OPINII: România – insultată și batjocorită

Austriecii au făcut tot ce-au vrut în România, braț la braț cu  politicienii români. S-a furat tot ce s-a dorit și cum au dorit. Iar acum, ”ne-au tras-o”!

Când pentru români era austeritate, directorul Raiffeisen participa  la protestele #rezist și banca austriacă primea o scutire de 80 milioane de euro. În februarie 2017 directorul Raifeissen Bank România, Steven Van Groningen, vine în Piața Victoriei, să se dea #rezist și cult. Toată floarea USR și PLUS saluta prezența lui acolo: că europenism, că normalitate and shit.  Imediat a urmat o reacție ,,inedită”  la participarea şefului Raiffeisen Bank la proteste. 

În 8 martie 2021, prin Senat trece, tacit, legea care anulează datoria de 80 milioane euro pe care o au BCR și Raifeissen Bank către statul român. A trecut tacit, pentru că președintele Senatului a refuzat sa o introducă pe ordinea de zi timp de trei săptămâni, adică fix cât mai trebuia ca să se ajungă la termenul de adoptare tacită.  Președintele Senatului era, pe atunci, Anca Dragu, de la PLUS. De profesie bancher!

Mai țineți minte?

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  soluţionase definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor. Operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în lei, EURO și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009. ANPC precizează faptul că diferențele de dobânzi se ridică la un cuantum de aproximativ 19 milioane de euro.

Steven van Groningen  luase decizia de a se afișa în fruntea manifestațiilor de noapte din Piața Victoriei, împotriva controversatei Ordonanțe 13. O mizerie! O prezență de-a dreptul nefirească și fără precedent, în niciun colț al lumii, pentru președintele unei reputate instituții bancare care își desfășoară activitatea în altă țară. Astfel că, van Groningen a riscat chiar retragerea de la post, după ce superiorii Raiffeisen din Viena l-au chemat să dea explicații în legătură cu atitudinea de sindicalist pe care a afișat-o ostentativ la proteste.  Mai țineți minte că acest  director era chiar fostul chiriaș de la Sibiu  Și încă unul extrem de generos, care nu s-a prea uitat la bani atunci când oamenii săi au trebuit să negocieze ”prețul corect” pentru casa din strada  care adăpostea sediul băncii. Au plătit și în avans pe trei ani. O chirie modică!

Vă mai aduceți aminte de zece august?! Vă mai amintiți de ,,geaca roșie” și ,,șepcuță”. Noi acum plătim lupta pentru șubrezirea PSD, chiar desființarea lui și guvernarea distrugătoare, catastrofală USR-PNL. Acum plătim Prostia și Hoția. De data asta parcă toată lumea a mințit prea mult, iar pe minciună și pe m,,,e PSD nu se putea clădi nimic sănătos. Acum minciunile Bruxelles-ului și ale României au fost pur și simplu respinse de Austria, cu alte minciuni gogonate. Uniunea Europeană este în derivă, au început arestările pentru corupție. Jigodismul începe să iasă la suprafață. Urmează vaccinurile?

Octavian Goga: „Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei”. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti.

Florin Constantiniu:  „Clasa politicǎ din perioada post-decembristǎ este cea mai incompetentǎ, cea mai lacomǎ şi cea mai arogantǎ din întreaga istorie a poporului român”.

Die Welt: ”Spaţiul Schengen are cu totul alte probleme decât România şi Bulgaria. Este criza statului de drept din UE”.

Sebastian Lăzăroiu: ”Corupție ca la Viena n-o să găsiți în altă țară europeană!”

„Așa se face că azi, am ajuns la mâna unui ”prieten drag”, despre care știam și noi, cum știa toată lumea, că este o enclavă rusească în inima Europei. Ba, mai rău, l-am invitat și în casă și am făcut afaceri împreună, alimentând bugetul Moscovei, sau l-am lăsat să cutreiere prin păduri și să taie la liber copaci. OMV, Erste, Reiffesen, Schweighofer, numiți-le voi pe toate.

Corupția se extinde!

E multă corupție în România, dar uite că a apărut și la Bruxelles! Politicienii austrieci pur și simplu au vândut statul austriac Moscovei. L-au vândut pe banii luați de ei și acoliții lor din companii. Cum? Am zis au vândut statul austriac? Da, propriu-zis nu există azi un stat austriac decât cu numele. Toți  răspund la un singur telefon din Lubyanka. Nu cred că există acolo un politician cu influență care să nu aibă legături cu Moscova.

”Noi ce facem legat de asta, domnilor politicieni? Pentru că aceiași politicieni de la Viena și companiile lor ne vor vinde și pe noi la fel cum și-au vândut statul”, a spus Lăzăroiu, (fost consilier prezidențial).

Suntem o colonie și nu e vina nimănui!

