OPINII: Lumea lui Biden, a Ursulei şi a ”eroului actor” Zelenski

Acum putem vedea şi înţelege cât de genială e strategia aliatului jefuitor, prin care ni se asigură “apărarea” împotriva mafiotului rău, ursul rusesc. S-au creat două tabere: ,,mafioți buni” și ”mafioți răi”. Credeţi că USA și UE sunt curate? Biden și Zelenski doresc ca toata lumea sa fie în război.

De ce vor război

Și nu pace?! De ce vrem noi armată comună cu Ucraina, când la ONU nu există înscrisă ca țara. Chiar nu mai gândește nimeni decât Biden, Zekenski și Ursula? De ce gândim ca oamenii nebuni care ne-au luat tot. Ce să ne mai ia? Praful de pe tobă? Nici tobă nu vom avea, doar praf, vom fi praf și pulbere. Ne vor da câteva rachete să ne treacă foamea. Și ar fi bine dacă s-ar mulțumi doar să ne jefuiască, lăsându-ne doar cât să nu murim de foame.

E prea târziu acum, somnul rațiunii și lenea noastră le-au dat prilejul și răgazul necesar acestor păianjeni veninoși să-și urzească plasele lor încâlcite și sufocante în jurul nostru. Discursul mincinos și manipulator al USA și slugile (UE) pârăie din toate încheieturile. Au început să apară glasurile rațiunii și mai ales, adevărul se ivește, din nou, invincibil. Senatorul Rand Paul, folosind tehnici procedurale, a reușit să amâne trimiterea unor sume iresponsabile către regimul fascist din Kiev. Era vorba de peste 40 de miliarde de dolari și asta în condițiile în care economia USA este în criza, inflația a ajuns la aproape 20%. Americani se prăbușesc în sărăcie. În același timp nimeni în USA nu mai crede ”cretinoida” explicație.

Zelenski joaca cartea vieții lui, de păpușar

Fiind o marionetă care duce lucrurile cu ajutorul creierelor spălate și ,,senililor” într-o catastrofă umanitară și mondială. Putin este de vină. În realitate devine tot mai limpede că USA și slugile, provocând Rusia în chip grosolan, se cufundă într-o criza catastrofală, care poate avea consecințe funeste pentru întreaga planetă. Analiza, fie și fragmentară, a opiniilor din presa USA ne dezvăluie că adevărul iese la iveală. Mijloacele de informare în masă din USA și din țările ce îi stau slugi supuse (Europa Unita și eiusdem farinae) s-au întrecut în a propaga știri despre “victoriile” militare ale regimului de la Kiev și despre înfrângerile devastatoare suferite de Putin. La fel s-au întrecut în a vesti prăbușirea economiei Rusiei și în general iminenta distrugere a tot ce este rusesc. Efectiv am fost martori ai unei orgii antirusești. Nici Dostoievski și Tolstoi nu au fost cruțați! Între organele de presă care au excelat în acest discurs s-a numărat și “New York Times. The Times este un lider, lider în explicarea narațiunii americane despre războiul din Ucraina, o poveste menită să mențină moralul, să ofere războiului un scop moral înalt și să justifice miliardele revărsate din buzunarele contribuabililor în războiul proxy al lui Joe Biden asupra Rusiei. Zi de zi, pagină după pagină imagine după imagine, NY Times a instruit pe toți, inclusiv politicienii și formatorii de opinie de nivel inferior, exact ce să creadă și ce să declare despre războiul din Ucraina. Așadar, când The Times spune că lucrurile nu merg bine pentru SUA și pentru omul lor din Kiev, Volodymyr Zelensky, este de luat aminte. Este în aceasta dovada că unele adevăruri au trecut de la incomode la de netăgăduit, evidente. Așa a fost natura unui articol din 11 Mai, intitulat „Rușii dețin o mare parte din Est”. Chiar și acel titlu caută să înmoaie adevărul amar. Primul paragraf al poveștii se confesează mai complet, afirmând: ”Nebăgată în seama, în luptele zilnice, este realitatea geografică că Rusia a făcut câștiguri pe teren”. Nu „ținând” teren, ci „câștigând” teren. Nu tocmai o întărire a moralului. The Times continuă: „Ministerul rus al Apărării a declarat marți că forțele sale din estul Ucrainei au avansat până la granița dintre Donețk și Lugansk, cele două provincii rusofone în care separatiștii susținuți de Moscova luptă de opt ani cu armata Ucrainei.” Aici ne amintește că primele focuri din acest război nu au fost trase pe 24 februarie, 2022, după cum spune propaganda americană, ci cu opt ani în urmă, în Donbas. Este un memento zguduitor pentru cei care își bazează sprijinul pentru război pe „cine a tras primul foc”, că punctul lor de vedere „moral” este vid de conținut. The Times continuă: „capturarea Donbasului, combinată cu succesul timpuriu al invaziei ruse de a ocupa părți din sudul Ucrainei, învecinate cu peninsula Crimeea… oferă Kremlinului o pârghie enormă în orice negociere viitoare pentru a opri conflictul”. Continuă: „Și rușii se bucură de avantajul suplimentar al dominației navale în Marea Neagră, singura rută maritimă pentru comerțul ucrainean, pe care au paralizat-o cu un embargo care ar putea în cele din urmă să înfometeze Ucraina din punct de vedere economic și să contribuie deja la o penurie globală de cereale. “Mai multe vești proaste. Mai mult, „Rusia și-a atins unul dintre obiectivele sale principale: obținerea unui teritoriu care leagă Rusia de peninsula Crimeea”. Și, „Ultima fortăreață a rezistenței ucrainene în această zonă, la uzina de oțel Azovstal din Mariupol, a fost redusă la câteva sute de trupe înfometate acum limitate în mare parte la buncăre”. Adevăruri dureroase pentru SUA și slugile! În cele din urmă, îndreptându-și atenția către economie, The Times afirmă: „Războiul a „pus economia Ucrainei într-un declin enorm, cu devastarea puternică a infrastructurii și a capacităților de producție”, a spus banca într-o actualizare economică. A estimat că 50% dintre afacerile ucrainene s-au închis, 10% din populație a fugit din țară și încă 15% sunt strămutate în interior.” Acesta este un total mare ,de 25% din populație strămutată din casele lor.

