A fost o țara frumoasă, mândră, minunată, mângâiată de ape, cu oameni gospodari care într-adevăr munceau, dar aveau tot ce le trebuie: liniște, totul ordonat, o lume în care ne lipsea doar libertatea de exprimare și convingerile umane. Am căutat-o după 30 de ani și, mai caut, încă, țara mea. Dar, nu o pot găsi decât printre gunoaie. Gunoaiele sunt de două tipuri: cele din reziduuri și ”oamenii gunoaie”.

Acum, nimeni nu mai știe de ea, au vândut-o unii pe o para chioară. Prin orașele pustii, răsună glasul nimicului. Am pierdut o țară, care acum, seamănă cu o găina jumulită de niște trădători.

Totul a încremenit, doar s-a mai cosmetizat cate ceva, dar sărăcia este mult mai puternica decât în ,,’89″. Majoritatea au ajuns cerșetorii lumii, nu numai ai Europei, iar la noi, uneori, aud din gheene vorbe moarte ale unor boschetari fără nicio siguranță a zilei de mâine. Pleacă, pleacă …

Aceste cuvinte le aud când i-am întrebat, dacă știu unde se află țara mea. Boschetarii, ca și interlopii, sunt creaturile haosului, politicii proaste făcută de niște incompetenți și a dezordinii existente în așa-zisa democrație. Credeam odată, offf, ce frumos a fost odată. A fost. Punct, și atât!

Nu, nu trebuie să o luam de la capăt!

Capătul s-a sfârșit aici, urât, murdar. Noi nu mai avem resurse umane ca să luăm totul de la capăt, iar societatea este divizată. Totul s-a sfârșit, nu ne-a mai rămas decât violența, sexul ca animalele, consumul de medicamente cât de multe, pentru ca domnii medici să plece gratuit în țări exotice. Sau să mai fie unul bolnav și automat să moara de Covid-19. Pe zi ce trece, văd că se ridică suspiciuni ca într-un lagăr de exterminare. Cam seamănă, dragii mei! S-au încurcat și în raportări. Dar în ce dracu, nu s-au încurcat?

Aveam impresia, în naivitatea mea, că a trăi înseamnă a iubi, a ierta greșeala ta, a mea, a altora. Credeam că a fura, a minți este păcat, acum a devenit secret de stat sau modă nouă. Înainte, fotbalul era sport național. Acum, este minciună, manipulare și ură.

Mă cațăr vioi pe gunoaie, mă sprijin cu picioarele murdare de voi, vai de noi, să fim doar oale și ulcele. Ei, românii adevărați, nu…nu-i mai găsesc , nu mai sunt în țara lor?

Mi-e teamă să fiu terorizat în fiecare zi, scuipat, ”bătut”de ei, spunea un întreprinzător care dă de mâncare la 500 de români și plătește și taxă de protecție. Aici am ajuns! O să vedeți după alegeri cum vor crește taxele, impozitele etc. Haosul creează haos, iar unii stăpânesc prin minciună și furt.

,,Politicienii “ne dau lecții cum au făcut ei un tronson de metrou în 10 ani, în loc de trei ani. Dar m-am bucurat că, încă, mai avem un Președinte și așa-zis Prim-Ministru, însoțiți de un ministru care nu fac  nimic, dar se laudă cu reușitele altora, un fapt specific la noi. Au mers pentru 19 km. de autostradă să vedem noi cât de mult ne doresc ei binele, să avem infrastructură. În loc să le dea la pensionari 40%, Orban țipă că intră țara în faliment. Este, dle Orban, aproape de faliment, băgată tot de politicieni, furând din ea.

Vă faceți ca nu știți

De 30 de ani primiți bani de la stat și nu faceți nimic, decât haos. Tăiați cheltuielile aiurea, care sunt enorme, pensiile speciale, (pensiile peste 5000 lei) și dați 40% doar celor care au sub 2000 lei, și veți avea bani, fără faliment. Mărirea pensiei la toată lumea, cu 40%, creează  discrepanțe uriașe, mai mari decât în prezent. Reduceți instituțiile statului așa cum ați promis, dar nu faceți nimic. Dar nu am uitat că suntem în campanie electorală.

