Cum vreți să avem peste câțiva ani oameni bine pregătiți, când ministrul Învățământului nu știe bine limba română, culmea, fiind profesor de specialitate. Alt ministru confundă casa imensă cu o grindă, iar vice-prim-ministrul aruncă perle de copii de clasa a cincea.

Cu toții tindem spre o viață fericită și împlinită
Suntem gata să tolerăm și să ne sacrificăm de dragul unor oameni numai să nu-i dezamăgim sau să nu ne complicăm nouă viața. Răbdarea are o limită, e vorba de o limită a bunului simț și al propriului confort. Unii oameni pur și simplu nu merită să-i tolerezi așa cum o faci, ci pur și simplu trebuie tratați după felul în care vă tratează sau măcar ignorați.
Ideea nu este că am devenit aroganți, ci că am ajuns într-un punct în care ne este greu să pierdem timpul cu lucruri pentru care ne mințim sufletele, care provoacă dureri. Am pierdut dorința de a face pe placul celor care nu ne plac, de a-i iubi pe cei care nu ne plac și de a zâmbi oamenilor care nu ne zâmbesc niciodată. Nu mai irosesc un minut pentru mincinoși și manipulatori. Bârfa mă dezgustă.
Plec dacă văd pe cineva lângă mine cu pretenții, ipocrizie și lingușire ieftină. Nu pot suporta erudiția superficială și nici aroganța academică. Nu-mi place riva­lita­tea și comparația dintre oameni. Cred într-o lume a contrariilor și de aceea, evit oamenii cu personalități rigide și inflexibile. În prietenie, loialitatea mă atrage și resping trădarea. Nu comunic cu cei care nu știu să complimenteze sau să spună cuvinte de încurajare. Exagerările și extremele mă plictisesc.
Sperăm că ideile de mai sus te-au pus pe gânduri și de acum încolo vei fi mai precaut la felul în care te oferi oamenilor și la felul în care îți dăruiești timpul celor care te înconjoară. Și eu sunt același tipar, un om cu principii și nu mârșav.
Nu vrem ca aceste rânduri să va dezvolte un soi de egoism sau neîncredere în oameni, ci vrem ca atunci când sufletul tău va simți un disconfort în legătură cu ceva sau cineva, să intervii și să-l salvezi. Nu toți oamenii merită timpul tău, nu toți oamenii merită sacrificiul tău.
Atașamentele și neîncre­derea sunt suferințele interminabile ale celor guvernați de incultură, minciună, lașitate. Veșnic nehotărâți și indeciși, indiferent de sus­ți­nerea pe care o primesc, acești oameni vor privi mereu în urma lor întrebându-se dacă nu era mai bine să fi ales un alt drum!?

Oamenii au devenit  instabili, nu știu ce să aleagă
Se atașează iremediabil de oameni, de idei, de gânduri, de obiecte, de speranțe, de evenimente și de orice altceva. Au încredere în deciziile lor, dar se răzgândesc aproape instantaneu și cu la fel de multă încredere, se îndoiesc de ceea ce tocmai au afirmat ori au ales.
Sunt oameni profunzi, dar ascunși în sine și eterni căutători ai unui echilibru imposibil. Sunt cei care trăiesc cel mai mult în iluzii. Cred în orice le iese în cale și sunt susținătorii cei mai înfocați ai spiritualității și ai religiei.
Sunt cei care cred cel mai mult în farmece, vrăji și descântece. Caută continuu soluții la probleme care nu s-au întâmplat și prudența lor se transformă în manie. Susțin și cred în mod iluzoriu în gândirea pozitivă, cu toate că această practică le amplifică incertitudinea, le susține neîncrederea și le menține vii toate temerile.
Sunt cel mai ușor de manipulat datorită fricilor numeroase pe care și le hrănesc din propria imaginație. Se ghidează după vise, după simboluri și după orice semn le iese în cale deoarece, pe cont propriu, sunt dominați de indecizie.
Pentru că nu au încredere în oamenii din jurul lor, sunt cei mai efervescenți călători în lumile astrale, au o imaginație profundă și foarte bogată, care le permite să inventeze prieteni ori ghizi din alte lumi și să fie convinși de ajutorul pe care îl primesc de la aceștia.
Viziunile lor pot fi redate cel mai bine într-o formă artistică. Arta plastică, dansul ori muzica sunt domeniile în care se vor simți cel mai bine, iar imaginația lor va avea spațiu suficient de creație.

