OPINII: Țara de care și ambasadorii fug, câteodată!

Aud mereu tinerii că vorbesc de comuniști și de sistemul comunist. Văd că anumiți politicieni actuali sunt în stare să omoare oamenii care au trăit acele timpuri. Dar uită, domnii politicieni, că în acele timpuri au învățat gratuit, s-au căsătorit, unii chiar cu fete de securiști sau demnitari, iar acum se lăfăie în averi și bani mulți, furați cu japca de ”tătucu” socru și mătușile cu tablouri scumpe, bani mulți și case luate pe gratis.

Faptul că sunt român e totuși, o pură întâmplare. Nu o regret, dar nici nu-mi pot imputa această denumire de ,,român”. Pot doar spera să valorific atât cât pot șansa aceasta genetică, să nu-mi fac de râs locul nașterii și concetățenii, să mă port frumos cu limba română și, vorba lui Constantin Noica, să povestesc și altora câte ceva despre “partea noastră de cer”. Tinerii tot critică pe cei mai în vârstă, majoritatea cred ca acele vremuri erau înspăimântătoare, iar noi niște analfabeți. Dar noi am muncit toată viața, am izgonit acel regim, pe când, tinerii de astăzi vor să aducă înapoi neomarxismul și toate răutățile lui.

Tinere, ce faci tu pentru această societate?!

Da, tu, tinere! Noi, generațiile astea blamate, înjurate, puse pe lista escrocilor de a fi eliminate prin înfometare și prin alte mijloace medicale, am dus greul. Tu ce faci, tinere, pentru părinții tăi, bunici, vecini, prieteni, dascăli?! Stai speriat butonând pe telefon, fumând, bând și te gândești aiurea, așteptând ”mișto” pe Facebook și te uiți la non-valorile țării, promovate la TV sau care stau agățate în scaune de miniștri, râzând de oameni și luând decizii una mai controversată decât alta. Cu ce îți ocupi timpul prețios, că de a citi o carte, nici poveste. Dai telefoane, stai pe calculator și te simți confortabil în libertatea îngrădită prin hotărârile unor tineri de vârsta și teapa ta. Nu te-ai săturat să pleci din țară pentru un trai mai bun, ca să fii sclav în acel faimos Occident? De ce nu vrei să trăiești aici în demnitate, într-o lume demnă și corectă. Care este atitudinea ta față de noile probleme ale existenței tale, cum răspunzi la ce vezi în jur, când niște analfabeți iau decizii în care nici tu nu crezi. Cum te simți când tinerii politicieni în campanie strigau ,,fără penali”, dar ei erau penali cu fapte și dosare în regulă, tineri care au luat banii oamenilor și nu mulți, iar acum au venit să ne conducă și, bineînțeles, fug de cercetări penale. Tot acești tineri ne dau lecții de moralitate, corectitudine, echilibru, seriozitate, când ei sunt niște analfabeți, cu multe golănii în spate, lăfăindu-se în banii furați de la stat sau din fonduri europene. În final, am ajuns în țara asta să primim lecții de moralitate de la niște golani, care învârt banii statului cum vor. Privesc în jur și văd că ziarele sunt pline de politicieni aflați în urmărire penală sau foarte aproape de ea. Unii sunt vechi “înțelepți” de partid, care au făcut ani de-a rândul “jocurile” de la vârf, cu dexteritatea discretă a unor eterne și impenitente eminențe cenușii. Simt că noi nu mai avem logică, rațiune în tot ce facem și ce spunem. Acum, acești politicieni ori s-au retras și se lăfăie, bine mersi, ori au mers la Bruxelles să găsească și alți hoți, din alte state, că ei sunt ,,maeștrii” hoțiilor din România.

Au prăduit, mințit și păcălit acest popor!

Avem în momentul de față tineri politicieni care în ’89 aveau maxim 10-15 ani, iar școlile din ’90 încoace le-au făcut la distanță și, cât mai multe facultăți odată. Acum stau și dau like-uri pe rețelele de socializare, așteptând ca părinții să le aducă diplomele acasă, gata semnate, autoturismele de lux, indemnizația de parlamentar, pensia normală și pensia specială, pe care o împart cu amanta. Și ei au furat modelul tot de la cei care au plecat în Parlamentul de la Bruxelles. Acești tineri stau pasivi văzând cum se fură, cum sunt mințiți, înjosiți, umiliți exact de cei care ar trebui să-i apere și, chipurile, de cei care au fost votați. Dar sunt și foarte mulți ajunși în aparatul statului care, nu știu ce meserii au terminat și de ce au ajuns acolo. Ei fac acolo ce vor și nimeni nu le face nimic. Sistemele se bazează pe cea mai puternică armata din lume, ”pe proști”. Aceștia sunt cei mai periculoși oameni din lume, alături de contemporanii depravați ideologic, alături de  ”criminalii” oportuniști, care aleg oamenii politicieni după profilul lor. Alții sunt juriști, adică inși care încalcă legile cu extremă competență. Pe unul dintre ei l-am auzit tunând și fulgerând în campanie împotriva hoților care sărăcesc patria, după care, iată, e chemat să justifice, împreună cu soția sa, averi de milioane de euro. Grupurile “infracționale” sunt trans-partinice: dintr-odată vezi aliniați în boxa acuzaților și pesediști și peneliști și pedeliști și băsiști și antibăsiști.

