“Omenirea și-a vândut sufletul, a uitat să iubească, să zâmbească, să dea dovadă de empatie, toleranță, înțelegere. ,,

Dincolo de panică și frică, de nebunia cumpărăturilor făcute fără rost, de glumele, uneori nesărate, ce vin tot dintr-o teamă ascunsă, s-a făcut liniște!

Liniștea de care umanitatea nu a mai avut parte de mulți ani. Poate prea multă, ca să fie spre binele nostru.

Este afară o liniște teribilă, în toată lumea. Oamenii s-au oprit în loc, după nebunia care s-a numit impropriu, viață. Abia acum ar trebui să înțelegem că ceea ce am trăit până a început pandemia, nu era viața noastră. Fiecare dintre noi alergam după ceva, după cineva, şi, mai ales, după putere și bani. Că banii conferă putere sau puterea conferă bani, nici nu mai are importanță. Important e că în nebunia asta continuă, omenirea călcă peste orice și peste oricine. Omenirea și-a vândut sufletul, a uitat să iubească, să zâmbească, să dea dovadă de empatie, toleranță, înțelegere și, mai ales, iertare. Doar că a venit o secundă în timpul nostru, în care suntem nevoiți să ne izolăm.

Izolarea nu este neapărat un lucru rău. Vom avea vreme să ne împrietenim din nou cu noi, cu oamenii la care ținem, cu familiile noastre, cu sufletele noastre. Dumnezeu, divinitatea, universul sau cum vreți voi să-i spunem, nu face nimic la întâmplare. Din toată nebunia asta vor apărea și lucruri bune. Poate mărețe!

Moare o lume, pentru ca alta să se nască!

Suntem obligați să o facem! Dacă nu vom avea tăria să renaștem, vom fi obligați într-un fel sau altul! Importantă este întrebarea, nu răspunsul! De ce se întâmplă acest lucru doar pentru noi toți?

Dacă ne uităm afară, ghioceii, iarba, copacii, păsările, animăluţele își văd de viața lor, neatinse. Pentru întregul pământ viața merge mai departe, după rânduiala Domnului. Doar pentru oameni totul s-a năruit!

La întrebarea ”De ce?”, vom avea răspunsul când totul se va termina. Putem doar să sperăm că se va termina cu bine! Când noi oamenii ne credem dumnezei, Dumnezeu alege un virus, ceva care nu se vede, să ne arate nouă tuturor măsura! Să înțelegem că vine o vreme pentru toate! Sănătate multă și izolare întru iluminare!”

 IPS Iosif, mitropolitul Europei Centrale și Meridionale

Această isterie  pornită acum cu acest virus – Coronavirus – m-a făcut să mă gândesc la asta: atunci când nu știi să te oprești, universul va face în așa fel încât să te oblige.

În viața mea am făcut eforturi și atunci când am tras de mine până la epuizare, atunci când am refuzat să mă opresc, atunci când mi-am consumat inutil energia pe lucruri care nu funcționau sau care nu îmi erau benefice, universul avea grijă să mă oprească. Ori cu o răceală care mă ținea la pat, ori cu o durere de spate care nu mă lăsa să mă mișc. Dar de fiecare dată când ignoram semnele, mă trăsnea de undeva.

Acum, îmi vine greu să stau și mă gândesc: de când nu s-a mai oprit omenirea? De când nu am mai luat o pauză să ne gândim la ale noastre, să respirăm, să ne odihnim mintea și inima?

Am stat  câteva zile să ne gândim la ce contează de fapt pentru noi în viață?  Pentru ce luptăm de fapt? Pentru cine adunăm, de ce adunăm atâtea toată viața și de ce nu știm să ne și mai oprim ?

Dumnezeu, de această dată, a avut grijă să ne pună pe pauză. Totală! Iar noi realizam foarte greu ce se întâmplă, nu avem nimic clar când a început și când s-a terminat. Nimeni nu știe nimic. Toate popoarele sunt într-o degringoladă totală, de nu se mai știe ce va fi mâine.

La serviciu nu mai mergem, nu mai plecăm în vacanțe, nu mai ieșim în oraș să socializam, nu mai facem nimic din toate acestea. Viața noastră s-a oprit în loc, nu mai avem acel freamăt, dormeam pe fugă, mâncam pe fugă și moartea era tot pe fugă, nimeni nu se mai recunoștea ca individ, totul devenise mecanic.