Oare suntem capabili să recunoaștem analfabeții?
Analfabeții funcțional sunt printre noi, ei nu stau izolați în sate colorate, uitate de timp și de infrastructură. Analfabeții funcțional lucrează în administrațiile urbane, în companiile multi­­naționale sau sunt mici întreprinzători privați. Ei sunt prezenți și activi pe Facebook, pe Instagram etc.
E plin de analfabeți funcțio­nal în jurul nostru, cu toții am cunoscut o grămadă, în familie, la școală, la liceu sau la facultate, la țară, prin cartiere, alții ne-au condus țara, făcând parte din parlament sau guvern.
Jumătate dintre români sunt analfabeți funcțional. Cel mai cunoscut dintre ei este Bulă. Cu toții am fost cu el în clasă.
Definiția uzuală a analfabetismului funcțional este incapacitatea de a înțelege. Astfel, diferența între un analfabet și un analfabet funcțio­nal este că analfabetul nu știe literele.
Cei mai periculoși sunt cei pe care îi numim convențional analfabeți funcțio­nal. Ei știu să citească, uneori pot să memoreze și să reproducă ceea cea au citit, însă nu reușesc să înțeleagă conținutul de idei din text.
Alții sunt cei care înțeleg ideile din text, însă nu sunt capabili să le coreleze cu experiențe anterioare sau cu viața curentă.
Mai avem analfabeții funcțio­nal care conțin indivizii care nu sunt capabili să formuleze idei proprii, însă reușesc să-și însușească cu temeinicie ideile altora (mentori, profesori sau politicieni). Sau unii dezvolta idei proprii, dar nu le pot exprima.
Mai sunt o categorie numită deștepții, crema-lumii sau cum vrem să le spunem. Ei sunt cei care știu să citească, înțeleg ideile dintr-un text și sunt capabili să le exprime și să le argumenteze.
Nu este cert unde se trage linia corigenței la analfabetism funcțional sau dacă este nevoie să se tragă vreo linie. Însă este cert că analfabeții funcțional sunt victimele ineficienței sistemelor naționale de educație.
Unul dintre handicapurile cele mai evidente ale unui analfabet funcțional este incapacitatea de a-și accepta acest statut. În fond, absolvirea unui număr de clase, de cele mai multe ori 12, îl poate face să creadă, pe bună dreptate, că este suficient de bine instruit, încât să țină piept vieții. Neînțelegând nici măcar conceptul analfabetismului funcțional, au păreri bune despre propria lor evoluție. Ei sunt predispuși la efectul Dunning-Kruger, al supraevaluării. Pentru a-i testa, întrebați-i pe cei care se bat cu pumnul în piept că “pe vremea mea se făcea școală”, care este diferența între Orientul Mijlociu și Evul Mediu?

Modelul analfabetului funcțional de succes
S-a diversificat după Revoluție, atunci când, în vidul legislativ și ideologic al anilor 90, diverși analfabeți funcțio­nal au devenit populari, pentru performanțe sportive, muzică lăutărească sau doar pentru tupeu. Ani de zile, mass-media ne-a demonstrat cu vârf și îndesat că analfabetismul funcțional nu reprezintă un impediment în calea succesului.
Analfabeții funcțional sunt, în general, persoane dogmatice, educate tribalist și greu adaptabile în comunități mari. Sunt conservatori ai valorilor simple, tradiționale, în forma în care le-au înțeles în copilărie. Schimbările de paradigmă îi înnebunesc.
Analfabeții funcțional sunt ori sceptici la orice, ori creduli din cale-afară. Ei nu reușesc să urce mai sus de cea de-a doua treaptă a piramidei lui Maslow, adică energia lor se consumă integral pe îndeplinirea nevoilor naturale.
Analfabetismul funcțional mondial, estimat de diferite studii, variază mult, de la Finlanda (4%) și SUA (14%), până la Brazilia (70%). În UE, România și Bulgaria se luptă pentru ultima poziție a clasamentului (50%). Recentul test PISA ne-a confirmat tuturor că, și din urmă, vin aceleași procente statistice.
Un analfabet funcțional semnează într-o viață sute de documente oficiale, fără să înțeleagă concret, ci doar în linii mari, conținutul textelor sau efectul semnăturii sale. Social, consecința cea mai îngrijorătoare este efectul electoral al acestei jumătăți de populație. Ca peste tot în lume, legile actuale dau drept de vot tuturor adulților, chiar și celor care habar nu au ce fac. Milioane de analfabeți funcțional votează fără să înțeleagă cum funcționează, de exemplu, un parlament sau un partid politic, și evident, fără să înțeleagă utilitatea sau consecințele votului lor. Pentru cei mai mulți, un schimb concret, cum ar fi o sticlă de ulei pentru un vot, are logică, însă un sistem mai complicat decât atât, fără beneficii tangibile și imediate nu poate fi înțeles.
Analfabeții funcțional sunt cele mai expuse victime ale manipulării. Iar ei decid pentru noi. Cu pași repezi se aproprie timpul ca niște analfabeți funcționali de nivel inferior să aleagă niște analfabeți funcționali cu un nivel-două mai ridicat decât al lor.
Din păcate, acesta este un proces care se repeta la fiecare alegeri, la fiecare scrutin, asistând la o scădere a nivelului de analfabetism funcțional al celor ce sunt aleși. Durerea este că într-un viitor nu prea îndepărtat, cei ce aleg vor sta pe aceeași „treaptă” cu cei ce sunt aleși.
De fiecare dată ne întoarcem la inegalabilul și inconfundabilul, eternul Ca­ra­giale:
„Într-o chestiune politică… şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării… să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte…. încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… Da… Pentru ce?… Dacă Europa… să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel…” ( I.L. Caragiale – O scrisoare pierdută – 1884)
Al dumneavoastră, același,
Prof.Ioan Romeo Mânzală