Din câte știu, știința demonstrației, a formelor și a legilor gândirii, a raționamentului just este logica. Disciplina care cercetează produsele activității științifice, ipoteze, teorii, concepte, raționament temeinic gândirea justă și altele fac parte din logică. Suntem țara în care percepțiile constituie fundamentul pe care societatea își creionează opiniile. Se construiesc iluzii, pentru a trăi deziluzii.
Logica și rațiunea completează frânturi de informații transmise de mass-media aservită celor care o finanțează. Spre exemplu, suntem țara care a cumpărat de miliarde de dolari armament și umplem titluri de ziare și tv cu ajutorul de sute de mii de dolari primiți ca donație! Oare conducătorii noștri iau deciziile pentru acest popor sau sunt luate de oameni fără suflet, din afară și ei devin simpli executanți?
America nici acum nu ne-a dat viza. Nu suntem în spațiul Schengen, țara care se bucură că președintele României a fost primit în Biroul Oval pentru câteva poze. Suntem țara în care oficialii români nu mai fac de mult timp vizite de interes, ci doar de imagine. Nici nu mai știm să deosebim vizitele din interes de cele făcute pentru aparențe. Suntem țara în care, apreciem normalitatea în rarele momente când o sesizăm.
Suntem țara care oferim forță de muncă ieftină celor care și-o doresc. În special Germania etc. De la integrarea României în structurile NATO și în Uniunea Europeană, care sunt obiectivele României în privința diplomației și economiei? Care sunt proiectele de țară ale României? Avem consulate în zeci de țări. La ce folos? Suntem țara unde nu avem declarată oficial pandemie și ne agităm inutil cu o lege care a ajuns cu multe, multe lipsuri, care seamănă mai mult cu o naționalizare mascată a bunurilor, o lege care a ajuns necorectată gramatical (spunea o doamnă din Comisia Juridică). O lege pe care presa aservită, care a încasat bani de la Guvern, bineînțeles că tot pe Ciolacu și pe ai lui îi găsește vinovați că legea nu este votată.
La noi ce mai există, pandemie sau nebunie?
Conducătorii noștri nu mai au exercițiul logicii sau al scopului. Parcă la un ordin, vor să pară ce nu sunt. Avem azi la guvernare un partid, PNL, în care toate ideile vin de sus în jos și cu riscul sfidării logicii, toți sunt de acord cu ideile, le acceptă și chiar le promovează. Nu mai avem oameni cu personalitate! Nu se mai luptă niciun politician pentru propriile idei, nu caută un context favorabil pentru a schimba, pentru a aduce un plus în zona sa profesională.
Cea mai mare problemă a umanității este răutatea. Omul care-i face rău altui om prin acțiuni, gesturi, cuvinte jignitoare nu poate fi trimis într-o funcție publică, indiferent de partid. Poți face să plângă un om atingându-l cu vorbe dure, dar un popor cu fapta? Răutatea naște conflicte, fiecare avem răutăți în noi, răutățile fiind nevindecabile. Dar mai avem și discernământul de a alege și de a fi bun. Portretul politicianului și chiar al omului ar trebui să transmită siguranță, încredere prin fiecare acțiune. În primul rând, să se distingă de toți ceilalți prin modul unic de a trata fiecare situație în parte, să reușească să schimbe mentalități greșite prin propriul exemplu, să caute să fie mai bun și mai pregătit, cu fiecare zi trecută. Doar atunci poți fi un exemplu de conducător bun.
Când ajungi pe acele posturi, să lași în urmă tot ce te încarcă negativ, să păstrezi mereu vie amintirea momentului bun care te-a făcut să vibrezi și care te-a făcut și te-a motivat ca tu să ajungi unde ești azi, să decizi soarta milioanelor de oameni. Să înțelegi că fără o minimă cunoaștere a propriei personalități și fără o adaptare continuă la ceea ce este în jurul tău, nu vei putea niciodată să ajungi la un nivel superior de gândire, compatibil cu nivelul superior al locului decizional unde te afli. Să fii manierat și să păstrezi vie speranța ta și a semenilor tăi pentru o lume mai bună. Pe acele scaune, poporul nu a trimis pe nimeni în calitate de cumpărător-vânzător. Cam ăsta este statutul unui conducător gentleman, de care poporul roman are nevoie, inclusiv parlamentari, nu de vânzători–comisionari-cumpărători.
