Mereu m-am întrebat dacă unii preoți mai fac parte din Casă lui Dumnezeu. Majoritatea lor covârșitoare sunt niște continuatori ai altor preoți, iar unii dintre  ei ar trebui să-și revizuiască comportamentul față de enoriași, unde acești enoriași plătesc totul ca la orice comerț.

Dacă, Doamne ferește, îți moare cineva, trebuie să plătești. Dacă mergi în casa lui Dumnezeu, trebuie să plătești. Dacă faci nuntă sau botez, trebuie să plătești. Cu alte cuvinte, biserica este doar o afacere pentru unii. Dumnezeu ne-a dat toate aceste minunății pe pământ nu pentru a plăti zeciuieli, intermediari pentru ele, ci a le menține și a avea grijă de ele.

Dar, în general, mai mari puterii creștine, dar și ai tuturor celorlalte religii și secte, s-au făcut stăpâni pe toate cele construite din muncă, trudă, banii și energia noastră! Totul este pe față, acești preoți nu mai sunt preoți. Au trecut în partea cealaltă. Mulți  sunt adepții LGBT, alții au afaceri, numai de biserică nu au timp, iar alții se visează sfinți. Nu ai voie să mergi cu lumânări din alte biserici, că fiecare biserică are sursa ei. Până și pasca de la biserică are probleme. Este făcută de anumite persoane agreate, nu mai este ce a fost, se strică imediat.

Majoritatea preoților fac parte dintr-o organizație condusă de așa ziși venerabili. Mă uit că în jurul unor preoți s-au construit imperii. Unii cumpără terenuri, case mașini, ca să aibă cât de mult. La biserică totul se plătește, nimic pe gratis pentru enoriași. Am văzut acum câteva luni o bătrânică care era neputincioasă, care nu avea puterea să se spele singură, fiind certată de un preot. Mă uitam cum era certată această bătrânică, care venise în Casă lui Dumnezeu să se roage. Pe când preotul poate e curat spălat parfumat dar corpul, sufletul și spiritul lui este un putregai. Făcând asta în casa lui Dumnezeu, nu poate fi decât un păcătos.

 În casa lui Dumnezeu

Are dreptul să intre oricine, bătrân, tânăr, bogat, sărac dar tu, preot trebuie să fii demn. Ca preot în fața oricărui enoriaș trebuie să dai dovadă că ești om, calculat, mereu cu gândul la Dumnezeu. Că enoriașilor trebuie să le dai speranță de încredere în divinitate. Din păcate nu s-a schimbat nimic, aceleași vorbe, aceleași fețe, aceeași și aceeași. Ce să mai creadă enoriașul când papa spune ceva, iar preoții ortodocși spun altceva. De ce oare preoții și politicieni fac echipă când  sunt alegeri? Oamenii încep să nu mai aibă încredere în preoți și biserică. Oameni doresc ca în preoți să se pată sprijini la necaz, să poată ca preotul să vină în fața enoriașului să-i asculte necazurile.

Țara trece prin momente grele. Religia este atacată din toate direcțiile, iar noi stăm și ne uităm parcă am avea creierele spălate. Apropiați-vă de popor, dragii mei preoți, altfel rămâneți cu bisericile goale. Îndemnul meu personal și al Domnului Alexandru Nemoianu istoric USA este:

”Să ne iubim și să ne ascultăm ierarhii”

Biserica este așezământ teandric, întemeiată de către Iisus Hrisos, desăvârșită prin Duhul Sfânt, întărită prin jertfa Apostolilor, a martirilor, a mărturisitorilor, a credincioșilor. Biserica este în întregime unită cu Dumnezeu. Ea este o formă de viață nouă după model și în asemănarea Sfintei Treimi, o existență în Hristos și în Duhul Sfânt, o viață care se împlinește prin participarea în Sfintele Taine. Biserică este o singură realitate, pământească și cerească, văzută și nevăzută, omenească și dumnezeiască. Membrii Bisericii pot, și uneori chiar sunt, individual, păcătoși dar, împreună, în comun, ei sunt “altceva” decât simpli indivizi. Acest “altceva” este Trupul mistic al lui Hristos. Biserica, între altele, are menirea să promoveze și apere Dreapta Credință, să adune neamurile, să le unească în Pravoslavnicie către slava Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. În afară Bisericii Drept Măritoare nu există mântuire. Ce se va întâmpla cu cei din afară. Ei nu știm sau, cum spunea Episcopul Kallistos Ware, “noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Este cu totul fascinant că în Biserică membrii ei, toți și fiecare, nu devin o masă uniformă. Fiecare persoană rămâne unică, având un rol unic de împlinit. Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut prin “limbi” de foc, ce s-au așezat peste fiecare dintre cei prezenți. Altfel spus, întotdeauna păcatul este plictisitor și repetitiv. Toți membrii Bisericii sunt chemați să mărturisească și propovăduiască. Biserica nu este a haosului și dezbaterilor fără rost, este a ordinii și ierarhia ei strictă este, în același timp, cea mai bună, caci este ierarhia dragostei.

