Uniunea Europeană se transformă într-o șandrama, iar SUA se prăbușește mai repede decât UE. SUA produce și încasează, Europa plătește, iar beneficiarul armamentului este Ucraina. O ecuație în forță, cu multe necunoscute.

Instituțiile europene sunt percepute ca fiind în slujba intereselor financiare globale și deconectate de nevoile cetățenilor obișnuiți.

Bruxelles-ul se vrea un far al progresismului, al păcii și al democrației, în opoziție cu proiectul de extremă dreaptă, rasist și sinucigaș din punct de vedere economic al Brexit-ului.

Cu toate acestea, în mod ironic, Parlamentul European, și nu cel britanic, este pe cale să penduleze ferm spre dreapta, așa cum au făcut-o deja mai multe guverne europene. Între timp, în puțin peste șase luni, Marea Britanie va vota aproape sigur pentru revenirea laburiștilor la putere – ceea ce o va face una dintre puținele țări din Europa care are un guvern de centru-stânga.

UE ia măsuri agresive împotriva libertății de exprimare, atât online, cât și offline. Numai în ultimele câteva săptămâni, poliția a intervenit pentru a desființa adunări pașnice în cel puțin două ocazii – o conferință pro-Palestina la Berlin și conferința NatCon de la Bruxelles.

În plan economic, Germania, cea mai importantă economie din UE, este împotmolită în stagnare și se confruntă cu o dezindustrializare totală, la fel ca alte câteva țări europene care  anunță revenirea unor măsuri dure de austeritate. De luni de zile, fermierii furioși asediază capitalele blocului comunitar.

În ceea ce privește „proiectul de pace” al UE, toate guvernele europene sunt acum pe picior de război, în timp ce președintele francez Emmanuel  Macron conduce campania de trimitere a trupelor NATO în Ucraina, împingând Europa mai aproape de un război total cu Rusia.

 Instituțiile europene, deconectate de nevoile cetățenilor

Viziunea progresiștilor s-a bazat întotdeauna pe o fantezie: tot ceea ce se întâmplă peste Canalul Mânecii nu este o trădare a „valorilor UE”, ci o consecință inevitabilă a arhitecturii UE în sine. O arhitectură pe cale să se transforme în șandrama.

Realitatea este că deriva europeană spre dreapta își are rădăcinile în asaltul condus de Bruxelles asupra modelului social și economic în urma crizei financiare din 2008, notează UnHerd. Ratele ridicate ale șomajului, salariile stagnante și măsurile de austeritate puse în aplicare exacerbat inegalitățile existente, alimentând resentimentele față de establishmentul politic.

 Unde o să fugă guvernele ca să se pună la adăpost?

Pentru a înrăutăți lucrurile, UE a încercat să prevină orice reacție democratică la aceste politici, concentrându-se în schimb pe reguli tehnocratice cvasi-automate impuse de organisme nedemocratice. Uniunea Europeană a devenit efectiv o putere suverană cu autoritatea de a impune reguli bugetare și reforme structurale statelor membre – nu exact ceea ce v-ați aștepta de la „bastionul democrației”.

Instituțiile europene sunt percepute ca fiind în slujba intereselor financiare globale și deconectate de nevoile cetățenilor obișnuiți.

Comisia Europeană își dă cu părerea despre preocupările europenilor, dar face doar un circ ieftin pentru a încerca să limiteze reacția populară împotriva diferitelor sale eșecuri politice. Această situație nu mai poate continua mult timp –  revoltele sociale mocnesc aproape de explozie. Unde o să fugă guvernele ca să se pună la adăpost?

