Cum se poate raporta creştinul la ziua de astăzi decât numai cu dragoste creştinească faţă de strămoşi?

Un bun creştin trebuie să fie şi un patriot, pentru că asta înseamnă să îţi iubeşti ţara ta, locurile copilăriei tale, meleagurile unde ai petrecut adolescent şi tinereţea, biserica, unde L-ai descoperit pe Hristos şi de unde ai învăţat să-L iubeşti pe Dumnezeu, pe mama, pe învăţători.

Prin patriotism se defineşte legătura emoţională faţă de o ţară şi de o naţiune. Patriotismul creştinesc nu poate fi episodic. Patriotul trebuie să fie un patriot în fiecare zi, în fiecare moment, indiferent unde s-ar afla, în ţară sa sau peste hotarele ei.

Şi precum un bun creştin este dator să fie creştin prin rodul credinţei lui, arătând fapte milosteniei, dragostei, credinţei, îndelung-răbdării, asemenea şi un patriot adevărat este dator să respecte identitatea naţională moştenită de la părinţi şi strămoşi. Ţara noastră este o ţară creştină, zidită pe jertfa înaintaşilor, care au murit pentru neam, pentru limba, pentru credinţa. Urmând exemplul lui Hristos şi martirilor creştini au vărsat sânge pentru aproapele său. Cum putem uita oare jertfa lor?

Se leagă creştinismul cu patriotismul?

Da! Oricât am vrea, nu putem despărţi patriotismul de creştinism pentru că a fi creştin înseamnă a fi patriot. Şi nici într-un caz naţionalist, sau şi mai rău – xenofob. Pentru că “nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galat. 3, 28).

Ziua de astăzi este ziua în care trebuie să vibreze şi să zguduie cugetele noastre, mintea noastră şi inima noastră întru amintirea celor adormiţi. Să arătăm respectul faţă de părinţi, bunei şi străbunei. Este ziua în care putem vorbi despre exemple demne de urmat pentru tinerele vlăstare, care ar trebui să se hrănească cu seva patriotismului, credinţei şi tradiţiei.

Mihai Eminescu spunea: „Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc”. Aşa cum Sfânta Liturghie, care, deşi se slujeşte în fiecare biserică şi colţ de lume, în limbi diferite şi melodii variate, împărtăşeşte acelaşi Trup al lui Hristos, propovăduind astfel unitatea credinţei, şi Ziua de astăzi nu poate înseamnă ceva ruşinos sau urât, ci trebuie să devină un îndemn la reculegere, la refacerea obiectivilor de unitate spirituală, de compasiune şi prevenirea altor lupte sângeroase”, Pr Maxim Melinte.

Mitocanulâ –  un factor al civilizaţiei româneşti

El nu este o categorie socială, dar se găsește abundent în toată societatea românească și ia toate aspectele, exercită toate funcțiile, e omniscient și veșnic prezent în treburile românești. Mitocanul nu e nici mahalagiul zgomotos, burtă-verde fericit de a trăi, nici chefliul superficial. Mitocanul e îngâmfatul zeflemist și sceptic, care rezolvă orice situație, orice problemă oricât de gravă cu un spirit vulgar. Mitocanul are o putere corozivă asupra vieții noastre intelectuale și mai ales asupra vieții noastre de stat.

Mitocanul s-a născut supărat și contra! Contra oricărei inițiative generoase, contra instituțiilor existente, contra optimismului, contra eroismului. E patriotard cu toate că e antipatriotic, e amoral dar sever, e obraznic și laș.

Ceea ce face însă din mitocan vrăjmaşul numărul unu al civilizaţiei româneşti şi dorinţa lui de a vână iluziile şi idealurile şi de a dărâmă metodic speranţele, de a zădărnici optimismul, de a inocula în inimi curate şi mândre complexe de inferioritate, de a cultiva înjosirea și de a încerca a menține viața românească într-o ipostază de autoironizare, de denigrare și de lipsă de încredere. Incult și vehement, acesta nu e la curent cu istoria României, pe care o neagă sau cu prezentul românesc, pe care încearcă să-l distrugă.