Suntem amăgiți, zi de zi, cu știri jalnice!
Ceea ce ieri era o știre, azi nu mai este. Exercițiul uitării s-a înrădăcinat atât de bine în generația celor care stau în fața televizoarelor, încât nu mai pot fi schimbați. Râdem de clasa politică, suntem ironici, ne considerăm ”mai deștepți”, după care revenim la ale noastre. Când ei fac rău acestui popor, noi ne văietăm. Nu avem principii. Nu avem fundamente istorice, morale, nu mai avem o rațiune tradițională. Nu mai avem lideri care să se definească cu acest popor. Începând de la școală, oamenii nu mai au exercițiul logicii. Nu sunt obișnuiți să gândească pragmatic, iscoditor. Nu știu să polemizeze. Le este teamă să-și susțină propriile idei. Cu argumente, cu riscul de a greși și a învăța din propriile greșeli. Dorim o reprezentare demnă, ne dorim un pragmatism. Nu mai vrem autostrăzi pe hârtie, spitale de carton etc. Dorim ca indicele de sărăcie să fie doar o amintire.
De ce acceptam oameni care nu ne reprezintă?
Noi nu ne cunoaștem miniștrii, parlamentarii și atunci cum vreți să progresam când nu suntem în stare să dăm o lege utilă poporului român. Noi nu știm cine mai suntem. Ce fel de țară mai avem când suntem dirijați de alții. La ce ne folosesc gafele, greșelile, dovada de prostie, infatuarea politicienilor, șmecheriile lor, când ei se reprezintă doar pe ei. De ce avem așteptări de la acești oameni? Uitați-vă cum se bâlbâie, cum se mint ei pe ei, cum ne mint pe noi. Unii au furat pe tot timpul pandemiei, noi pentru asta i-am trimis acolo? Acești oameni ne mai reprezintă când se luptă între ei pe ,,ciolan”? Ne amenință cu o criză economică, vor veni ,,salvatorii ocultei” FMI, Banca Mondială și alții. COVID-19 este vinovatul, hoții care au furat această țară nu sunt vinovați, ei au creat legi care să-i apere tot pe ei.
Știm că oportunismul îi definește pe politicieni
Știm că politicienii sunt prea puțin implicați în ceea ce ne privește. Știm că mare parte din mass-media este cumpărată de cei de la guvernare. Știm că sunt atâția formatori de opinie care se luptă cu penibilul în încercarea de a-i legitima pe guvernanți. Știm că suntem manipulați. Îmi este dor de cei de la #rezist. Nu ne răspunde nimeni unde este ”ciuma roșie”. Să vă fie rușine, guvernanți! Ați fost puși pe scaune chiar de ”ciuma roșie”. Ea v-a pus să conduceți, așa cum conduceți, spre nicăieri, prin acest Guvern! Nu ați făcut nimic, nu schimbați nimic, decât totul pentru voi. Faceți alegerile online și atunci STS stabilește, cine? ce? cum? Și așa Președintele are Guvernul lui și nu înțelegem de ce? Nu ar trebui să fie Guvernul nostru, un guvern pentru popor, nu pentru un om. Nu știm ce planuri aveți cu noi, Dle Președinte și Dle Orban. De ce ne cenzurați libertățile?
Căutați soluții și lăsați ,,gargara politică”!
