Împrumuturile pentru pensii speciale și alte șmecherii, duc la falimentul țarii. Lumea vestică a luat-o razna. Nu e nicio conspirație. Este rezultatul a 32 de ani în care drogați și dezechilibrați psihic au devenit vedete, filosofi, universitari, jurnaliști, influenceri, politicieni. Școala, Bisericile dar și mass-media, din rațiuni economice, ca să fie mai atractive și mai prospere financiar, în loc să mai fie formatori de opinie, s-au lăsat deformate de opiniile vulgului.

Într-o prosperitate pe credit, copiii nu s-au mai maturizat și tot mai mulți au rămas niște adolescenți tembeli și la 50 de ani.

Științele au capitulat în fața profitului și au alimentat orgia colectivă. Și astfel cercetarea științifică a reușit, de exemplu, să creeze sânul perfect, dar nu să rezolve problema energiei electrice sau foametei. Imbecilii cu studii superioare, deveniți analfabeți funcționali, au vândut țara și au dus-o în faliment. Planificarea războiului și a crizei energetice duc la ,,sinuciderea Europei”. Colonia România este consecința unui ,,jaf organizat”. Pur și simplu suntem într-o societate atât de distrusă intelectual și moral încât orice demență a devenit posibilă. Ea nu poate acționa rațional în demența asta, controlată de unii bubuli, bielderbergo devosieni toți mincinoși. Dar „încremenirea în proiect“ a realității autohtone nu lasă prea mult loc imaginației. „Chestiunea“ e încă „pe tapet“, ca și cum vorbim și scriem de pomană. Așa că mai încerc…

Nu scapă nimeni!

Sau aproape nimeni. Loveşte în proşti (care devin fuduli), ca şi în deştepţi, (care devin proşti). Sminteşte, în egală măsură, pe urâţi şi pe frumoşi, pe talentaţi şi pe netalentaţi, pe credincioşi şi pe atei, pe politicieni şi pe „simplii cetăţeni“, pe laici ca şi pe aparţinătorii clerului. Reuşeşte să transforme complexele de inferioritate în complexe de superioritate, încurajează impostura, amputează simţul ridicolului, inhibă orice urmă de umor, de decenţă, de generozitate. Eul propriu pârjoleşte totul în jur: realitatea devine materia primă a unor ambiţii private, ceilalţi devin adversari sau unelte, viaţa nu mai e trăită decât ca o mare ocazie pentru un cult egolatru. Cazurile de vindecare sunt rare. E nevoie de efectul trezitor al unui eşec de proporţii, de vreo suferinţă destrămătoare, de uitarea de sine a unei îndrăgostiri absorbante sau a unei radicale schimbări de destin. De regulă însă, şi eşecul e citit tot în cheia îngâmfării. Sunt de vină ceilalţi, ţara, veacul, soarta…

Îngâmfatul are în raniţă bastonul de dictator

Iar dacă, prin concursul capricios al împrejurărilor, vanitosul (îngâmfatul)  ajunge, totuşi, în vârful piramidei, oficiul lui va fi mereu pândit de abuzul autoritar. Trebuie, totuși, să admit că  îngâmfarea e mai aproape de utopia de sine a intelectualului prost, decât de metabolismul lăuntric al „omului simplu“. Un ţăran îngâmfat păstrează, în exerciţiul vanităţii sale, o anumită candoare. Nu poate fi luat prea în serios şi, în general, nu face victime. În plus, rareori ajunge în poziţii publice care să dea frâu liber unei pernicioase dilataţii de sine. Cât despre târgoveţul obişnuit (de la funcţionărime la veleitarii luptei politice), el îşi trăieşte îngâmfarea mai degrabă ca lăcomie. Lăcomie de bunuri, de însemne ale reuşitei sociale, de privilegii. Intelectualul vanitos trăieşte mai puţin în lăcomia de câştig, decât trăieşte într-o desfigurantă lăcomie de sine. Ataşat până la pasiune de calităţile sale, de îndreptăţirile sale, de mintea şi de farmecul său, de competenţa sa, de performanţele sale, el vrea să scurtcircuiteze drumul spre statuie, spre demnităţile ultime, spre recunoştinţa obştească. Şi cu cât e mai pornit, mai nărăvit, mai hămesit, cu atât e mai ineficient şi mai dezamăgitor. Inşii cei mai inteligenţi ajung să fie, din cauza îngâmfării, de o monumentală prostie. Inadecvaţi, nerealişti în deciziile lor strategice, din ce în ce mai caraghioşi în defilarea lor arogantă dinaintea „mulţimii“, ei pierd, cu aere de învingători, toate bătăliile. Hipersensibili la linguşeală şi opaci (cu o mină ofensată) la orice observaţie critică, asemenea indivizi sunt greu de ajutat. Nu pricep cum de te poţi îndoi de excelenţa lor, de anvergura lor providenţială. Oricum, ei ştiu mai bine decât oricine ce au de făcut. Curăţată de toxina îngâmfării, intervenţia lor în viaţa publică ar putea fi, într-adevăr, esenţială, salvatoare. Dar sabotată  ea nu face decât să încurce lucrurile, să înşele toate aşteptările, să sporească haosul din jur.

Derapajul şi falimentul multor vieţi

Se explică prin nebunia latentă a  prostiei. Există femei frumoase, pe care îngâmfarea le schimonoseşte fizic, există premianţi, care ratează cariere onorabile, pentru că alunecă într-un sterilizant narcisism, există cupluri care sucombă, din cauza unor intratabile accese de îngâmfarea, de ţâfnă autocomplezentă, de ambele părţi. Dizolvantă la nivel individual, îngâmfarea nu e mai puţin primejdioasă la nivel colectiv. Îngâmfarea de partid, combinată cu impure interese de grup, pune cu uşurinţă între paranteze problematica adevărată a ţării şi a naţiunii. Prostia națională,  la rândul ei, hrănită de un provincial excepţionalism etnic, poate, de asemenea, produce monştri. Succesul stimulează, inevitabil, îngâmfarea, anesteziind simţul deşertăciunii. Dar şi insuccesul e, pe această linie, catastrofal: e urmat, mai întotdeauna, de irezistibile valuri de frustrare, în care mania persecuţiei, invidia, ura de toţi şi de toate ajung să frizeze patologia. O formă perfidă a prostiei se exprimă în convingerea că ea este, preponderent, viciul altora. Dar repet: în fapt, nu scapă nimeni de ea. Sau aproape nimeni. O simțim zilnic pe pielea noastră…

Politica de sabotare a României

A fost bine pusă la punct. Primarii au avut sarcina să distrugă buticurile de cartier, pe motiv că dau un aspect necivilizat străzii și urbanismul este în suferință. În realitate, eliminau orice urmă de concurență făcută supermarketurilor. Am dărâmat tradiționalele fabrici de pâine și i-am lăsat pe turci și arabi să ne învețe panificația și patiseria făcute la colțul străzii. Apoi am importat aluatul congelat, de parcă aici nu mai existau ingredientele din care să-l preparăm. Treptat, rafturile din supermarketuri s-au umplut cu produse de import. Ne-am adus cancerul în aproape fiecare casă. Porcii românești se îmbolnăveau periodic de pestă, așa că în locul lor au apărut cei din Germania, al căror gust seamănă cu orice, mai puțin cu carnea de porc. Multa bătaie de joc! Cum să mănânci din ceea ce ai produs din propria ogradă? Nu e voie. Europa are nevoie de noi doar pentru a-și desface produsele, de regulă de proastă calitate. Ei ne fura cu totul iar noi suntem botaniști. În condițiile astea, la ce i-ar mai trebui țăranului atâta pământ? Ce să cultive pe el, dacă nu mai are animale și la supermarket nu mai poate intra să desfacă producția proprie? Guvernul știe însă cum se poate rezolva problema. Un pământ nelucrat din lipsă de utilaje, bolovănos sau sufocat de scaieți și buruieni, mai bine îl vindem și plantăm fotovoltaice. S-a trecut peste interdicțiile de înstrăinare timp de opt de ani de la dobândire, peste condițiile privind domiciliul sau rezidența. Gata, vindem totul. Pământul României se vinde fără a se ține cont de consecințe. Cum ne mai putem asigura consumul intern, dacă pământul nu ne mai aparține? Pe cine interesează? Jaful pus la cale de PNL, PSD, împreună cu USR PLUS și UDMR atinge proporții greu de imaginat. CSAT nu vede, nu aude. Nu se știe din ce motive a apărut inițiativa legislativă. Nimeni nu explică, folosind argumente solide, de ce pământul trebuie vândut. Altcineva sau altceva trebuie să fie în spate. Cred că este rezultatul unor înțelegeri, de care românii nu au știut, înțelegeri făcute în cotloanele ascunse ale Uniunii Europene. 

Independența alimentară

Este o problemă ce vizează securitatea națională a României, dar nu l-am auzit pe Dl. Iohannis să o discute în CSAT. Și nici nu cred că-l voi auzi. De ce ar face-o, dacă instrucțiunile sunt venite pe o filieră cunoscută tuturor, dar numai el nu o recunoaște? Rolul lui este doar să execute ce se stabilește în altă parte, nu în România. Președintele a greșit când a spus și făcut ,,guvernul și parlamentul meu”. Acestea și altele au grăbit… eșuarea statului. Acest stat eșuat a fost anunțat de Președinte.                

PS. Dacă pensiile se indexează cu 20%, pensia de 1000 lei devine 1200 lei, iar pensia de 20.000 lei va fi de 24.000 lei. Explicațiile le găsiți la PNL, PSD, UDMR, USR, AUR. ”Pentru unii mumă, iar pentru alții ciuma.’’Aceste diferențe înseamnă hoție și falimentul unui stat eșuat.

Al dumneavoastră, același,  Prof. Ioan Romeo Mânzală