Nu citește mai ales cărți românești, nu ia parte la viața autohtonă dar judecă și bate din mâini la fiecare înfrângere, zicând că o prevăzuse. Fuge de răspunderi, dar cere onoruri. Nu călătoreşte, dar face veşnic comparaţii cu străinătatea. Nu crește copiii, dar îi declară geniali. Produs postbelic al unei Românii zăpăcite, el menține în mediul românesc o stare gripală, stânjenind orice activitate mai darnică și lăsând să se piardă o bună parte din patrimoniul energiei acestui neam. Din acest motiv, intelectualii, ca și artiștii, trăiesc departe de ceea ce se cheamă societatea noastră.

„Arhitecții care nu-și pot permite luxul suprem, izolarea, au fost într-o largă măsură victimă mitocanului. Zăpăceala lipsei lui de intelectualitate, neaderența lui reală cu pământul, incapacitatea sa de a se încadra în sânul unei discipline, a adus acest nihilism de forme și exces de elemente în arhitectura capitalei. Informându-se numai la cinematograf, după mese prea lungi și zile goale, mitocanul ar dori să rezume în casa lui decorul tuturor dramelor pasionale, în care fațada din țara bască are ferestre venețiene sau fațade mexicane au elemente brâncovenești”  (G.M. Cantacuzino, “Mitocanul ca factor al civilizatiei romanesti”,Simetria, nr. 2/1940). “Cupole romane acoperă săli de baie si catapetesme servesc drept bar pentru a servi cocktail-uri. Nu e credincios, dar, totuși are cavou la Bellu în stilul cel mai pompos posibil, pentru a putea înfrunta cu seninătate veșnicia alături de regi și de sfinți”, bucurestiinoisivechi.blogspot.com.

„Tăvălit în beatitudinea vulgarității sale, el nu-și dă seama că vremurile se schimbă și lucrează pe nesimțite dar metodic în contra lui. Faţă de gravitatea vieţii de astăzi, el este menit pieirii. De altfel, apăsătoarea lui prezenţă se simte mai ales în Bucureşti. Provinciile, cu o viață mai simplă, nu sunt un mediu favorabil acestui gen. În progresiva disciplinare a vieții românești câmpul de acțiune al mitocanului (acțiunea nevastă și adesea o estetă), se reduce din ce în ce. Totuşi, mult după dispariţia mitocanului de pe scena actualităţii, ravagiile lăsate de dânsul se vor simţi”.

Care este diferenţa dintre mitocan şi un anume politician? Asistăm la marea încleștare dintre suveranismul și naționalismul legitim și deschis al popoarelor și globalismul ascuns și perfid al celor care ne manipulează. Trăim timpuri extrem de periculoase, dar deocamdată furtuna s-a mai potolit. Războiul din Ucraina continuă cumva mocnind; atrocitățile din Gaza par că s-au mai diminuat, la știri cel puțin; China amenință Taiwanul, dar o face cu mănuși. De altfel, chinezii au răbdare, rușii sunt prudenți și israelienii sunt într-un mare impas.

Ceva nefiresc plutește în aer!

Pare acalmia proverbială dinaintea unei mari dezlănțuiri. Și dezlănțuirea poate fi apocaliptică. Ce se petrece în lumea de azi?

Redus la esență, răspunsul e simplu. Asistăm la ultima luptă între cei care respectă dreptul la credință și cei care se închină mamonei și îi ridică altare satanei. Între timp, globaliști au pus mâna pe marile corporații din lume și au subordonat puterea militară a Americii.

În ultima vreme, de teamă că pierd controlul asupra omenirii, globaliștii au decis să iasă la atac. Atacul e disimulat, dar vizibil. Ucraina, tradițional creștină și ortodoxă, a fost împinsă la un război fratricid împotriva Rusiei. Să fie însă clar. Moscova nu va tolera niciodată o Ucraină ostilă. Între timp, un președinte mic, îngâmfat și indus în eroare, a împins Ucraina într-un război din care nu mai are ieșire. Dincolo, peste ocean, un președinte corupt și senil i-a promis micului șef de la Kiev ajutor până la victoria finală, dar nu a explicat ce înțelege prin victorie finală?

Și ce urmăresc marii păpușari globaliști din umbră? Vor controlul material al întregii lumi. Deocamdată, Ucraina a fost slăbită până la punctul la care și-a amanetat toate resursele, dar miza cea mare e Rusia; imensele ei resurse energetice și mineraliere; în special cele din Siberia. Și globaliști se grăbesc pentru că omenirea a început să se trezească din somn. Rusia, China, Brazilia, Africa de Sud și recent multe alte țări și-au organizat propriul lor for mondial numit BRICS și amenință să răstoarne actuala ordine mondială.

