Suntem la o răscruce de drumuri şi trebuie să ne trezim, să ne unim, să nu ajungem sclavii altora. Trăim vremuri foarte interesante. Noi am trăit într-o lume care s-a concentrat pe A FACE, care a fost mereu ocupată cu a face, a face, a face.

Acum, în contextul pandemiei de coronavirus, când totul s-a oprit şi stăm în casă ca într-un incubator, suntem invitaţi cu toţii să ieşim din vechiul mod de a funcţiona, bazat pe A FACE şi să ne reorientăm către A FI. 

În acest moment, lumea trece printr-o masivă iniţiere şi este creat cadrul ca fiecare dintre noi să intrăm în interiorul propriei fiinţe şi să ne decuplăm de la paradigma colectivă. Noi toţi, în această lume, am acceptat nişte lucruri ca fiind „adevărate”, „reale”, „de necontestat”, iar această perioadă ne oferă răgazul să ne decuplăm de la adevărurile colective şi să ne întrebăm: „De fapt, care este adevărul meu, în această privinţă? Ce simt eu că este adevărat pentru mine, pe această temă? Care este experienţa mea pe această temă?”

Şi nu este obligatoriu ca adevărul tău să coincidă cu adevărul colectiv.

Iar ceea ce experimentezi tu la un moment dat, nu este obligatoriu să coincidă cu ceea ce se spune la televizor, la ştiri sau cu ce scrie în ziare că se întâmplă. Acum ni se oferă posibilitatea să ne reîntoarcem la fiinţa noastră autentică, la ceea ce este adevărul nostru, la ceea ce rezonează cu noi, astfel încât atunci când pandemia se va încheia, tot ceea ce FACEM să fie mai aliniat cu ceea ce SUNTEM cu adevărat, în loc să continuăm să facem ceea ce am fost programaţi să facem. Masca pentru noi a fost şi este cel mai mare inamic.

Când este vorba despre a purta masca, dincolo de disconfortul fizic, există un disconfort psihic. Când o porţi, ai oarecare reţinere în a vorbi, pentru că masca are energia de vibraţie joasă a limitării, a constrângerii, a sclaviei.

Şi oricine poartă masca ştie că atunci când o dă jos simte o senzaţie de eliberare, simte că poată să respire liber şi să vorbească liber.

Că voi credeţi sau nu asta, atunci când dai masca jos experimentezi o schimbare a nivelului energetic. Şi nu mă refer la aspectul legat de lipsa de oxigen pe care o implică purtarea măştii, mă refer strict la aspectul vibraţional, insuportabil de a purta masca

 Învaţă să spui NU!

Fără sa te simţi vinovat sau ruşinat, fără să dai explicaţii sau să te justifici, inclusiv în această pandemie.

Dacă nu-ţi trasezi limite şi graniţe clare intre tine şi ceilalţi oameni, unii vor avea tendinţa să abuzeze de tine, de bunăvoinţa ta, de timpul tău sau de viaţa ta.

Să spui “NU” înseamnă să ştii să te respecţi, să faci doar atât cât îţi doreşti şi când îţi doreşti şi să nu le mai permiţi altora să se folosească de tine, ca să-şi atingă obiectivele, dacă tu nu simţi să faci asta.

Preţuieşte-te suficient de mult încât să înveţi să te pui pe primul plan în viaţa ta şi să le dăruieşti altora doar din surplusul tău.

Nu te lăsa manipulat sau şantajat emoţional, doar ca să corespunzi nevoilor şi dorinţelor egoiste ale altora. Gândeşte-te că atunci când un om îţi cere ceva, se focusează doar pe el, iar tu eşti un instrument prin care el îşi atinge obiectivele… Oare nu este asta egoism?

Nu le permite oamenilor sa se folosească de tine, să-ţi ia mai mult decât ai tu de dăruit (adică din ceea ce ţie îţi prisoseşte), pentru că tu vei rămâne gol şi pustiit, iar astfel vei deveni din ce în ce mai puţin valoros în ochii altora şi în percepţia ta.

Dacă stai mereu la dispoziţia altora, dacă nu înveţi să spui “NU” când tu simţi să faci asta, vei constata că ei nu te vor mai preţui şi respecta, ba din contră, vor crede că tu ai venit pe lume ca să le satisfaci lor nevoile. Şi dacă îi obişnuieşti aşa, atunci când nu vei putea să le mai faci pe plac, vor avea resentimente faţă de tine.

Să dăruieşti este un gest nobil şi frumos, însă fă-o atunci când tu simţi şi doreşti să faci asta şi nu neapărat când ţi se cere.

Ştii cine eşti?

