”Va fi atât de mare încât ei nu vor şti niciodată că sunt sclavii noştri.”Citat din cartea: ,,Legământul secret’’ – Rockefeller.

 Criza la care asistăm pare să readucă în discuție Statul, după ce decenii la rândul s-a vorbit numai despre declinul său. Viteza, caracterul general și chiar nerăbdarea cu care acest aparat represiv a fost pus în funcțiune contrastează dureros cu întârzierile, lipsa de pregătire și indecizia politicilor noastre sanitare, fie că era vorba de măști, teste sau tratamente potențiale. Greșelile, chiar și cele făcute dintr-o neștiință inocentă, sunt pedepsite cu amenzi exorbitante. Cât despre națiune, ea a fost abandonată, discreditată și delegitimată vreme de 31 ani, la fel cum a fost abandonată, discreditată și delegitimată orice idee despre politica industrială. Au renunțat la însăși ideea de independență națională pentru comerțul global. Relația dintre omul de știință sau cercetător și omul politic, baza modernității politice, este răsturnată complet de aceste vremuri.

Nulitățile conduc valorile

Care încearcă să ascundă deciziile politice în spatele expertizelor științifice. În ceea ce-i privește pe experți și oameni de știință, trebuie făcute anumite distincții. Am descoperit, de asemenea, politica științei, care nu este mai nevinovată decât politica obișnuită. Expertiza nu oferă nicio imunitate împotriva dorinței de putere. În orice caz, pică în sarcina aleșilor să ia decizii, deoarece ei sunt cei  responsabili de tot, adică de corpul politic. Dar nu răspund de nimic concret. Aristotel avea dreptate: ”politica este regina științelor”! 

Uniunea Europeană

Este la fel de slabă pe cât sunt statele care o formează. Uniunea se află în fază terminală. Fie va șchiopăta în forma prezentă, fie se va dezintegra. Ordinea europeană se bazează pe hegemonia germană, o hegemonie care este acceptată și apreciată de restul Europei. Germania se găsește în cea mai stabilă și favorabilă situație în care a fost vreodată. Domină prin simpla prezență. Nu are nevoie să facă vreo mișcare –  sau mai degrabă, nu trebuie să facă vreuna. Acesta este sfârșitul fanteziei europene. Nu există vreo aventură fantastică pe drumul acesta european decât cel creat de Ursula și Biden. Fiecare națiune a descoperit caracterul neschimbabil al ființei sale colective. Eliberați de visul acesta frustrant „mereu mai multă Europă”, putem acum redescoperi o anumită afecțiune pentru ceea ce suntem, putem încerca să ne adunăm forțele. Sunt surprins de ușurința cu care democrațiile noastre liberale au acceptat suspendarea celor mai multe dintre libertățile noastre.

 Fragilitatea sănătății umane

Reprezintă, într-un fel, o urgență permanentă și îi poate oferi Statului o justificare pentru o stare permanentă de urgență. Noi vedem acum în Stat singurul apărător al drepturilor noastre. Acum, din moment ce viața este primul dintre drepturile noastre, i se deschide Statului un drum larg pentru puterea sa inchizitorială. Acestea fiind spuse, noi ne-am lăsat în mâna Statului. Statul a ajuns ca un vapor naufragiat. Spontaneitatea discursului public a fost supusă unei cenzuri apriorice, care a avut drept efect excluderea dezbaterii legitime asupra celor mai importante probleme ale vieții noastre comune și chiar ale vieții noastre private. Într-un cuvânt, am interiorizat un cod de discurs și expresie în fața căruia rezistența este considerată periculoasă. În felul acesta, am lăsat în urmă, pe tăcute, regimul liberal și democratic care era informat. Lumea noastră este plină de ”victime” care, printr-o voce care e în același timp plângăreață și amenințătoare, susțin că sunt rănite de toată această discuție. Sunt subminate principiile fundamentale ale globalismului numit liberal – adică, competiția sau ideea că ordinea umană apare din reglementarea impersonală a fluxului. Această ideologie a profitat de anumite teme liberale, dar liberalismul pe care ni-l dorim prezervat este ceva diferit. Un regim liberal organizează concurența pașnică pentru a defini și implementa anumite reguli pentru viața comună. Nu a exista vreodată un regim liberal fără un cadru național. Liberalismul acum este al unui grup catastrofal de corupt. În ultimii ani,  Statul a fost afectat de o corupție care a cuprins toate clasele: bogații, din moment ce regimul a luptat  în a întoarce spatele națiunii, uneori până într-acolo încât și-au pierdut simțul binelui comun; săracii au fost descurajați de la muncă prin beneficii sociale fără discriminare. Ce ne spunea ,,criza medicală” despre locul morții în societatea noastră modernă? Guvernul UE și-a luat asupra sa autoritatea, practic, de a interzice ultimul ritual de care suntem atașați – și anume, ritualul înmormântării. Împotriva tendinței din ce în ce mai răspândite de a face moartea invizibilă, această măsură a guvernului a provocat întristare, consternare și dezaprobare. (guvernul UE) Această ștergere brutală a morții este inseparabilă de îndepărtarea religiei. Politicienii nu au observat uriașul și inadmisibilul abuz de putere ce există implicit în unele dintre deciziile lor. Cum este posibil? Am băut din cupa cu vinul urgiei, cum spune Scriptura. Biden și Ursula văd numai interesele lor. Cumpăra vaccinuri în cantități enorme, încearcă să oblige lumea să se vaccineze, ca să nu deranjeze compania producătoare. S-a întrebat cineva de morțile subite, în special la tineri? Am delegitimat instituțiile care ordonează transmiterea vieții, iar acum îndepărtăm ritualurile care acompaniază moartea.

Este timpul să ne trezim!

Deși este folosit (de fapt prea de multe ori), înțelesul conceptului este aproximativ și fluid. În esență este un simptom al nepăsării față de „cuvânt” și față de importanța lui în general. Este o ispită a vremii pe care o trăim. Este uitat că realitatea văzută există și se menține prin „cuvânt”. Este nesocotit însuși elementarul truism după care „cuvintele au înțeles”. Acest simptom este încă mai dureros, căci deliberat se caută „relativizarea” adevărului. ”Globalismul”, sordida ideologie care domină puterea actuală”, imperiul sodomit-anglo-saxon-sionist”se întemeiază pe relativism, pe confuzia noțiunilor, pe schimbarea înțelesurilor și așezărilor din veac. Sunt cei care limpede au fost avertizați: „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumina; care socotesc amarul dulce și dulcele amar”! Este exprimată o neînțelegere a conceptului ,,adevar”.

,,Adevărul” nu este suma unor concepte sau evenimente și, încă mai puțin, ”adevărul” nu are nici o relație cu părerea „majorității”. 

Într-o asemenea înțelegere este imperativ ca toți și fiecare să căutăm să ne raportam și să căutăm să ne asemănăm Adevărului. Încă mai stringent este acest imperativ în anii maturității și ai senectuții, când nu mai există scuză pentru acțiunile prostești sau pentru râzgâială.

În acei ani, timpul se „contractă”, se grăbește, nu mai are răbdare. În tot cursul vieții, uneori conștient, uneori inconștient, uneori din joacă, ne complacem în numeroase iluzii și roluri. Nutrim nenumărate păreri de sine și de multe ori ajungem să credem în ele cu strășnicie, suntem incapabili să avem despre noi o imagine minimal obiectivă și legată de „adevăr”. Nu trebuie uitat că „iluzia” este singurul lucru pe care îl poate oferi negativitatea pură, altcum zis, necuratul, și prin „iluzie” nu poate el condiționa și stăpâni. Revenind la ideea anterioară, este deci necesar că în anii crepusculari, și încă mult mai devreme, să căutăm să ne aflăm în referință și în asemănare cu Adevărul. Este limpede că asta înseamnă concordanță între vorba și fapta, între gând și realitate. Iar alternativa, legănarea în iluzii poate avea urmări dramatice. Vorbind despre “rătăcirea” care ne pândește. Este oare “Alzheimer sau demența senilă altceva, sortite să conducă prost omenirea? ,, Este timpul să ne trezim”, Pierre Manent. 

Al dumneavoastră, același,

Prof. Ioan Romeo Mânzală