Drept rezultat, bancherii care învârtesc dolarii îşi văd visurile amenințate și au intrat în panică. Din punctul lor de vedere, mai degrabă declanșează un război mondial decât să piardă controlul asupra banilor.

 Aici a ajuns lumea de azi!

Totul clocotește. Între timp, omul nostru de la Kiev a anulat alegerile, dar și menținerea în continuare de globalizare pe post de marionetă. În același timp, peste ocean, un președinte șantajabil pe care îl așteaptă închisoarea, ar putea împinge omenirea la război înainte de alegerile din noiembrie tocmai pentru a-și salva pielea. Vor accepta manipulatorii din umbră o ordine mondială nouă în care ei vor pierde puterea, ori vor arunca în luptă toate resursele diabolice de care dispun riscând să declanșeze un cataclism global?

Lunile următoare sunt cruciale. Alegeri cruciale. Deznodamantul Kursk, Israel,Taiwan etc. Poate că sună dur, ultimele ,,găşti din UE nu reflectă pe deplin realitatea. Dar vă prezint câteva aspecte; E și mut, și i,,,,,,,,l. Iohannis a jucat cartea ”șef la NATO” pe persoană fizică și a pierdut lamentabil.

Nimic nu a obținut pentru România. Nicio concesie. În timp ce Viktor Orban a negociat cu Mark Rutte neutralitatea Ungariei în raport cu conflictul din Ucraina, președintele Iohannis a tăcut. Dar a și făcut. Sa retras rușinos din cursa pentru șefia NATO – când deja era evident că toată lumea îl tratează ca pe un  ciudat. Un luzăr penibil!

Poziția lui Rutte legată de implicarea Ungariei menține situația actuală, expusă de secretarul general Jens Stoltenberg: ”Prim-ministrul Orban a precizat că Ungaria nu va participa la eforturile NATO, iar eu accept această poziție. Și mă bucur că premierul și cu mine am convenit asupra modalităților pentru neparticiparea Ungariei la sprijinul NATO destinat Ucrainei. Niciun membru al personalului ungar nu va putea lua parte la aceste activități și niciun fond ungar nu va fi utilizat pentru a le susține”.

Spre deosebire de Ungaria, România manifestă în continuarea sprijinului pentru regimul Zelensky, în contul parteneriatului strategic cu SUA. România pare dispusă la sacrificii și la umilințe fără precedent. Marionetele noastre de la București doar iau act de obiectivele militare stipulate pe ordinea de zi de generalii Pentagonului. Și execută totul fără crâcnire.

Şi astfel, ajungem la vorbele doamnei Ileana Vulpescu:

„Pământul, socot, este ori un loc de ispăşire, ori o colonie penitenciară a altei lumi, iar noi, orişicum, cobaii. Cu aceste vederi, am zis că, dacă tot mi-ai dat viață, atunci așa trăiesc.

Modest, fără fumuri, într-o lume tot mai restrânsă. Oricum, viaţă nu mi-aş dori. Scriu fiindcă am vrut să comunic în felul ăsta cu semenii mei.’’

„Am trăit până la 15 ani în regim monarhic, pe urmă în comunism și, din 1990, în regimul succesor acestuia, în care s-au ilustrat o mulțime de nepoței ai Kominternului. Bine, un bine pentru toată lumea, n-a fost niciodată-n România și nicăieri pe Pământ. Nu mi-a fost drag internaţionalismul comunist, nu mi-e drag nici internaţionalismul capitalist. Mă doare să văd că patriotismul este asimilat sifilisului și blenoragiei. Mă-ntristează să văd că, în comparație cu politica, bordelul este o mănăstire. Că învăţământul este o parodie, că-n spitale trebuie să-ţi aduci şi tifon de-acasă. La acest ultim capitol am bătut de departe comunismul. Cultura a ajuns o aventură individuală, iar limba română din mass-media, o păsărească de râs și de plâns. Ce fac eu ? Mă uit cum fuge timpul. Viaţa m-a învăţat să râd cu măsură şi să-mi economisesc lacrimile.

Dacă într-un viitor neprecizat cineva m-ar mai citi și m-ar comenta, aș dori să se refere doar la ceea ce-am scris”, spunea Ileana Vulpescu, la 80 de ani.

 Al dumneavoastră, acelaşi,

 Prof Ioan Romeo Mânzală