 Toate evenimentele din viaţa ta au raţiunea lor de a fi: te învaţă să iubeşti mai mult! Atunci, în loc să te superi mereu şi să-i învinuieşti pe ceilalţi, observă-te pe tine şi încearcă să-ţi dai seama că tot ceea ce trăieşti acum face parte din planul tău de viaţă. O situaţie va dura atâta vreme cât o accepţi! Îi poţi opune rezistenţă o viaţă întreagă. Din momentul în care accepţi că e vorba despre ceva semănat de tine, de vreme ce tu îl recoltezi, de când începi să-ţi pui întrebarea: “Ce am de învăţat din asta? În ce fel pot învăţa să iubesc mai mult din această experienţă pe care o trăiesc? Situaţia neplăcută se va resorbi mult mai repede. Tot ce ţi se întâmplă e trecător! Depinde numai de tine dacă va dura mai mult sau mai puţin!

Închipuie-ţi sufletul ca pe un mic soare în interiorul tău. De fiecare dată când dăruieşti dragoste, când simţi în tine dragoste, când vorbeşti cu dragoste, soarele acesta creşte şi devine o imensă sursă de căldură în interiorul tău, o mare sursă de lumină. Cu cât creşte mai mult, cu atât răspândeşte în jurul tău mai multă lumină. Această lumină, această căldură nu te încălzeşte numai pe tine, ci pe toţi cei din jurul tău. Lumina soarelui tău interior îţi luminează gândurile, dorinţele, ţelurile. Totul devine mult mai clar. Lumina din tine îi ajută şi pe cei apropiaţi, care se vor simţi „luminaţi” în prezenţa ta. Iţi vei dezvolta darul de a spune cuvântul potrivit la momentul potrivit şi toată lumea îţi va mulţumi pentru această lumină. Aşa se comportă un suflet care îşi acceptă Dumnezeul interior.

O foarte bună metodă care te poate ajuta să te descoperi pe tine constă în a observa dacă valoarea ta se bazează pe ceea ce dăruieşti altora sau pe ceea ce primeşti. De multe ori, în loc să dăruim cu generozitate şi fără a aştepta ceva în schimb, ne târguim atunci când avem ceva de dat. Dacă te recunoşti în această descriere, înseamnă că te evaluezi după ceea ce primeşti de la alţii.

Când aştepţi prea mult de la ceilalţi, trăieşti multe emoţii. Iar atunci sufletul tău strigă: „Ajutor!”. În loc să ne iubim şi să ne acceptăm pe noi înşine, în loc să-i iubim pe cei din jur, avem tot timpul pretenţii de la ei; asta nu este dragoste! În fiecare zi, observă ceea ce dai fără să aştepţi ceva în schimb şi vei afla astfel cât valorezi! Nu poţi dărui decât ceea ce ai. Vei descoperi că nu mai e nevoie să faci atâtea eforturi ca să-ţi ordonezi viaţa. Lucrurile se aranjează de la sine dacă te concentrezi numai asupra valorii tale şi-ţi dăruieşti dragostea în mod necondiţionat.

Iertarea

Este un alt mod de a dărui. De îndată ce ierţi pe cineva, oricât de rău te-ar fi ofensat, îţi ierţi ţie aceeaşi greşeală, aceeaşi atitudine nepotrivită. Este uşor să ierţi când îţi dai seama că acela s-a comportat după cum ştia mai bine, că te-a ofensat din cauza propriei sale suferinţe şi nu dintr-o lipsă de dragoste faţă de tine. Tot ceea ce ţi se întâmplă are raţiunea sa de a fi, iar înţelegerea acestui lucru îţi va permite să elimini din viaţa ta consecinţele karmei.

Într-advăr, chiar dacă nu-ţi aminteşti să fi ofensat pe cineva în acest mod, ofensa căreia tu îi eşti victimă este rezultatul unui act pe care l-ai „semănat”. Dacă la un moment dat cineva îţi face un rău, înseamnă că şi tu ai făcut un rău cuiva, prin gânduri, vorbe sau fapte, fie în această viaţă, fie într-una anterioară.

Aşa cum spuneam mai înainte, sufletul nostru trăieşte experienţe diferite în fiecare dintre etape. Când începem o nouă viaţă, anumiţi factori sunt deja prestabiliţi. Astfel, sufletul a hotărât înainte de naştere părinţii de care va avea nevoie în următoarea viaţă, ţara şi oraşul unde se va naşte, a decis dacă va avea un trup mare sau unul mic etc. După cum vezi, multe lucruri au fost hotărâte dinainte. Dar, ceea ce nimeni nu poate predetermina, este maniera în care vei reacţiona la aceste alegeri. Reacţiile noastre, deciziile pe care le luăm în funcţie de experienţele trăite, îi permit sufletului nostru să evolueze mai mult sau mai puţin rapid şi determină în ce măsură suntem fericiţi în viaţă.

Să fim acum mai buni, mai înţelepţi, să medităm unde am greşit.

Vă urez PAŞTE FERICIT!

SĂRBĂTORI FERICITE !! 

Al dumneavoastră, acelaşi, cu bune şi rele

 Prof. Ing. Ioan Romeo Mânzală