OPINII: Țara unde există bannere cu infractori și anchetatori, braț la braț, pentru a fi aleși în politică !

Corupția în Romania a atins cote inimaginabile. La orice colț de stradă auzim: ,,mai vreau un mandat”.Vom vedea ce fel de mandat doresc bravii, foști actuali și viitori politicieni.

După 400 de ani de dispute între știință și religie, noua știință vine să confirme religia, existența Divinității”.

În țara în care bandele au traficat cu nerușinare oameni, interlopii se așază în scaune.

„Din păcate, România rămâne pe lista de supraveghere de nivelul doi, pentru al doilea an consecutiv, ceea ce înseamnă că Guvernul nu și-a intensificat suficient eforturile de combatere a traficului de persoane. Anul trecut, sub fostul guvern, eforturile de combatere a traficului de persoane au fost diminuate. Bandele au traficat cu nerușinare oameni, știind că, probabil, vor scăpa nepedepsite, așa cum s-a întâmplat în trecut.”

Aceasta este declarația ambasadorului Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, la un eveniment la care au participat ministrul de Interne Marcel Vela și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Raportul este pe pagina de internet al Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Instituțiile statului se afla într-o degringoladă totală. Multă lume se întreabă unde mergem și cu cine. Am urmărit cazul Caracal, nu s-a făcut nimic. A fost Dosarul Internațional Țăndărei, în care erau implicați peste 420 de anchetatori interni și internaționali, în care totul a rămas exact ,, ca și în gara Țăndărei”. Toate au fost îngropate de Justiția din Romania. Dacă unul fură, de foame, o bucată de salam,  primește trei ani cu executare. Uitați-vă la ,,celebrele” Alina Bica și Elena Udrea. Se plimbă în voie, au bani, au case de lux, au afaceri pe care le coordonează din casă, le doare fix în ,,briceag”, iar Băsescu candidează unde vrea fizicul lui.

”Bravos națiune! Halal să-ți fie”!

Uitați-vă pe afișele electorale cine candidează. Îți vine să te întrebi: chiar suntem proști să nu observam? Vedem că infractorii și anchetatorii sunt în tandem pe afișe, candidează la locale. Pe altele, politicienii cu nevestele și amantele. Pe altele, toți cei care au furat până acum, mai vor un mandat, să termine ce a mai rămas de furat… Cei mai ,,tari H “au candidat și plecat la Bruxelles, să ne reprezinte la împărțirea cașcavalului. Am văzut la un post de televiziune un ministru și un prim-ministru de gât cu un mare interlop. Cred că am înnebunit cu toții. Chiar nu le este rușine acestor oameni? Eu cred că nu. Mulți de la noi suferă de o boală cruntă, transformata în metastază:  NESIMȚIRE!

Un lider al unui partid parlamentar foarte mare a venit cu replica pentru ambasadorul SUA: „Parlamentul României este singurul legislativ din Europa care are un grup special dedicat combaterii traficului de persoane. Atenția deosebită acordată acestui subiect extrem de important a făcut ca România să aibă una dintre cele mai eficiente legislații în domeniul prevenirii și combaterii acestui flagel, dar și în ceea ce privește protecția sau asistența acordată victimelor. Acest lucru a fost recunoscut la toate reuniunile și dezbaterile pe acest subiect. Parlamentul și-a făcut treaba!”

Parlamentul, crezi dumneata, și-a făcut treaba?! Câți parlamentari au dosare penale, care stau de ani buni depunându-se praful pe ele?! În teorie, suntem cei mai buni din Europa, dar practica ne omoară!

Liderul respectiv ar trebui să știe foarte bine că degeaba ai comitete în Parlament, dacă în fața procurorilor și judecătorilor interlopii scot din dosare dovezi cu mâna CCR și trag de procese până intervine prescrierea faptelor.

Legislația nu se aplică

Deficiențele semnalate în spațiul public reprezintă probleme ale sistemului judiciar și de protecție socială. Nu am văzut la actualul guvern vreo urmă de interes legat de acest subiect.

Citeam într-un articol că la primăriile din București, ”Clanurile Interlope ” au reușit să-și numească în politia comunitară oameni din rândul lor. Au acaparat organizații de partide, acolo în sectoare sau în județele din jurul Bucureștiului. Au plantat oameni, inclusiv în instituțiile de forță. Oare ce victimă a rețelelor de trafic de persoane (despre care a atras atenția ambasadorul SUA în România) se duce la poliție să ceară ajutor, dacă știe că cei care o scot la vânzare au oamenii plantați în birouri sau sunt chiar cei din birouri?

Și oare ce părinte al unui copil expus traficului cu droguri în fața școlii are tupeul de a merge să facă o plângere, dacă știe că apropiații traficanților pot accesa baza de date cu nume, prenume, adresa exactă și-i pot face o vizită acasă?