 În fruntea Bisericii

Se află episcopii, preoții și diaconii. Ei sunt cei care slujesc și “drept învață cuvântul adevărului”. Autoritatea supremă stă în Sfântul Sinod Național și în Sfintelor Sinoade Ecumenice. Harul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Dumnezeu. Biserică a făcut ca în toate vremurile să avem vlădici vrednici, pe măsura vremilor. În această privință trebuie să fim foarte lămuriți.

Biserica lui Dumnezeu nu este „sindicat”, unde fiecare își dă cu părerea. Biserica este o Împărăție și are o organizare ierarhică. Autoritatea Ierarhilor, a Vlădicilor este întemeiată pe dragoste dar asta nu afectează în nimic obligativitatea. Hotărârile luate de Ierarhi nu se discută, se executa! Să nu amestecăm duhul lumesc, stradal, în rânduielile Bisericii.

În primul rând, să fim conștienți că, așa cum spunea Sfântul Ignatie Teoforul (cel pe care, când era prunc, Mântuitorul l-a ținut în brate”) ,”acolo unde este Episcopul, acolo este Poporul și unde este Episcopul acolo este Biserica”: în totalitatea Ei, cu toate Tainele și toate rânduielile. Mai mult încă, Preotul slujitor este în fapt un delegat al Episcopului și doar sub binecuvântarea Episcopului poate el sluji canonic. În consecință, orice neascultare, nesupunere față de Episcop, nepomenirea Episcopului în Liturghie, aduce cu sine căderea din Har, scoate pe preot din slujire lucrătoare și face acțiunile preotului fără efect din rândul clerului canonic. Un preot care se declară “independent” este exact ce este un soldat care se declară “independent”, un dezertor.

Este nespus de trist că, mai ales în ultima vreme, sunt slujitori ai altarului care se grăbesc să se prezinte ca „apărători” ai credinței, direct „mărturisitori”, oameni care ajung să se creadă, nici mai mult și nici mai puțin, un fel de Sfântul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului! În primul rând, asemenea oameni se află sub poate cea mai îndeplinită înșelare, confuzia dintre mândrie și smerenie. Iar apoi ei păcătuiesc rătăcind turma.

Cele mai multe asemenea manifestări au fost provocate de Prezența Vlădicilor Ortodocși la adunări interconfesionale, dialoguri interconfesionale.

În legătură cu acest fel de dialog ar trebui să ne amintim că ele nu sunt ceva nou, ceva nemaiântâlnit în viața Bisericii. Probabil că în Vechiul Testament avem pomenirea primului dialog intercofesional. Este vorba de întâlnirea dintre Sfântul Ilie Tesvitul și slujitorii lui Baal pe vârful muntelui Carmel. Știm bine cum s-a terminat acel dialog: cu uciderea falșilor slujitori, slujitorii lui Baal.

În vremea de început a răspândirii creștinismului

Adesea aveau loc adevărate confruntări în dialog, între creștini și reprezentanți ai credințelor păgâne. Vestit a rămas dialogul dintre Justin, Filozoful și Martirul (secolul II d.Chr.) și reprezentanți ai rabinatului iudaic și strălucita biruință a argumentelor creștine.

Trebuie înțeles că noi toți trăim într-o lume în care Ortodoxia este o minoritate. Să întâlnească reprezentanți ai altor denominații și sunt nevoiți să poarte dialog cu ei. Dacă nu pentru alta, pentru a arăta că Ortodoxia este calea mântuirii. În aceste dialoguri, nimic din Ortodoxie,  nimic din Dogma și Tradiția Pravoslavnica nu se schimbă, dar frumusețea Ei se arata celor care nu o cunosc sau cunosc minimal. Dar, dincolo de importanța lor ca manifestări de interacțiune socială, aceste dialoguri au o colosală importanță în țările unde ortodocșii sunt o minoritate. În bună măsură, lor le este datorată masiva, absolut miraculoasa convertire la Ortodoxie, care are loc în țările care doar minim au avut contact cu Dreapta Credința. Aceste dialoguri trebuie purtate în atmosfera de politețe și respect. În chip politicos se poate spune,”să fim de acord că avem păreri deosebite”. Ierarhii ortodocși care participă la aceste dialoguri, în fapt și în spirit, fac misionarizare efectivă, Alex Nemoianu, istoric USA.

Dar, toți cei care suntem credincioși, să „stăm bine, să stăm cu frică”, neclintiți, în jurul Ierarhiilor noastre și să nu uităm că „acolo unde este Episcopul, acolo este Poporul și acolo unde este Episcopul acolo este Biserica”.

Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultură, doctoratele, supradoctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere a sufletului, Nicolae Steinhardt – Primejdia mărturisirii.

Al dumneavoastră, același,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

,,VĂ DORESC STIMAȚI CITITORI, PAȘTE FERICIT, SĂRBĂTORI FERICITE’. CRISTOS A ÎNVIAT’’

 PS: FIȚI APROAPE DE DUMNEZEU ȘI BISERICĂ, ATÂT A MAI RĂMAS CURAT ÎN NOI, CREDINȚA!