Cristian Dan Paşca este candidatul PNL la Primăria Oraşului Câmpeni. Înainte de a fi un om politic, el este un cetăţean ca oricare altul. Un om care îşi doreşte la fel ca şi alţi locuitori un oraş dezvoltat, modernizat, investitori şi locuri de muncă.
Cristian Dan Paşca este convins că munca în echipă, seriozitatea şi buna administrare pot asigura un viitor bun pentru câmpănari. El doreşte să le împărtăşească intenţiile sale, în calitate de candidat la funcţia de primar tuturor locuitorilor oraşului, celor care lucrează în şcoli, spitalele şi chiar în Primăria Câmpeni.
,,În ceea ce priveşte cele două spitale din Câmpeni, cunosc problemele şi doleanţele medicilor, a personalului medical şi a celui auxiliar. Soţia mea este medic şi sunt familiarizat cu problemele sistemului de sănătate. Mă voi implica în orice demers în care vor avea nevoie de sprijinul meu. Îmi doresc condiţii şi servicii bune pentru pacienţi dar şi pentru cadrele medicale. Fiecare om din aceste instituţii este important. Pentru ceea ce au realizat până acum, pentru dăruirea lor, îi asigur de tot respectul meu atât pe medici, asistente, infirmiere, personal auxiliar, pe toţi cei care muncesc în cele două instituţii de sănătate”, spune Cristian Dan Paşca.
Sistemul de învăţământ este la fel de important pentru Cristian Dan Paşca.
,,Este normal să oferim posibilitatea copiilor să înveţe într-un mediu favorabil studiului – în școli moderne, cu spații generoase. Creșterea calității educației trebuie să fie prioritatea fiecărei administraţii publice locale – pentru că, fără educație, nu putem fi capabili să gândim corect și în spiritul adevărului. Fără educație, viețile noastre ar continua să fie incomplete. Copiii sunt viitorul unei comunităţi, a societăţii noastre. Îmi doresc profesori şi dascăli mulţumiţi, elevi fericiţi şi părinţi liniştiţi care să ştie că elevii şi preşcolarii beneficiază de tot confortul şi că sunt în siguranţă la şcoală sau la grădiniţă. Pentru mine toţi sunt importanţi: profesori, învăţători, educatori, elevi, toţi cei care se implică pentru ca şcolile din oraşul nostru să funcţioneze bine. Le mulţumesc pentru implicare dascălilor, pentru că pun pasiune şi dragoste atunci când pregătesc copiii noştri pentru viaţă. Şi ştiu ce vorbesc pentru că şi eu am avut o carieră în învăţământ. Rezultatele lor se văd şi sunt convins că oraşul Câmpeni poate avea un viitor minunat pentru care merită să muncim Împreună!”, afirmă Cristian Paşca.
El are un mesaj şi pentru cei care lucrează în administraţia publică locală – la Primăria Câmpeni.
,,Îmi doresc să fac echipă cu fiecare dintre cei care muncesc în Primărie. Şi aşa cum construieşti cărămidă cu cărămidă, dacă îmi vor acorda sprijinul la alegerile locale, vom putea construi împreună – eu ca primar şi ei ca şi colegii mei, a doua mea familie, un Viitor frumos pentru Câmpeni, pentru noi toţi. Voi veni la Primărie cu gânduri bune, nu ca un şef ci ca un coleg, ca un om simplu care îşi doreşte să muncească cot la cot cu fiecare, care să împărtăşească cu ei realizările şi dacă va fi cazul să îşi asume şi eşecurile dacă acestea, involuntar de contribuţia şi munca noastră vor exista. Îi voi sprijini în toate demersurile, pentru a avea toate condiţiile necesare unei administraţii publice locale de calitate. Contez pe toţi cei din Primărie, pe cei din serviciile aflate în administrarea consiliului local şi nu în ultimul rând pe Poliţia Locală pentru a le oferi câmpănarilor servicii de calitate şi pentru ca ei să se simtă în siguranţă şi respectaţi. Sunt convins că împreună vom putea fi o administraţie locală performantă. Uşa mea va fi deschisă tuturor celor care au nevoie. Voi fi un partener de nădejde. Vreau să fiţi echipa mea! Vreau să pornim împreună pe drumul unui oraş modern, cu toate facilităţile, cu oameni fericiţi! Vreau să redăm oraşului statutul de Capitală a Ţării Moţilor!” – este mesajul transmis de Cristia Dan Paşca celor din administraţia publică locală.
Cristian Dan Paşca va lansa în curând Programul Câmpeni 2020-2024. Printre principalele obiective strategice se numără: atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii (străzi, drumuri săteşti, şcoli, spitale, parcuri etc.), crearea de locuri de muncă prin atragerea de investitori strategici cărora administraţia locală să le ofere facilităţi, crearea condiţiilor economice şi de confort urban pentru ca tinerii să nu mai plece sau să se întoarcă Acasă la Câmpeni!