În fiecare zi ne trezim în aceeași cameră și urmăm aceeași cale, să trăim fiecare zi ca pe cea de ieri. Cu toate acestea, fiecare zi a fost o nouă aventură. Pe parcurs, ceva s-a schimbat. Înainte, zilele noastre erau atemporale, acum sunt programate. Asta înseamnă a fi adult? A fi liber? Dar suntem cu adevărat liberi?

Avem nevoie de câteva ele­mente: alimente, apă, pă­mânt, pentru a supraviețui. Toate acestea sunt deținute de corporații. Dacă aceste corporații se retrag, noi suntem ai nimănui, murim de foame, pentru că nimic nu mai este al nostru. Nu avem hrană pentru noi în copaci, nici apă proaspătă în izvoare, nici teren pentru a construi o casă. Dacă încerci să iei ceea ce îți oferă Pământul, vei fi închis. Deci, ne supunem regulilor jocurilor globaliste.

De ce trebuie să trăim la mâna altora?
Lumea o descoperim prin­tr-un manual. Acum poți fi oriunde, făcând ceva. În schimb, stai singur în fața unui ecran. Deci, ce ne oprește să facem ce vrem. Să fim acolo unde vrem să fim. De ani de zile stăm ca să se facă diverse testări pe noi. Testați și clasificați, ca subiecții într-un laborator. Crescuți să nu facem nicio diferență în această lume, crescuți pentru a nu fi diferiți. Suficient de deștepți pentru a ne face treaba, dar nu pentru a pune întrebări de ce o facem. Deci, lucrăm și lucrăm, nu mai avem timp pentru a ne trăi viața pentru care lucrăm. Până când va veni o zi când suntem prea bătrâni ca să ne facem treaba. Atunci suntem lăsați să murim.
Copiii noștri ne iau locul în joc. Profesorii la școală predau aceleași lecții și aceleași materii, zeci de ani, până devin bătrâni și merg în pensie. Preoții țin aceleași și aceleași ri­tualuri în biserici, dar am văzut că în ultimii ani s-au moderni­zat și ei, au devenit bisnismani. Nu trebuie să venim cu argumente că ar fi rușinos, am umple mii de pagini. Pușcăriașii s-au plafonat și ei, stau la mititica cât stau, prada o pun în bănci. Când termină sunt patroni și ar fi multe exemple de spus.
Calea noastră este unică, dar împreună nu suntem nimic altceva decât combustibil. Combustibilul care alimentează elita. Elita care se ascunde în spatele logoului corporațiilor. Aceasta este lumea lor. Iar resursele lor cele mai valoroase nu sunt în pământ. Noi suntem.
Construim orașele lor, conducem mașinile, luptăm în răz­boaiele lor. La urma urmei, banii nu sunt ceea ce îi conduce. Este puterea. Banii sunt pur și simplu instrumentul pe care îl folosesc pentru a ne controla. Hârtii lipsite de valoa­re, de care depindem pentru a ne hrăni, a ne mișca, a ne distra. Suntem ca o boală care zdrobește pământul, distrugând chiar mediul care ne permite să trăim. Noi suntem ființele care, tot ce vedem trebuie vândut. Dar ce se va întâmpla când am poluat ultimul râu, când poluam ultima suflare de aer, când nu mai avem combustibil să aducem mâncarea, atunci vom realiza că banii nu pot fi mâncați și nici valoare nu au.