S-ar putea ca mult trâmbițata scădere a infracționalității din București să aibă mai curând de-a face cu intimidarea victimelor prin formalizarea prezenței interlopilor în administrație și instituții și nu cu un număr mai mic de fapte antisociale. Vedeți, toate aceste lucruri sunt dirijate de politicieni corupți, aroganți, șmecheri, politicieni din toate partidele care ne conduc, iar noi alegem cu ochii închiși sau avem interese minore în care să intervină politicienii. Oare mai există și oameni cinstiți?!

În cine să mai avem încredere?

Văd că foarte mulți politicieni, care au făcut rău acestei țări, candidează din nou, ca și când nu s-a întâmplat nimic. Mă uitam în municipiul unde eu locuiesc. De când pe afișe au apărut candidați un pic mai bruneți, care au mai stat pe aceleași fotolii, pe strada mea sunt fel de fel de motorete, motociclete, niciuna nu are numere, cu indivizi de toate rasele, care le încearcă motoarele, fără să fie deranjați de polițiștii comunitari sau de cei de la circulație. Decibelii răsună până în celălalt capăt al orașului, iar strada s-a transformat în pistă de încercări. Într-un garaj de pe stradă și-au făcut apariția niște indivizi dubioși, cu tot felul de motoare de teren, având aprobare de Club Motocros! Nimeni nu întreabă pe nimeni, nimic!

Vedeți, astea sunt lucruri minore. Dar până la cele majore, nu există decât un pas. Dacă „proptelele” lor n-ar mai fi candidat, acești indivizi stăteau în banca lor. Așa se întâmplă în toate orașele țării și ne văietăm că suntem în haos.

S-au creat puteri paralele, cu propriile legi!

Nu le este teamă de nimeni. Ministrul de Interne și Ministrul Justiției spuneau că ordinea publică este sub control, iar actele de justiție sunt conform legii, care, vor duce într-un an, la extirparea acestor răufăcători. Domnilor miniștri, noi nu trăim în imaginile văzute pe ecranele cinematografelor. Doresc și dorim să trăim într-o lume reală, nu într-o lume cu iz politic, în funcție de interese.

Fiecare dintre noi avem nemulțumiri legate de guvern, de parlament, de primărie, în general, de tot ce însemnă administrație, fie ea locală sau centrală. Fiecare dintre noi îi cunoaștem pe cei ce candidează, indiferent că sunt din partidele mai vechi sau din partidele nou înființate. Nu există în România partide doctrinare, partide despre care să spui că sunt de dreapta, de stânga, de centru sau alte orientări posibile. Când era președinte la PD, Băsescu a răspuns unui ziarist care îl întrebase ce orientare politică are partidul lui, că ei sunt cum vrea poporul. Poporul vrea ca ei să fie de dreapta, sunt de dreapta, vrea de stânga, sunt de stânga.

 Oportunism sadea, ca la tarabă!

 Din păcate, aceasta este legea de căpătâi a majorității sau chiar a tuturor partidelor. Important este să ajungă la putere. Promit orice, știind foarte bine că nu vor face nimic din ceea ce promit. Unii, ”cei mai viteji dintre viteji”, vor mai face câte ceva. De ce nu fac nimic? De ce nu vine un om să spună: gata, până aici, așa nu se mai poate? Chiar dacă ar veni, un om nu poate face nimic. Sistemul este atât de putred, încât îl mănâncă de viu. Cei mici, cei care mânuiesc hârtiile, care sunt rotițele angrenajului, sunt stâlpii sistemului. Cei interesați îi păstrează, cei care vor să schimbe ceva sunt extirpați. Ei știu că schimbarea înseamnă dispariția lor și își apără cu dinții locșorul cald, afacerile, șpăgile, prieteniile, cumetriile. Un politician care vrea să schimbe ceva, își va da seama repede că este un Sisif. Și dacă vrea să rămână în politică, nu va face nimic. Dacă într-adevăr vrea să schimbe ceva, trebuie să taie în carne vie, trebuie să fie fără milă, să fie un Făt Frumos, care să taie dintr-o lovitură toate capetele balaurului. Să le taie o dată, să le taie de două ori, de nouăzeci și nouă de ori, pentru că balaurul este atât de înrădăcinat în viața noastră de zi cu zi, încât tai un cap, apar alte trei.

Noi, ca nație, am devenit bolnavi! Ne mulțumim cu înjuratul pe la colturi, ne lăsăm mituiți ca să votăm corupții și hoții. Am fi în stare să aruncăm cu pietre și în Iisus, dacă ar apărea printre noi și ne-ar opri din bălăceala noastră în mizeriile zilnice.

Să mai sperăm că se va schimba ceva în bine? Da! Ar fi tragic dacă nu am avea măcar speranța că acest popor se poate deștepta, poate renaște ca pasarea Phoenix, din propria cenușă. Se apropie alegerile, întâi cele locale și apoi celelalte. Gândiți bine și serios la cum folosiți votul! Abraham Lincoln, celebrul președinte american, spunea că votul este mai puternic decât glonțul!

Haideți să nu ne mai împușcăm singuri !

Al dumneavoastră același

 Prof.Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns