Declarația jurnalistului belgian Michel Collon s-a răspândit repede în toata lumea: ,,Occidentul este doar o civilizație a hoților”. Oare mai putem vorbi de democrație, libertate, drepturile omului? Dar cine să ne asigure libertate, drepturi etc. Declarațiile ziaristului sunt cutremurătoare, dar au un mare sâmbure de adevăr.

Nu realizăm ce înseamnă libertate

Deoarece nu am trăit, nu am ales și nu am gândit niciodată în mod liber. Am trăit mai bine sau mai rău, în funcție de context și poziție socială, dar nu în libertate. Libertatea ne este un concept străin, politizat și ideologizat până la denaturare. Nu cunoaștem această realitate, pentru că aici nimeni nu a trăit cu adevărat într-o țară liberă. O țară liberă este una cu o structură de conducere simplă, non-militară, restrânsă la nevoile administrative ale unei societăți preocupate de educația, solidaritatea și de discernământul membrilor săi, care nu se amestecă în viețile oamenilor, nu le impune ideologii, nu le controlează activitățile și nu intervine să corecteze orice este incomod conducerii prin coerciție, restricții, propagandă, intrigi și manipulare. Libertatea nu este voința unei minorități protejate printr-un sistem abuziv, ridicate printr-un mecanism, așa-zis “democratic”, la nivelul unui adevăr incontestabil. Libertatea înseamnă asigurarea cadrului social pentru acțiune, gândire și exprimare liberă, dar, mai ales, pentru capacitatea de alegere liberă a valorilor, singurele care dictează opțiunile membrilor societății. Libertatea nu înseamnă capitalism, sălbatic și cinic, nici democrație dirijată, cu lozinci meritocratice și staruri politice, care legitimează regimuri militare capabile să execute mai riguros decât “civilii” ordinele primite. Libertatea, doar aceasta, e singurul scop al justiției, fără de care funcționarea societății creează suferință și haos controlat.

Este un exercițiu de libertate orice încercare de dinamitare a unui univers cognitiv care legitimează abuzurile sistemului de stat și anulează libertatea în numele democrației. De aceea, orice conștiință, minte sau idee liberă întâmpină, mai devreme sau mai târziu, rezistența acestui sistem de stat, care este incompatibil cu libertatea oamenilor.

Dar nu numai acest ziarist belgian a început să spună un adevăr. Am rămas uimit de cuvintele lui Victor Orban referitoare la Occident (UE), din care citez: ”Statul de drept a început să facă ce nu este prevăzut în statut”. Iar politicienii noștri dorm sau asculta când ”cântă” Ursula, pentru a-i executa ordinele.

A fost răsturnat eșichierul geopolitic planetar

Iar piesele se reașează pe tablă alandala. Sau cu un anume schepsis? În noua dezordine mondială se profilează toate două tabele, chiar dacă nu la fel de tranșant conturate ca în timpul războiului rece, imediat postbelic. Solidarizarea și acțiunile fiecăruia sunt însă deficitare. Aliații sunt mânați de interese proprii și adesea diferite sau chiar opuse. Sunt mai degrabă „împotriva” cuiva sau a ceva, decât „pentru” ceva fiind mânați de considerente conjuncturale. Observ acest haos mondial și constat că la putere sunt unii bezmetici.

Bezmeticismul este o boală specifică unor specii de termite, este o boală ce duce la dispariția speciei respective. Ajuns la specia umană este chiar mai periculoasă, dereglează totul. Bezmeticii știu totul, rezolvă totul, nu admit concurența, sfaturi, colaborare etc. Cine nu gândește și nu face ca ei, trebuie urgent suprimat. Boala este planetară, uciderea japonezului este o dovadă grăitoare.  

La noi, în România, infestarea este mare, bezmeticii folosesc arma pshiotronică mass media, care este acaparată în totalitate de ei. Soroșiștii încep sa fie foarte agresivi, obraznici etc. Asta fac toți trădătorii de țară și neam, agenții Soros și slugile vândute străinilor, care pentru o troacă plină se vând ieftin. Încercările de dialog cu acești bezmetici este imposibilă, ești dușmanul lor și te execută. Ce realizări sunt sub parteneriatul SUA și UE? Un sfert din țară este vândută și cedată străinilor, agricultura, industria distrusă, datorii de sute de miliarde de euro, recunoașteți aceste realizări? 

Astăzi, Romania este condusă de străini

Constituția, legile, dreptatea sunt prafuri în ochii proștilor. Dacă comentezi vin procurorii și te execută. Vorbim zi de zi despre oameni. Noua Ordine Mondială dorește reducerea lor la jumătate. Pe de altă parte, politicienii spun că vor să ajute oamenii. Este o luptă între nebuni, bezmetici și o mică parte, care se străduiește să mai facă și politica omului.

Dar cine sunt eu, omul care scrie acest articol? Oare eu mă cunosc? Citeam un text al unui om imperfect, și mă regăsesc total în el. Am realizat că (autorul sau autoarea) parcă m-ar cunoaște de o viață și mi-a dedicat aceste rânduri visând frumos. Cred că în rândurile de mai jos ne regăsim aproape toți. Poate sunt un pic naiv. Dar important pentru mine este că pot să scriu aceste rânduri.

Mă adresez ție, omule!

Tu, cel care faci parte din viața mea! Nu contează cum te numești. Nu mă adresez cuiva anume, ci omului drept, pe care-l cunosc sau nu. De aceea, îți scriu și-ți spun așa: eu nu sunt un om perfect, să știi. Am defecte cu grămada. Am temeri la care uneori mă gândesc nopți la rând. Am lacrimi pe care le plâng pe ascuns sau pe care nu le plâng deloc. Am visuri abandonate și visuri la care, momentan, nu îndrăznesc să visez. Am și visuri la care mă gândesc de mult timp și care nu s-au împlinit nici până în ziua de azi. Am regrete care uneori îmi țipă în urechi. Am amintiri despre care nu vreau să vorbesc. Pentru că-mi fac rău.

Să știi că nu am luat cele mai bune decizii. Din gură nu mi-au ieșit întotdeauna cele mai frumoase cuvinte și nici cele mai potrivite sfaturi. Nu m-am purtat de fiecare dată impecabil și nu am fost mereu pe placul tuturor. Uneori, nu răspund la telefon. Nu pentru că am ceva cu persoana care sună, ci pentru simplul motiv că, în acele momente, sufletul și vocea mea nu vor să se facă auzite. Dar asta se întâmplă foarte rar. Sunt lucruri despre mine, cum ar fi faptul că scriu, pe care nu l-am spus celor mai apropiați oameni. 

 Nu mă consider nici un om foarte frumos, fizic vorbind. Da, știu că frumusețea e de fapt cea interioară, dar spune-mi tu mie, câți mai privesc în interior? Am o neîncredere în mine care uneori mă sperie… Am obiceiul de a crede în oameni și de ai ierta destul de ușor.

Nu sunt un om perfect nici pe departe… și, de multe, ori nu înțeleg cum de mi spune că sunt minunat și că am un suflet minunat. Nu mă consider atât de minunat precum mă văd alții. Mă văd normal, obișnuit. Și dacă mi-a spus să nu mă compar cu alții, eu totuși, undeva în adânc, o fac… în unele privințe.  Am de muncit în ceea ce mă controlează. Cred că mai e până la acel om minunat pe care îl văd unii în mine. De asta spun că oamenilor le trebuie să răbdare cu mine. Răbdare și înțelegere. Multă.

Cei mai mulți mă privesc și mă descriu subiectiv, pentru că mă iubesc și nu mi-ar spune niciodată ceva care m-ar răni. Dar ei sunt subiectivi, repet. Ei știu doar ce le arăt eu, amănuntele nu le cunosc. Ei mă îndrăgesc pentru cuvintele pe care le-am spus cândva și pentru faptul că nu am refuzat niciodată să-i ascult și să încerce ulterior să le spun că va fi bine…Mă îndrăgesc pentru glumele pe care le fac și pentru momentele în care gândurile mele au coincis cu gândurile lor.

Sunt un om foarte sensibil, chiar dacă uneori par a fi cel mai puternic. Mă atașez de oameni și de locuri destul de repede și după ce le-am lăsat în urmă, plec cu dorul alături de mine. Sensibilitatea asta poate fi o calitate, dar poate fi și un defect. Pentru că e de ajuns să-mi arunci un cuvânt și să mă prăbușești, la fel cum poți să-mi spui ceva și să-mi înseninezi ziua. Puțini știu asta și poate că mulți vor spune că nu e bine… Da, nu e bine, dar ce pot face?

Ultimul lucru pe care-l vreau e să nu dezamăgesc. Și totuși am făcut-o. Și crede-mă că înainte să doară pe cel pe care l-am dezamăgit, mă doare pe mine. Cu toate astea, mi-e frică de ziua în care nu-mi va mai păsa, asta dacă va exista vreodată sau astfel de zi. Mi-e frică de ziua în care voi lăsa pe fiecare să spună ce vrea, iar eu îmi voi continua drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Nu sunt perfect,  omule drag!

Sunt un om ca și tine. Un om care greșește, care plânge, care uneori se ascunde în propria carapace, un om care are nevoie de oameni la rândul său, dar care de prea puține ori le cere ajutorul, un om care duce doruri, care e dependent de iubire și lucruri frumoase. Un om care atunci când primește câteva cuvinte calde, spuse din suflet, se transformă într-un copil mic, care absoarbe fiecare silabă ca pe o gura de aer proaspăt.

Un om căreia i se umezesc ochii când e nedreptățit și rănit, un om care iubește să-și pună sufletul mai mult pe hârtie, deși de multe ori și-l pune și-n palmele blânde sau nu ale oamenilor…

 Un om care uneori vorbește prea mult sau deloc. Un om. Atât! Un om care încearcă să aibă o opinie apropiată de a dumneavoastră.

Același, Prof. Ioan Romeo Mânzală