Oameni din peste 180 de ţări şi teritorii, inclusiv din România, vor stinge simbolic lumina sâmbătă, de la 20.30, timp de o oră. Earth Hour – Ora Pământului este cel mai mare eveniment dedicat mediului din toate timpurile.
Peste 180 de ţări şi teritorii se reunesc şi anul acesta pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii, dar şi pentru a inspira oameni, comunităţi, companii, guverne să acţioneze pentru a stopa declinul.
Evenimentul Ora Pământului (Earth Hour) a fost organizat pentru prima dată de World Wide Fund – Australia în Sydney, pe 31 martie 2007, fiind brand înregistrat de organizaţia WWF la nivel global. Peste 2,2 milioane de oameni şi 2.000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conştientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câţiva ani ca Earth Hour să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie, potrivit WWF.
Evenimentul Earth Hour este marcat de fiecare dată în ultima sâmbătă din luna martie, care este foarte aproape de echinocţiu, astfel încât toate oraşele au parte de întuneric în intervalul 20.30 – 21.30.
Mesajul este acelaşi, peste tot: problemele cauzate de schimbările climatice şi de extraconsum sunt atât de grave, actuale şi complexe, încât este nevoie urgentă de acţiune, la nivel global. Iar vocea comună a miliarde de oameni de pe tot globul ajunge chiar şi la cele mai înalte foruri ale decidenţilor.
Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa “Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour)”, în care oamenii de pretutindeni sunt îndemnaţi nu numai să stingă lumina pentru o oră, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi şi să-şi schimbe comportamentul pentru a avea un impact mai mic asupra naturii.
În România, Earth Hour se sărbătoreşte din anul 2009, fiind parte astfel din comunitatea globală de peste două miliarde de oameni.
Anul acesta, pentru prima dată în istoria mişcării, însă, toate evenimentele vor avea loc exclusiv online.
Marco Lambertini, directorul general al WWF Internaţional, a declarat: “Suntem profund întristaţi de pierderea de vieţi în urma pandemiei COVID-19, iar gândurile noastre se îndreaptă acum către familiile care au pierdut pe cineva drag sau care suferă. În această perioadă de criză trebuie să rămânem uniţi, mai mult ca niciodată, pentru a proteja viitorul nostru şi pe cel al planetei. Este momentul pentru solidaritate, pentru a răspunde creativ provocărilor şi pentru a colabora, motiv pentru care Ora Pământului este marcată prin evenimente digitale pe tot globul”.
În contextul în care biodiversitatea globală a scăzut într-un ritm alarmant, până la un milion de specii fiind ameninţate cu dispariţia, şi planeta este ameninţată de criza climatică, vocea fiecăruia contează şi mai mult. Este important să conştientizăm că natura stă la baza unei planete sănătoase şi reprezintă o soluţie imediată, puternică şi eficientă din punctul de vedere al costurilor pentru a adresa dezastrele climatice, potrivit ora-pamantului.ro.
Mai mulţi artişti din România se alătură mişcării internaţionale, pentru a îi ajuta pe cei de acasă în această perioadă să se simtă mai puţin izolaţi. Fie că citesc, cântă sau organizează vizionarea unui film, mesajul lor este acelaşi: indiferent de graniţe geografice, de fus orar, de distanţarea socială, nu suntem singuri – nici acum, nici atunci când luptăm pentru protejarea naturii.
Astfel, odată cu stingerea luminii de la ora 20.30, timp de o oră, WWF-România îndeamnă românii să se conecteze online alături de artiştii care vor transmite de acasă. Aceştia vor putea fi urmăriţi atât pe pagina de Facebook WWF-România, cât şi pe paginile proprii.
De la ora 20:00, Monica Davidescu citeşte pentru cei mici „Galileo Galilei. Colecţia Micii eroi”, iar de la 20:30, citim împreună, la lumânare, „Miracolul vieţii pe Pământ. Povestea evoluţiei” (de la Editura Litera).
De la 20:30 are premiera documentarul „Parcurile americane”, o călătorie prin 11 parcuri naţionale americane prin care Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache prezintă cum a început conservarea naturii în SUA şi ce putem învăţa de la ariile lor protejate.
Tot de la 20:30, cântăreaţa Dora Gaitanovici va cânta live, iar, de la 21:00, Rockabella transmite un show live direct din sufragerie.
De asemenea, oamenii îşi pot adăuga vocea pe platforma Vocea ta, pentru Planetă, pentru a solicita liderilor mondiali un acord prin care protejează şi refac natura până în 2030 – protejând cel puţin 30 % din spaţiile naturale şi gestionarea durabilă a celorlalte, limitând în acelaşi timp încălzirea globală la 1,5 °C./www.europafm.ro