Pe străzi, de dimineața până seara,  merg cete, cete la prostit oamenii. Ici și colo se auzeau voci care jigneau tot ce vedeau. Jeguri umane, spunea ieri un bătrân dintr-o piață. Când au văzut o culoare galbenă cu una roșie, parcă erau cu plugușorul. Țăranul nostru a întors spatele, a lehamite. Nu îi ascultă nimeni pe acești colindători. Toți erau preocupați de nimicul cotidian. Durerea mea nu interesează pe nimeni. Eu caut în continuare gunoaiele țării mele, dar  mai repede le găsesc pe cele umane. Am ratat anii, suntem suflete goale, înghițim lături și zoaie.

Pășim și nu ne pasă că murim în fiecare zi

Suntem doar niște cifre aranjate din condei, de o statistică eronată sau prost făcută de FMI, OMS, BM. Așa facem pe placul Ocultei, să rămână jumătate din populație.

Mă rog, chestie de gusturi, desigur, de proaste gusturi. De a selecta oamenii și pe copii, ca sa fie ținuți cu botnița la gură. Ce copilărie mai au, rămâne să-i învățăm și lupte, ca să știe să ucidă.

Ne facem că facem, fără să facem, căci nici nu am avea ce. Ne lipsesc indicațiile prețioase. Doar vorbim, fără să spunem nimic. Vorbim în tăceri studiate, am fost balerini, știm să ne învârtim sau poate … am învățat să furăm, să cerșim. Ministrul Muncii și Orban vorbesc doar ca să se audă, de luni de zile. Doar ei mai înțeleg ce este acum, că ce va fi, un singur cuvânt scrie pe noi: Câțu-Dezastru-Faliment….

Noi nu mai știm nimic, știu ei totul!

Lucrăm, dar nu muncim nimic. Plecăm, dar nu plecăm, nici nu mai știm unde. Stăm, ce bine stăm!

Muncim să strângem de ani, doi bani. Atât mi-a dat statul ăsta, doar atât.

Au adunat cei care nu au învățat, pentru că statul aparține altor categorii, cei cu diplome formale, vorba lui Caragiale. Că doar am învățat, atât, că nu știu să fur, că nu știu să mint, că nu știu să bat. Mai am în buzunar acum doi bani.

Am întrebat un prieten : Ce pot să fac, să plâng, să râd de mine sau de ei?

Am răbufnit de ură și revoltă. Un hohot homeric, nebun, țipă în mine acum. Să plâng de viața asta chinuită. Sunt gol în suflet, mă dor amintirile ce curg, sunt un biet cerșetor la marginea lumii noi, croită de ei, oameni de soi.

Am întâlnit un profesor de fizică, pe care l-am avut în facultate, la gheena de gunoi și mi-a spus un lucru: trec trecători pe stradă, râd de mine, îmi aruncă un pol. Așa am ajuns, nu mai am nimic, dar îmi merit soarta. Pentru că, m-am chinuit să dau țării mele oameni care să vindece trupuri, suflete, minți, să facă din această țară ceva minunat, dar tot ei m-au aruncat la gheena de gunoi, ca drept răsplată.

Într-un târziu îmi voi spune: offf, uitasem cele șapte păcate. Văd că  sunt chiar neputincios, nu pot lipi eu cutia Pandorei, cei ce au spart-o au plecat de mult. Eu sunt, desigur, jos. Că merit, că sunt un prost, nu am știut să mint și să fur, spunea profesorul.

Într-un timp, observ că buzele mi s-au uscat, rafale de gânduri mă lovesc, se sparg fără noimă de craniul ăsta obosit. Și mă uit cum timpul trece, trece și nu mai înțelegem ce se petrece cu noi.

Căutând gunoaiele, am dat doar peste gunoaiele umane. Adunând în palmă o lacrimă, poate reușesc să șterg lacrima sufletului meu, văzând acești mizerabili, care spun de dimineața până seara: ,,mai vreau un mandat”. Am ajuns să plâng în mine, singur în amurg, la câtă nedreptate văd și o trăiesc. Și totuși, când scriu aceste rânduri, vreau să plâng  pentru cei nevoiași, cei bolnavi, cei neputincioși. Suntem pulberi în vânt, suflete schilodite, avem drumuri închise, vise spulberate.

Copiii ne plâng  că îi lăsăm sclavii celor care vor guverna și hoților din străinătate, niște fosile fără suflet. Am reușit performanța nebună și am îngropat stelele sub colb.

