La 31 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, în care ortacii din Valea Jiului, chemați de Ion Iliescu, au bătut crunt protestatarii din Piața Universității, premierul Florin Cîțu transmite că Justiția este încă datoare românilor cu adevărul despre ceea ce domnia sa numește “una dintre cele mai negre perioade ale istoriei noastre postdecembriste”.
Atunci, în piața în care peste o sută de mii de români protestau împotriva instaurării noului președinte, cel puțin șase persoane au murit, iar peste 1.000 au fost rănite.
La rândul său, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, acuză că cei care au instrumentat dosarul Mineriadei, magistrați și polițiști, nu au vrut de fapt, să finalizeze dosarul în care Ion Iliescu și Petre Român au fost inițial, trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității.
Cauza a fost retrimisă de judecătorii Înaltei Curți la Parchetul General acum 2 ani. /