 Fotografia reală a lumii

Criza în care ne-a băgat căderea Vestului este una fără precedent deoarece disperarea blocului occidental în fața pierderilor privilegiilor pe care le-a tot avut de atâta amar de vreme, devine de-a dreptul sinucigașă. Moartea Occidentului este absurdă în esență, având în vedere că are ca principală cauză și ura de sine a celor care manipulează ideologic din spate. Elementul menționat în peisaj fix în momentul în care oricum sleiala istorică a construcției occidentale semnalizează că a venit timpul nefast, cel al căderii. Și, peste toate acestea, vine teama teribilă a celor care – inconștient dominați de ura de sine – se tem că toată lumea, căderea Occidentului va lăsa fără manetele magice pe care le manipulează. Ceea ce am scris pare absurd, poate chiar ilogic și chiar nu am pretenția să spun că e altfel. E o manifestare la scară planetară a disonanței cognitive care n-are de-a face cu logica, ci cu logica defectă a psihicului momentului. Interpretând în această cheie, puteți înțelege mult mai simplu mișcările nebunești pe care le-am văzut și pe care, din păcate, le vom vedea în continuare.

 Să revenim la realități palpabile

Am fost curios să înțeleg care mai sunt realitățile militare. Dincolo de manipulări de zi cu zi, e bine să ne întoarcem la cifre, ca să ne putem face o idee clară. Din punct de vedere militar, pe suprafața planetei avem, în mod clar, doar trei puteri militare: SUA, Rusia și China. Diferențele dintre acești trei coloși au ajuns insignifiante. În ceea ce privește ruptura dintre lideri și cei care urmăresc, voi spune doar că diferența SUA și China este de patruzeci și cinci de ori mai mică decât diferența China și următoarea clasată, India. La rândul ei, diferența dintre India și următorul clasat (Coreea de Sud) este de zece ori mai mare decât diferența dintre China și India. Același clasament ne produce alte surprize. De exemplu, cea mai bine clasată țară europeană este Anglia (locul 6), care este însă situată sub Coreea de Sud (locul 5). Franța (locul 11) este sub Italia (locul 10), iar Germania (locul 19) se află sub Ucraina (locul 18).

Dincolo de amănunte, trebuie să înțelegem un element esențial: nu mai există un „stăpân al planetei”. Chiar dacă este prima armată a lumii, armata SUA ajunge să se anihileze dacă luptă direct cu oricare dintre ceilalți doi giganți. Pentru a înțelege balanța sensibilă de putere, mutările americane în ceea ce privește o confruntare directă a SUA cu China sugerează că există o probabilitate destul de mare ca SUA să piardă războiul. Pare paradoxal, doar China e pe locul 3! Însă există o explicație perfectă logică. Ceea ce avem pe moment este o alianță de facto Rusia-China. Pentru orice om capabil să se uite pe cifre, asta înseamnă că, în orice scenariu imaginabil, SUA pierde meciul. De fapt, de-aici vine disperarea, din erodarea iremediabilă a sistemului de putere a lumii. Ar mai trebui să notat că sistemul de putere al SUA este și unul deosebit de energofag. Pentru a-și menține supremația, SUA e nevoită să întrețină un număr imens de baze militare de-a lungul și de-a latul planetei, element care vine la pachet cu costuri imense.

La ora actuală, Rusia produce mai multe obuze de artilerie decât toate celelalte țări ale lumii împreună, produce mai multe tancuri decât întregul NATO și restul țărilor prietene, produce mai multe rachete avansate decât toate celelalte părți împreună și sunt într-un avans teribil în ceea ce privește cadența de producție a avioanelor de luptă. Nu mai vorbim că, în ceea ce privește aviația, Rusia are două modele de aviație nou-nouțe – SU 57 și SU 75 .