Doar a noastră, și ne-am trezit singuri și desculți. România nu știe dacă mai e o țară, dacă mai are un popor”. Pare a fi o colonie uitata, de la marginea imperiului, de care își aduc aminte mai marii stăpâni, din când în când, pe la vreun eveniment. Votam de 30 de ani doar hoți. Alegem să stăm în birt, la 10 dimineața, în loc să muncim. Ne prefacem că muncim, apoi venim acasă și ne tolănim la televizor. Ne urâm unii pe alții și ne închinăm la tot ce nu e romanesc.

Respingem tot ce are etichetă autohtonă și ne dăm în cap unii altora, cu consecvență și înverșunare. Apoi, ne văietăm. Ne iau alții lemnul? Nu, îl dăm noi, pe nimic.  Ne iau alții petrolul? Îl dăm noi, pe doi lei, ca să mai pună un leu deoparte băieții deștepți. Ne iau pe nimic grâul? Nu ne pasă. E buna pâinea de plastic, importată din China. Inclusiv carnea de porc, care nici miros de carne nu mai are. Și pentru toate astea, doar noi suntem de vina. Pentru că nu ne pasă de țara asta. Nu ne pasă de noi. Iubirea de țară ar trebui să fie o rugăciune continua. Avem timp doar să o înjurăm.

 Iar politicienii noștri îi decorează pe cei care ne fură. Decrete semnate de Președintele României, Klaus Iohannis pentru Merite. Dar și Iliescu sau Băsescu făceau la fel.

Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Ofiţer, Excelenţei Sale, doamnei Rauscher Isabel, ambasadorul Republicii Austria în România, în semn de apreciere pentru implicarea importantă în dezvoltarea și aprofundarea relațiilor bilaterale dintre România şi Republica Austria, Dr Kraker Margit, Dlui Teutsch Gotz, Dnei Konrad Ulla psiholog, Dr Buhlmann Urs Nicolaus. De ce au fost decorați? Urmeaza Eva Kalini? Mare lucru nu se știe, decât pentru merite știute doar de alții. Totul este foarte clar și pe față. Doar cei care nu vor să vadă și nu vor să înțeleagă se fac că plouă!

România este țara mea!

Noi, care ne văietăm, am votat. Ce am votat, acum culegem roadele. Mai știți de MRU? Virgil Popescu ce legături are cu austriecii? Avem mulți care locuiesc la Viena!

Dacă, cât de cât suntem normali, vinovații se văd de la o poștă: Iohannis, Aurescu, Bode, Hurezanu SIE, Ciucă, Germania, Franța, Olanda, Rusia etc. Demersul celor de la Realitatea TV. PLUS, furtună într-un pahar cu apă. Pe scurt, cine să facă analiza contractelor cu Austria? Avem noi justiție, procuratură, DNA, ANAF, Curte de Conturi și alte instituții care să nu fie subordonate politic Președintelui și partenerilor strategici? Nu, nu și iarși nu! 

Când Președintele, cu o lună în urmă spunea să nu ne grăbim cu Schengenu, a scăpat porumbelul din gură, deci, ”mucles naivilor”, de ce mergeți după fentă că toată Europa, inclusiv Germania, Franța susțin România? Gogomani în politică mai putem fi, cât despre diplomație… Voi chiar nu pricepeți că România este neînsemnată, că partenerii strategici, UE si SUA vă arunca la gunoi când vor. Dacă ar fi dreptate, actualii și foștii ar trebui să plătească!

Intrarea în Schengen, sincer să fiu, este egală cu ZERO, în raport cu jaful la care este supusă Romania și va fi jefuită în continuare. Fondul Proprietatea mai are multe de furat.

Țara  este condusă de străini

De cei care în viața lor nu au produs, iar viitorul ei este incert. Vinovată pentru dezastrul din România este și mass-media, care, din a patra putere în stat, a devenit o ”cloacă de slugi”, unelte în mâna serviciilor secrete, oameni fără coloană, fără demnitate, fără școală, ce se cumpără la pachet. Dar  de ce mai faceți zarvă? Corupția la noi este mică în comparație cu ce este în alte părți, dar tot noi suntem ”vinovații de serviciu”.

Conform A.F.P, eurodeputata socialistă greacă, vicepreședinte al Parlamentului European, Eva Kaili a fost arestată la Bruxelles, în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatarul, 

Președinta Metsola a decis să suspende, cu efect imediat, toate prerogativele, îndatoririle şi sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea ei de vicepreşedinte al Parlamentului European. Toate se întâmplă din cauza lui Putin! Să vină Eva la noi să o decorăm!

PS. S-a lucrat cu materialul clientului în acest articol!   

Al dumneavoastră, același,

 Prof. IOAN ROMEO MÂNZALĂ

Partajează această știre

Lasă un răspuns