Oamenii nu mai suportă, au ajuns la o saturație cum era cu 30 de ani în urmă. La alegeri s-ar putea să aveți mari surprize, cu condiția să fie corecte, nu online. La ce vă folosesc șmecheriile? Poporul roman așteaptă ca Președintele și Prim-ministru să dea niște explicații. Un prieten economist spunea: știe cineva câți bani se încasează, real, de către ANAF și câți ajung la capătul celălalt, tot real?! S-a făcut audit pe fiecare ANAF județean, o dată la trei ani, să se vadă, real, ce se întâmplă cu banii? Institutul de Statistică chiar gestionează cifrele reale s-au mai adaugă acolo unde trebuie? Care este realitatea românească cu pandemia și multe altele. De ce politicienilor le este frică să spună realitatea, în loc să mintă? Cât mai suportă acest popor minciuna și vânzările unor bucăți și averi ale acestei țări? De ce conducerile bisericilor stau pasive, în frunte cu prelații, când se vede cu ochiul liber cum unii luptă pentru distrugerea creștinătății, iar în biserici oamenii nu sunt lăsați să intre, dar în mall-uri a fost voie mereu. Halal gândire !!! Ce fac preoții ? Nimic! Asistă pasivi și neputincioși la destrămarea religiei.
Trebuie, pentru viitoarele alegeri, să ne gândim oamenii după caracter, comportament și istoria lor, nu după numele partidului. Din câte văd, se dorește, în prima etapă, intrarea țării în insolvență, negândind o strategie economică. Am ajuns într-un HAOS total, inclusiv într-un HAOS instituționalizat, exact ce scriam eu acum trei ani în ziar. Eu nu sunt un conspiraționist, sunt un om încă real al zilelor noastre grele, triste, cu mulți inculți și imorali. Până atunci, trăim doar cu suspiciunile și voturile aruncate în urne, la MIȘTO!
Terminasem de scris acest articol și mă pregăteam să-l trimit la ziar. Dar, am vorbit la telefon cu mai mulți cunoscuți, prieteni, oameni care se chinuie să înțeleagă ce li se întâmplă ce au ajuns, din mici afaceriști, de fapt cuvântul afacerist este impropriu, erau niște mici întreprinzători, care încercau să supraviețuiască, să aducă o bucată de pâine pe masă pentru ei și poate pentru unu sau doi angajați, cu care munceau zilnic. Erau genul de „patron” care muncește mai mult decât angajații, care se zbate să plătească toate taxele, care are naivitatea să creadă că statul chiar îi ajută. Știți că în Romania dacă ai peste 45, 50 de ani, nu-ți mai găsești de lucru, ești considerat terminat, poți deveni boschetar. În mare mila sa, Statul, a pornit de anul trecut un program prin care, firmele erau încurajate să angajeze astfel de persoane, primind de la stat unele subvenții. Cunoștințele mele așa au făcut, au angajat astfel de persoane. Și o lună-două a fost bine, după aceea, gata. Ei au trebuit să-și plătească angajații, statul a spus că o să le dea banii. Și au trecut cam 10 luni și nimic. Pentru că avea o cunoștință pe la fiscul roman, unul dintre prieteni a reușit să afle adevărul: banii nici nu o să mai vină. Că nu mai sunt. Dar pentru salariile umflate ale guvernanților sunt bani. Domnule ministru, cum vă simțiți când dumneavoastră încălcați cu bună știință legea și un tânăr este arestat în metrou pentru că nu avea nasul acoperit de mască?! Vă simțiți liberal, vă simțiți corect, vă simțiți??
Aceasta este țara noastră, țara haosului, țara în care toți nesimțiții și toți agramații au ajuns șefi, țara în care trimitem oameni în parlament și în guvern la mișto, și apoi începem să ne văietăm că nu este bine.
Vom mai reuși să ne lepădăm de aceste ,,metehne “externe care ne trag în jos, vom reuși să ne alegem în conducere oameni adevărați, gospodari și cu dragoste de Țară?? Utopii!!!!!
Al dumneavoastră același
Prof Ioan Romeo Mânzală