Economia Ucrainei nu mai există!

În panică, SUA continuă să arunce munți de bani gheață asupra problemei, aproximativ 63 de miliarde de dolari. Dar de ce această schimbare bruscă de ton de către Times. Să fi fost o „scăpare” a cenzurii editoriale? Acesta nu pare să fie cazul, pentru că în aceeași zi suntem tratați cu un articol de opinie intitulat: „America și aliații săi vor să sângereze Rusia. Chiar nu ar trebui”. Acesta sugerează că este timpul ca SUA să fluture steagul alb. Piesa se încheie astfel: „Dar cu cât războiul este mai lung, cu atât sunt mai grave daunele aduse Ucrainei și cu atât este mai mare riscul de escaladare. Un rezultat militar decisiv în estul Ucrainei s-ar putea dovedi evaziv, pentru moment. Prelungirea nedefinită a războiului ca și în Siria este prea periculos cu participanții cu arme nucleare. Eforturile diplomatice ar trebui să fie piesa centrală a unei noi strategii a Ucrainei. În schimb, granițele războiului sunt extinse și războiul însuși reformat; o luptă între democrație și autocrație, în care Donbasul este granița libertății. Acest lucru nu este doar declamativ. Este nesăbuit. Riscurile cu greu trebuie precizate.” Se pare că unii din Foreign Policy Elite și din alte secții ale „statului profund”au văzut dezastrul care se profilează pentru războiul proxy asupra Rusiei purtat de Biden, Nuland, Blinken și restul cabalei neoconservatoare. Capetele limpezi, câte au mai rămas, își dau seama că în fapt Rusia a câștigat războiul și se poarta cu mărinimie. Dar dacă va fi provocată, Rusia poate, în orice moment, să dezlănțuie un război real, care să șteargă Ucraina de pe fața lumii. În termeni strategici, Rusia este în control deplin al dimensiunii și ritmului războiului și nimeni nu o poate opri.”Armele” trimise fasciștilor din Kiev sunt un alt foc de paie. Aceștia nu le știu folosi, cele trimise (multe dintre ele) sunt vechi și cu defecte, fiecare țară trimite un alt fel de armă, cu muniții diferite și norme de menținere diferite. În cel mai bun caz, acestea sunt arme de unică folosință. Iar în plus, să ne amintim că în 1945 un alt stat fascist își punea nădejdea în arme “miraculoase”. Iar, în paralel, prin sancțiunile iresponsabile impuse, SUA distrug cea mai puternică arma a lor: dolarul. Tot mai multe țări renunță la schimbul în dolari și în aceste condiții masa de dolari existentă se transformă treptat în hârtie fără valoare. Dar încă mai grav. Dacă provocările iresponsabile continuă, perspectiva holocaustului nuclear la capătul acestui drum se arată. Să speram că promotorii acestei aventuri sinistre vor fi alungați de la putere mai devreme ca totala catastrofa să aibă loc, spunea istoricul Alex Nemoianu din USA. Scapă cine mai poate…Opinia rămâne doar o Opinie.

Al dumneavoastră, același,

Prof Ing.Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns