“Femeile sunt creaturi menite sa fie iubite,nu ințelese.” Oscar Wilde

Femeile sunt un univers de trăiri. Femeia vrea să arate puternică. Totuși, este o imagine de fațadă. Este o încăpățânare pe care o găsim și la bărbați. Sunt pe cât de fragile, pe atât de puternice.
Sunt capabile să plângă o noapte întreagă, iar dimi­neața să iasă în lume cu un zâmbet frumos pe chip, înfruntând toate provocă­rile pe care i le aşterne în cale viaţa. Plâng atunci când sunt fericite și râd atunci când sunt triste și nervoase. Niciodată femeia nu dorește să i se spună că a îmbătrâ­nit. Știe că îmbătrânește, dar evită și urăște acest cuvânt. Îi place să primească complimente la fel de mult pe cât îi place și bărbatului. Complimentele cele mai multe vin datorită aspectului fizic. Orice femeie este diferită, așa că trateaz-o ca atare. Multe sunt dezamăgite, ca și bărbații, de eșecurile lor din iubire. Femeia este curioasă să afle cât mai multe despre bărbatul intrat în viața ei, cât și despre femeile care s-au apropiat de ea.
Sunt neînțelese – pentru stările lor schimbătoare de dispoziţie, pentru sensibilitatea lor, fiindcă le emoțio­nează orice este frumos: o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandrețea unui bătrân, amin­tirea cuiva drag… Plâng la nunți, plâng când o prietenă aduce pe lume un copil, plâng când cineva drag suferă, când pierd o persoană apropiată, când sunt părăsite, când sunt nedreptățite, când se simt singure și când le este dor.
Le sperie singurătatea și incertitudinile, dar ele nu obosesc așteptând… Femeia cumpără multe încălțări, genți, fuste etc. Acest lucru nu este universal valabil. Și bărbații, la rândul lor, cumpăra scule, aparatură electronică,… pentru a se simți mai bărbați. Femeile sunt pofticioase, în speță, la salate, dar după ce termină, mănâncă și din mâncarea bărbatului. Femeia nu face primul pas de a invita un bărbat în oraș. Nu pot să-și asume rolul ,,de cap de familie”. Dar femeia știe ce vrea din relația cu un bărbat. Ele sunt pragmatice, se gândesc cum să ai grijă de ea.
Visează, apoi abando­nea­ză visurile lor, pentru a trăi și a împlini visurile celor pe care-i iubesc.
Se atașează de oameni, de locuri, de lucruri și de momente frumoase.
Muncesc cu dăruire, sunt capabile să fie și mame, și soții, și femei de carieră. Și găsesc întotdeauna timp pentru a fi alături de o prietenă care are nevoie de ea.
Sunt capabile să trăiască zile întregi cu un compliment, o mângâiere, păs­trea­ză cu sfințenie orice amin­tire care le-a făcut sufletul să vibreze, usucă flori între filele cărţilor și îmbrățișează mascotele de pluș pe care le-au primit în dar. Renunța la ele, se abandonează și se sacrifică în numele iubirii, dăruind totul copiilor, soților, părinților, prietenilor… Femeile zâmbesc mult, încurajează persoanele pe care le iubesc, ascund de multe ori că sunt stresate, ascund foarte bine neîmplinirile din familie, neîmplinirile sufletești. Dacă spui că sunt mai puțini bărbați decât femei, nu devine disperată. Au o memorie vizuală foarte puternică. Am întâlnit un cerc de femei în care ele spune-au că ,,este greu sa fii femeie”. Este greu să te ridici la standardele de frumusețe impuse de societate. E greu să aibă grijă de copii, să mențină curățenia, să facă mâncare etc. Să se împartă între carieră și viața de familie. Vorba lui Mircea Cărtărescu :”De ce iubim femeile”?
Se lasă rănite, suferă și apoi iartă ! Iartă neobosit indiferența și răutățile celor pe care-i iubesc. Au dureri în stare să le distrugă sufletul, dar au sufletul în stare să se regenereze cu o simplă îmbrățișare, cu un simplu „Iartă-mă!”, cu un simplu „Te iubesc!” sau cu o promisiune…

Iubim neobosit și necondiționat
Îi iubim chiar și pe cei care nu ne iubesc. Avem momente când femeile devin capricioase și imposibile, când obosesc să fie perfecte și să arate că le este bine… pentru că, în fiecare zi ascund dureri fizice și sufletești, îndoieli, temeri, regrete, neîmpliniri; în fiecare zi se străduiesc să arate senine şi să îi liniştească pe cei dragi, asigurându-i că le este bine, când lor nu le vine decât să se aşeze pe pat şi să zacă nemişcate.
Uneori sunt percepute ca fiind complicate și pretențioase, fără să se știe că au nevoie de atât de puțin pentru a fi fericite! Au nevoie să fie alintate, ascultate, acceptate, apreciate, mângâiate… Au nevoie să li se recunoască meritele, să fie înțelese, să li se ofere iubirea de care depind atât de mult sufletele lor fragile…
Sunt dependente de dragoste, de mângâieri și de cuvinte frumoase. Au bucurii și visuri copilărești pe care nu ar trebui să le tulbure nimeni. E greu să fii femeie, pentru că femeia este ființa cea mai sensibilă, este la început copil, soție, mamă, bunică. Socializarea femeia o face mai inteligent și mai emoțional. Calculează rapid potențialul persoanelor din jurul ei și, de multe ori, dorește să le ajute. Au calități sufletești și emoționale pe care noi, bărbații, nu le avem.

Femeia pune iubire în tot ceea ce face și în tot ceea ce dăruiește
Sunt frumoase pentru că sunt delicate, tandre, sensibile, empatice, copilăroase și iubitoare. Sunt puternice pentru că sunt responsabile, prezente, atente, capabile, harnice, iertătoare și ambițioase. Au și ele ,,nervii” lor, care mai aprind spiritele în căsnicie. Sunt foarte geloase , nu toate, dar marea majoritate. Le place frumosul și se îmbracă frumos, dar ca peste tot, mai apar și exagerări. De regulă, femeile nu fac compromisuri. Un renumit actor american spunea: “… nu pot trăi într-o lume în care bărbații își îmbracă nevestele ca niște prostituate”(Keanu Reeves). Așa că noi trebuie să lăsam femeia să se îmbrace cum îi place.
Au priviri pline de admiraţie sinceră, care înfrumusețează orice lucru pe care îi cad ochii. Au mângâieri care alină orice durere.
Femeile sunt greu de înțeles, dar atât de ușor de iubit!
Astăzi, de ziua lor, să ne oprim și să le oferim tot ce avem mai bun în noi.
Te iubesc, femeie!!!

Al dv.același Prof Ioan Romeo Mânzală