Doar Coronavirusul a oprit ceva din noi și acum suntem nevoiți să stăm în casă, să petrecem timp cu noi.

Oare mai știm să facem asta?! În tot haosul din ziua de astăzi, în multitudinea de activități pe care le avem la dispoziție pentru a ne umple timpul și pentru a ne „relaxa”, oare mai știm să stăm cu noi?

Vom afla în perioada următoare, cu siguranță. Pentru că, vrei nu vrei, a cam sosit timpul să ne uităm către sufletul nostru și să ne întrebăm cu ce rost?

De ce am  alergat până acum, cu ce costuri, cu ce sacrificii, după toate poftele ini(minții). Oare chiar sunt fericit cu tot ce am adunat până acum?

Acum, când nimic din lucrurile materiale pe care le-am strâns nu ne pot ajuta, oare câți suntem cu adevărat fericiți?

Poate pământul are nevoie de o pauză

Poate agitația oamenilor moderni l-a obosit. Poate tot zumzetul ce nu mai încetează zi și noapte l-a obosit?

Pământul vrea să ne reducă la tăcere, măcar pentru o oră? O fi mult, o fi puțin, nu știm, dar un lucru este cert: pământul se odihnește pe aceste vremuri unde cuvântul ,,pandemie” este peste tot globul.

E pandemie! Pământul si Omenirea sunt puse acum în pauză. Și vor rezista cei puternici, fizic și psihic!

Și toată omenirea își îndreaptă atenția și energia către acest Covid-19, devenit vedetă peste noapte, și care nu se mai satură de celebritate.

Care parcă ne transmite: opriți tot ce faceți, tot ce simțiți, și dați-mi toată atenția și energia voastră.

Sunt multe variante: să ne fie frică de el sau să ne bucurăm de el și să profităm de timpul pe care ni-l acordă.

Teama va provoca isterie, anxietate, o stare generală de stres. Și pentru ce să ne stresăm? Pentru ceva ce nu putem controla. Pentru drobul de sare care pică, și va pica în continuare. Dar oare va pica în capul meu? Sau în capul familiei mele?

Trebuie să o spun clar, și mie îmi este teamă. Îmi este teamă pentru că mă despart zeci sau sute de km. de oamenii dragi sufletului meu. Și i-aș vrea aproape, sub mantia mea, să îi știu în siguranță. De parcă dacă ar fi la un metru distanță de mine ar fi în siguranță? Nu!

Această teamă va trece, pentru că îmi dau seama că oricât de mare ar fi dorința mea de a mă salva, de a-i salva pe ai mei, de a salva omenirea, este una nerațională. Nu pot face nimic pentru a mă feri cu adevărat de această situație, în afară de sfaturile date de autorități. Practic, pot avea grijă doar de igiena personală și de gândurile mele.

Și atunci ce variantă îmi rămâne? Sa mă spăl minim 20 de secunde pe mâini, să ne pulverizăm în încăperi alcool medicinal și multe reguli igienice pe care trebuie să le respectăm.

Să-mi exprim iubirea față de oamenii dragi, să îmi reamintesc cât de mult îi iubesc și să le reamintesc și lor asta.

Să-mi reamintesc și cât de mult mă iubesc și să îmi ofer toată iubirea pe care poate nu mi-am oferit-o până acum. Cu siguranță, când se face cald afară și virusul dispare, voi putea să ies la lumină, cu o altă energie. Mai plin de iubire pentru mine! Această perioadă  în care pot avea mai multă grijă de mine.

Știi când spuneai că de luni te duci la sală, când o să ai timp o să te răsfeți stând două ore în cadă cu un pahar de vin și o carte bună sau cu iubită. Când o să ai timp, o să mai faci câteva cursuri, când o să ai timp o să meditezi, când o să ai timp o să….. Completează tu!

Ei bine, acum ai timp!

Privește lucrurile așa. Dacă lucrezi de acasă, ai probabil deja cu o oră mai mult timp pentru tine – nu mai stai în trafic. Dacă ești în autoizolare, ai o zi întreagă pentru tine.

Ține doar de noi acum ca lucrurile să fie o isterie sau să vedem, chiar și într-o situație pe care efectiv nu o putem controla, partea bună.

Vă  îndemn să ,,stați acasă!”

Al Dumneavoastră același

Prof. Ioan Romeo Mânzală