De ce? Pentru că de 30 de ani, ne vând la cine dorește să ne cumpere pe nimic. La noi, cine vrea din afară și mai are interese de furat, alege conducătorii noștri. Noi legiferăm prostia și hoția. Si atunci, nu mi-a rămas decât să mă gândesc la câteva strofe din Lyrica.

”Pentru că așa au zis ei, oameni de paie, oameni-gunoaie.

Va trebui să învățăm din nou să nu mințim, să nu urâm, să nu furăm.

Va trebui să învățăm să dăruim, să iubim, să fim umili.

Atunci va răsări soarele și pentru noi, iar în leagăn, pruncul va zâmbi”.

Cu asemenea ,,fețe “care încearcă să ne conducă, nu vom reuși decât să trăim cu speranța că mâine ne vom trezi cu un nou răsărit de soare, care trebuie perceput ca o nouă speranță. Nu trebuie să mai înmulțim gunoaiele umane. Nu cred că aveți curaj să le adunați, stimabililor Orban, Turcan, Anisie, Tătaru, Arafat, Câțu, „Grindă”. Cel puțin lăsați populismul mai jos și gândiți-va la gunoaie. Vine o zi  în care toată lumea va plăti după faptele făcute de fiecare. Până acum, aveți numai  gunoaie, lăsați în urma dumneavoastră, acum, în ceasul al 12-lea, o undă de speranță și o rază de soare acestui popor încercat.

Noi suntem gunoierii vieții noastre și a voastre

Văzând mereu tot mai multă mizerie, tot mai multă murdărie sufletească, tot mai mult analfabetism, tot mai multă prostie și ură, devenim o gheenă în care se adună tone de gunoi de pe stradă, de pe net, de la televizor, de peste tot, iar profesorul meu din facultate ne va da lecții de moralitate.

A dispărut bunătatea, a dispărut romantismul, urletele și înjurăturile se aud la fiecare colț de stradă, suntem niște hiene în devenire. Nu lupi, hiene! Lupii sunt animale care au curajul să atace prada vie, să se lupte pentru hrana lor. Hienele sunt gunoierii savanelor.

Avem momente când credem că va fi bine. Ne amăgim privind politicienii care nu știu cum să mai promită, ca să fie credibili. Deși în sufletul nostru știm că sunt minciuni, știm că peste ceva timp ne vom trezi din această amorțeală electorală, sperăm, totuși, că poate-poate omul acesta care vrea sa fie ales o face ceva și pentru cei ce îl aleg, nu numai pentru cei din familia și gașca lui. Știm că suntem mințiți, dar măcar, cel ce o face, să ne mintă cu stil. Să nu ne creadă mai proști decât suntem.

Începi să te gândești la ceva și pe drum lași gândul la o parte, ca să te ducă mintea aiurea. Nu mai știm de noi. Avem momente în care suntem zăbăuci. Ne apucam de mai multe lucruri deodată, ca să nu terminăm nimic. Găsim scuze pentru orice ne poate opri din treabă. Amânăm, facem lucrurile prost și dăm vina pe alții, pe soartă, pe ghinion. Și facem asta la nivel de individ, de societate, de stat.

Suntem considerați africanii Europei

Și, suntem în top numai la categoriile „ așa nu”. Dar ne-am obișnuit cu asta, nu ne mai enervăm, nu mai protestăm, stăm și privim tâmp cum alții își bat joc de viața noastră. Cum ne fură țara, cum ne fura viața, cum ne distrug viitorul. Stăm și îi lăsam. Nu mai suntem victime prin tăcere și pasivitate, suntem complici. Complici la hoțiile și la batjocura lor. Complici proști, pentru că ei se îmbogățesc și noi murim cu zile, înjurându-i pe la colțuri și sărind să-i pupăm în fund dacă vor catadicsi să se uite la noi cu sila, zicându-și :” hai măi proștilor, că vă mai dăm ceva la salariu sau pensie, dar tot din banii voștri, că ne împrumutăm să vă dăm, și tot voi veți plăti!”

Dar viața este frumoasă, avem speranța că și mâine va răsări soarele și, dacă nu ne uitam prea atent, poate nu vom mai zări gunoaiele.

Să încheiem în nota optimistă a maestrului Horaţiu Mălăele:

„Trecut de rahat am avut, prezent de rahat avem, măcar e bine că nu avem nici un viitor!”

Al dumneavoastră același, 

 Prof. Ioan Romeo Mânzală