SUA se laudă că este auto-suficientă, Rusia se laudă că este auto-suficientă, iar China nu se laudă, dar face totul pentru a deveni auto-suficientă. Este reală situație? Desigur, nu! SUA nu e auto-suficientă, ci este dependentă de țările aflate sub ocupația sa (deficitul său comercial ne urlă asta!). De exemplu, Europa a avut rolul de a mai echilibra balanța comercială a SUA. Rusia, de asemenea, nu este auto-suficientă. Într-adevăr, la nevoie n-ar avea nici cea mai mică problemă să trăiască pe propriile-i picioare, dar realitatea ne arată că are nevoie de o groază de produse. China, pentru a-și întreține uriașa populație, vrea să atingă în acești ani independența alimentară. E un element esențial al independenței și securității sale. De altfel, organizațiile supranaționale precum FMI au înțeles amenințarea și căuta să mai salveze ceea ce se poate. Există o unanimă înțelegere a faptului că sistemul financiar bazat pe dolar este în găleată, astfel încât să caute cu disperare soluții. BRICS-ul are deja propriile variante pe cale de a se cristaliza în octombrie anul curent. FMI-ul, în disperare, ar dori să iasă la atac cu Drepturile Speciale de Tragere (DST), făcându-le rapid un înlocuitor al dolarului. Nu-mi dau însă seama dacă mai are cineva încredere în capacitatea acestor instituții, manipulează ani la rândul de americani, de a gestiona o monedă independentă. Ceea ce am vrut să subliniez că ordinea multipolară a lumii nu este o forțare din partea cuiva, ci o realitate. A trecut vremea când SUA aveau 60% din PIB-ul mondial și un buget al apărării mai mare decât următorii zece competitori. Atunci puteau proiecta natural atât puterea militară cât și pe cea economică. Acum SUA are mai puțin de 18% din PIB-ul mondial și asta forțat din cifre, iar bugetul său pentru apărare, după cum am văzut, e puțin mai mare decât la Chinei. Fotografia momentului ne spune că lumea DEJA este multipolară, doar că SUA nu vrea să o creeze și-și strânge coloniile din ce în ce mai aproape pentru a le împinge în aventuri care mai de care mai demente. Situația e critică, fiind doar două căi de ieșire: ori cea pașnică, în care SUA va trece la masa tratativelor recunoscându-și statutul său real în lume, ori prin conflicte permanente, din care întreg Occidentul va sărăci. Următorul pas pe care-l dorește SUA este ruperea Europei de China. De ce? Pentru a se reîntoarce la paradigma în care produsele chinezești vor fi revândute Europei de către SUA. Asta însă nu este dorită nici de China și nici de către Europa. Dacă vă întrebați care-a fost scopul vizitei lui Xi Jinping la Paris, acesta a fost cel de a-i trage semnalul de alarmă lui Macron. China nu e dispusă ca SUA să devină intermediar și, de aceea, Europa riscă să intre într-o teribilă gaură neagră. Dacă vă întrebați cine-a ascultat pe la colțul gardului, ar trebui să vă uitați peste Canalul Mânecii, unde perfidul Albion văd să-i sufle modelul de business unchiului Sam, făcându-se ei proxy-ul de intrare a mărfurilor chinezești în Europa. Asta ar fi de râsul curcilor, dar mai multe detalii vă voi da momentul potrivit, scria Dan Deaconu.

Închei spunându-vă că traseul paralel cu noi al vizitei lui Xi, cea mai mare trădare de țară efectuată de politicieni și de structură de forță ale statului român. Dar cine s-o facă? Oile vaccinate?

Se vorbește foarte mult de filmul 21 Rubini. Știu comentariile, știu polemica și acum înțeleg de ce. În primul rând, filmul este extrem de complicat pentru că sunt mai multe mesaje politice, unele chiar tendențioase.

21 de Rubini este un film care trebuie văzut și revăzut, pentru că este un film care trage un semnal de alarmă: Prăbușirea României. Iar Eurovizionul a arătat ,,prăbușirea Europei..și chiar a demnității umane. Progresiștii sunt fericiți.

Mă bucur că l-am (re) văzut, este un film care nu ar trebui să scape niciunui român. Doamne ajută!

Al dumneavoastră, același,

 Prof Ioan Romeo Mânzală

1. Tot ce scriu este o opinie personală. Opinii bazate pe o documentare extrem de atenta, corectă, riguroasă și din surse publice. Sau pe experiențe personale. Cum am mai zis, nu caut să conving pe nimeni de nimic, ci doar să le ofer celor care mă urmăresc și citesc un punct de vedere la care eventual, să mediteze. Ca să n-am vorbe nici politică nu fac!