Ne-au dat bani și, în schimb, le-am dat lumea
Acolo unde erau copaci care curățau aerul nostru, acum sunt fabrici care ne otrăvesc. Acolo unde era apă de băut, sunt deșeuri toxice care put. Am dat apa francezilor. Acolo unde erau animale libere, sunt ferme de producție, în care acestea sunt născute și sacrificate fără sfârșit, pentru satisfacția noastră. Merg tiruri si garnituri de tren cu carne în țările arabe. Peste un miliard de oameni suferă de foame, în ciuda faptului că avem suficientă mâncare pentru toată lumea. Totul trebuie să meargă la bogați. Unde merge totul? 70% din grânele pe care le cultivăm sunt folosite pentru a îngrășa animalele pe care le consumam pentru cină. De ce ajutați foametea? Nu puteți profita din ea.
Noi nu distrugem planeta. Distrugem toată viața de pe ea. În fiecare an mii de specii dispar. Și timpul se scurge. Dacă locuiți în America, există o șansă de 41% să faceți cancer. Boala de inimă va ucide unul din trei americani. Luăm medicamente prescrise pentru a face față acestor pro­bleme, dar îngrijirea medicală este a treia cauză principală de deces după cancer și bolile de inimă. Ni se spune că totul poate fi rezolvat prin aruncarea de bani la oamenii de știință, astfel încât ei să poată descoperi o pastilă pentru a face ca problemele noastre să dispară. Dar companiile de medicamente și societățile de cancer se bazează pe suferința noastră, pentru a face un profit. Credem că fugim pentru un tratament, dar într-adevăr, fugim de cauză.
Corpul nostru este un produs a ceea ce consumăm și mâncarea pe care o consumăm este destinată exclusiv profitului. Ne hrănim singuri cu substanțe chimice toxice. Cu corpurile animalelor infestate cu droguri și boli. Dar nu vedem asta. Grupul mic de corporații care dețin media, nu vrea să facem asta. Ne înconjoară cu o fantezie despre care ni s-a spus că este realitatea. Ne comportam ca ființe care știm totul, dar nu conștientizăm că multe nu le putem vedea. Mergem pe stradă ignorând lucrurile mărunte, ochii care ne privesc, povestirile pe care le împărtășesc, văzând totul ca un fundal pentru ,,EU”.
Este amuzant să credem că oamenii își imaginau odată că pământul era centrul universului. Dar, din nou, acum ne vedem pe noi înșine ca centrul planetei. Ne arătăm tehnologia noastră și spunem că suntem cei mai deștepți. Dar computerele, mașinile și fabricile ilustrează cu adevărat cât de inteligenți suntem? Sau arată cât de leneși am devenit? Am pus această mască de “ci­vilizat”. Dar când renunțați la asta, ce suntem noi?
Ne este frica că nu suntem singuri. Că facem parte dintr-o imagine mult mai mare. Dar nu reușim să facem conexiunea. Suntem în regulă omo­rând porci, vaci, pui din țări străine? Dar nu vecinii noștri, nu câinii noștri, pisicile noastre, cele pe care am ajuns să le iubim și să le înțelegem. Noi numim alte creaturi proaste, dar arătăm spre ele pentru a ne justifica acțiunile. Dar ucidem pur și simplu pentru că putem, pentru că întotdeauna am făcut, facem dreptate? Sau arătăm cât de puțin am învățat. Că vom continua să acționăm mai degrabă din agresiunea primară decât din gândire și compasiune. Dacă ne uitam la dorința noastră interioara, vom vedea că visele noastre nu sunt diferite. Obiectivul comun este Fericirea. În interiorul nostru nu ne uitam, dar distrugem lumea. Cei mai fericiți sunt oamenii care au cel mai puțin. Dar când trăim în lux, avem bani mulți, mașini vile, credeți că suntem fericiți?
Într-o zi, această senzație pe care o numim viață ne va părăsi. Corpurile noastre vor putrezi, valorile noastre vor fi recolectate. Acțiunile de ieri rămân. Moartea ne înconjoară constant, totuși pare atât de îndepărtată de realitatea noastră de zi cu zi. Trăim într-o lume în pragul colapsului. Războaiele de mâine nu vor avea câștigători. Căci violența nu va fi niciodată răspunsul; va distruge orice soluție posibilă.

Nu mai suntem conectați la realitate
Idolatrizăm persoane pe care nu le-am întâlnit niciodată. Așteptăm ca cineva să aducă schimbări fără să ne gândim vreodată să ne schimbăm pe noi înșine.
Alegerile prezidențiale ar putea fi, de asemenea, o mone­dă aruncată, dar sunt momeli sau praf în ochi pentru fraieri. Sunt două fețe ale aceleiași monede. Alegem ce parte ne dorim și iluzia alegerii, a schimbării este creată. Dar lumea rămâne ace­eași. Nu reușim să înțelegem că politicienii nu ne servesc; ei servesc pe cei care îi pun la putere. Am stăpânit actul de a ne ucide, haideți să stăpânim bucuria de a trai.
Avem nevoie de lideri, nu de politicieni. Dar în această lume de urmăritori, am uitat să ne conducem pe noi înșine. Opriți așteptarea schimbării și fiți schimbarea pe care doriți să o vedeți. Nu am ajuns la acest punct stând pe loc. Rasa umană a supraviețuit nu pentru că suntem mai rapizi sau cei mai puternici, ci pentru că am lucrat împreună.
Salvarea Planetei nu o facem noi. Planeta va fi aici indiferent dacă noi suntem sau nu. Pământul a fost aici de miliarde de ani, fiecare dintre noi va fi norocos să trăiască optzeci de ani. Suntem un fulger în timp, dar impactul nostru este pentru totdeauna.
Realizez ca există un motiv pentru care acesta este unicul timp în care vreau să fiu în viață. Pentru că, aici astăzi avem o ocazie pe care nu am mai avut-o niciodată până acum. Internetul ne dă puterea de a împărtăși un mesaj și de a uni milioane de oameni din întreaga lume. Cât timp mai avem, putem să folosim ecranele pentru a ne apropia, nu pentru a ne despărți.
Pentru mai bine sau mai rău, generația noastră va determina viitorul vieții de pe această planetă. Putem să continuăm să slujim acestui sistem de distrugere până când nu mai rămâne nicio amintire a existenței noastre. Sau ne putem trezi. Realizați că nu mergem în sus, ci mai degrabă cădem … avem doar ecrane în fața noastră, astfel încât nu vedem încotro ne îndreptăm. Viața bate filmul, dar nu este un film. Scenariul nu este încă scris. Noi suntem scriitorii. Povestea ta, a lor, a noastră, tot o poveste rămâne, totul depinde de noi.
Prezentul este ceea ce a dus la fiecare pas, fiecare respirație și fiecare moarte. Noi suntem chipurile tuturor celor care au venit înaintea noastră. Acum este rândul nostru. Puteți alege să vă sculptați propria cale sau să urmați drumul pe care nenumărați alții l-au făcut deja. În concluzie, suntem ca niște roboți care venim și plecăm pe acest pământ, fără să știm de ce trăim atâta timp cât trăim cu o realitate deformata (iluzia) și minciuna la tot pasul.

Al dumneavoastră
Prof.Ioan Romeo Mânzală