Decebalˮ din Deva a fost decorat de ES preṣedintele Romȃniei – Klaus Werner Iohannis, cu „Ordinul Meritul pentru Învăţământˮ ȋn grad de Comandor, alături de alte 19 unităṭi de ȋnvăṭămȃnt de prestigiu din ṭară. Potrivit Administraţiei prezidenţiale, această distincţie a fost acordată “în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru contribuţia dascălilor la dezvoltarea României prin educaţie, pentru profesionalismul şi dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a şcolii în viaţa elevului, dar şi a comunităţii”.
“În calitate de director al prestigioasei unităṭi de ȋnvăṭămȃnt de la poalele Cetăṭii, am participat cu mare bucurie la festivitatea de decorare a ṣcolii noastre. Distincṭia onorează corpul profesoral ṣi elevii decebaliṣti ṣi reprezintă o recunoaştere a faptului incontestabil că noi, decebaliştii suntem văzuţi, auziţi, sprijiniţi şi apreciați pentru efortul continuu de a menṭine excelenṭa ȋn activitatea noastră.
Distincṭia acordată Colegiului Național ,,Decebal’’ de către Preṣedintele Romȃniei, ES domnul Klaus Werner Iohannis, reprezintă pentru noi, comunitatea decebalistă, o motivare pentru a ne dezvolta, pentru a promova și a menține performanța, pentru a oferi ȋn fiecare zi educaţie de calitate elevilor noṣtri și pentru a avea ȋncredere în puterea noastră de a modela oameni.
În cadrul aceleiaṣi festivităṭi a fost decorat Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din municipiul Orăștie cu “Ordinul Meritul pentru Învăţământ” ȋn grad de Ofiṭer ṣi Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” din Comuna Orăștioara de Sus cu “Ordinul Meritul pentru Învăţământ” ȋn grad de Cavaler. Felicitări !
Pentru Colegiul Naṭional „Decebalˮ din Deva , acordarea de către Preṣedintele Romȃniei, ES domnul Klaus Werner Iohannis a distincţiei “Ordinul Meritul pentru Învăţământ” ȋn grad de Comandor , confirmă excelența ȋn educație.
Având un palmares bogat, reușite în premieră, elevi iscusiți, care au devenit, de-a lungul vremii, personalități, atât în țară, cât și în străinătate, precum și profesori dedicați, Colegiul de la poalele Cetății este și astăzi un simbol al orașului, renumit la nivel național”, a scris pe un site de socializare Marin Florin ILIEŞ, Directorul Colegiului Național „Decebalˮ Deva.