Afacerile creează solidarități inefabile

Diferențele de tabără politică sunt simple mofturi. Numai noi, prostimea, credem că asistăm la mari lupte ideologice. În realitate, mulți dintre cei care mimează pe scenă dușmănia, “se descurcă” eficient, uniți, subteran, în cuget și simțiri. La TV vedem lucruri despre care te cuprinde frica, omoruri, tâlhării, spargeri, violuri și mulți morți în condiții misterioase. Moderatorii au ceva între milițieni, procurori și vecine de bloc. Invitațiile la diverse “talk-show”-uri se fac, pare-se, pe bază de “abonament”. Aceiași inși, cu aceleași păreri prestează tenace, fără exces de imaginație, în teritoriul aceleiași, previzibile obediențe. Am văzut că reprezentanții bisericii împart acum broșuri, care să convingă oamenii să se vaccineze Deja Ministerul Sănătății se bucura. Dar, comunicatul Patriarhiei spunea clar, că nu vrea să fie o manipulare.

Președintele face dezvăluiri înțelese de domnia sa, Primul Ministru  se privește în oglindă să-și vadă, la vârsta lui, părul vopsit, dar nu face nimic. Este doar specialist pe împrumuturi. Cei de la USR joacă șah cu PNL până le ia și hainele de pe ei. Orban a vândut partidul pentru a-i fi lui bine, dar uită că se pregătește debarcarea sa din fruntea partidului și, implicit, și de la Camera Deputaților. Iar PSD doarme cu Ciolacu somnul de veci, așteaptă să mai fie trezit, din când în când, de Iohannis, atunci când acesta dorește să mai aibă opoziție.

Între Crăciun și Revelion

Respectabilul domn Adrian Zuckerman, ambasador SUA, cel care murea de dragul PSD, după episodul Capitoliu a mers la Ministerul de Externe, și-a luat rămas bun și a plecat,  exact cum dispare unul care are ceva pe suflet. Foarte mulți l-au regretat, inclusiv domnii Orban, Câțu sau Ciolacu, pentru că nu mai are cine să le ordone. Dar stupoare, a uitat o celebră ,,șapcă” la MAE, care să fie dată la cineva. Donald Trump a făcut din Romania tot ce a vrut și ce nu a vrut. Ați văzut ce a făcut și la Capitoliu, prăpăd pentru câteva laptopuri uitate în grabă și câteva voturi. Au furat băieții modelul nostru, la ei când nu se face politică, se mitingește. Dar din cât se pare, lucrurile sunt mult mai grave.

Urmează vremuri tulburi! Și la noi, dar și în America. FBI a anunțat oficial că se așteaptă la ce este mai rău, se anunță că susținătorii lui Trump vor ieși în stradă cu arme. Oare dacă alegerile au fost atât de corecte, de  ce trebuie să demonstreze acești oameni?!

Unde trăim și ce mai putem spera?

La noi, când nu se face politică, se organizează chermeze deșucheate, în care câteva fete cu buze de știucă își valorifică abundent posteriorul, în timp ce câțiva băieți de comitet fac glume în doi peri. Peste tot, numărul VIP-urilor care nu știu românește și gândesc intermitent, e în creștere. Atmosfera generală e de bălăcăreală groasă, de îmbrânceală zglobie sau sângeroasă, de suspiciune, de mârlănie. Președintele face dezvăluiri învăluite, primul ministru zâmbește șugubăț, după modelul “șmecherul clasei”, alegătorii intervievați recunosc că, dacă sunt plătiți, votează cum trebuie. Dacă și americanii au furat obiceiurile noastre, înseamnă că suntem tari.  Și atunci, ce mai putem spera? De care români să fim mândri?

Știu că dincolo de cei pe care i-am pomenit, există marile majorități tăcute, oameni de ispravă, care fac ca lucrurile să meargă, “civili” onorabili și neglijați. Dar, am o veste proastă pentru ei: țara nu mai e demult a lor! Țara este a unei adunături de netrebnici, care se amuză și se îmbogățesc pe spezele tuturor celor care nu au “cultura” cârdășiei. Țara a ajuns să fie proprietatea privată a unor derbedei, spunea domnul Andrei Pleșu. Adevărul este că trăim ,,era derbedeilor”. Țara mai ,,bine” condusă ca acum, nu a fost niciodată! Am guvernul meu, parlamentul meu, neomarxiștii mei ( de fapt ăsta a fost scopul), ca două partide să dispară, PSD și PNL, iar la final, noi, ca națiune. Avem și ”alegatorii mei”, oameni care nici ei nu mai înțeleg nimic, dar vor înțelege doar când vor rămâne fără nimic. Vor vedea atunci ce-a fost al lor și ”al meu”.

Nu au program de guvernare, OUG se dau noaptea după bunul plac, directorii din școli sunt dați afară și puși alții, care au lipit afișe, iar partidul are nevoie de ei. Dacă în acest an PNL nu este atent și nu pune piciorul în prag, va dispărea înaintea PSD. Păcat că a plecat domnul ambasador, care era un înflăcărat susținător a așa zisei ,,ciuma roșie”.

Domnule Președinte Iohannis, luați frâul și tăiați în carne vie, faceți o resetare a întregului aparat al statului, că altfel, vedem disoluția lui. Și, nu uitați: scapă cine poate!

Al dumneavoastră,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns