Promisiunile făcute de toate guvernele care s-au perindat la putere s-au risipit, așa cum au fost spuse de anumiți oameni iresponsabili. Dar, după cum se vede, la noi este invers: adevărul este minciună. Pensiile speciale nu au fost tăiate, alocațiile nu au fost mărite, creșterea pensiilor cu 14% este praf în ochii unei populații neajutorate și înfometată, dar bună de vot.

Cât zbucium, câtă parodie, câtă minciună, ei neștiind că oamenii s-au deșteptat, văd și realitățile. Mă uit la politicieni, care, patru ani nu au trecut nici pe stradă, iar acum s-au îmbrăcat în veste asemănătoare vestelor antiglonț, în galben, roșu, albastru, verde, plimbându-se cu sărmanii oameni de braț. Oamenii asistă neputincioși cum sunt mințiți, auzind promisiuni de care și Caragiale s-ar cruci! Ce inepții debitează acești oameni cu un sac de titluri și diplome luate pe șpagă și care nu echivalează nici cu o diplomă de bacalaureat, din vremurile când se făcea carte.

Acum, circul este în floare
Dar, să nu uităm că acest circ ne aduce numai nenorociri. Cum să nu trăim rău, dacă noi ne omorâm propria afacere. Parcă am vrea să depindem de alții. Ne place să avem spectacol și să mâncam exact ce ne oferă spectacolul. Dacă omorâm vaca dătătoare de lapte, cât de puțin o fi el, murim cu toții de foame.
Era, așadar, previzibil ca situația economiei să-și impună până la urmă exigentele. Pentru că, legile ei nu pot fi nici abrogate, nici modificate. Șocul deciziilor de acest fel este însă foarte mare, pentru că ele vin după valul de promisiuni penibile, din campania electorală.
Salt direct, de la cod roșu de adevăr, la cod roșu de minciună. Și automat, la cod roșu de haos. Chiar nu mai ascultă nimeni pe nimeni, iar legile nu sunt respectate de sus în jos. Mai avem un pic și la noi nu mai lucrează nimeni, că nu mai au oameni, dar votăm.

Oare de ce votăm?
Pentru că, după vot, nimeni nu ne mai bagă în seamă! Toți sunt la fel. Nu au proiecte, nu au programe și, ce le lipsește cel mai mult, DEMNITATEA. Cum să ai demnitate când clădești campanie pe minciună? Minciuna nu dă demnitate!
Cine-i de vina? Evident, cei care au promis. Dacă alegătorii nu ar fi fost euforizați cu promisiuni, nu ar fi avut niciun motiv să se aștepte să curgă lapte și miere. Nu, pentru că banii sunt pentru alegeri, nu pentru bunăstarea noastră. Ne-au închis țările vecine granițele, pentru un pumn de galbeni luați de la OMS.
Daca li s-a tot spus că, vezi Doamne, criza economică datorată Covid 19 e acolo la ei, și pe noi abia dacă ne-o atinge vreo adiere, altfel binevenită, că prea se încinsese motorul economiei, s-ar fi obișnuit, poate, cu ideea. Așa cum s-au obișnuit cei din sectorul privat și nu s-ar simți acum loviți cu leuca în cap.
Ar fi fost nu numai imoral, ci și păgubos, ca efectele recesiunii să fie suportate strict doar de sectorul privat. Sectorul public nu a suferit nimic, a devenit sistemul public cel mai profitabil. Iar sistemul a devenit insuportabil, nu numai prin numărul exagerat de mare de salariați, ci și prin modul de lucru. Poartă hârtii, fără valoare, de la unii la alții.
Actuala putere ne spunea că, în campanie, nu putea prevedea dimensiunea crizei. Dimensiunea nu, dar existența ei era deja certitudine. După cum este o certitudine că, la vreme de criză, majorările salariale, mai ales cele de proporții, nu pot fi puse în practică, deci sunt simple speculații. Nu s-a tăiat nimic, nu s-a făcut nimic decât povești, trădări, manipulări, de la stânga la dreapta, iar acum vedem și în centru.

De ce au continuat să promită?!
După ce au ajuns la putere și au văzut ce ,,gaură neagră ” lăsaseră social-democrații în ipoteza, puțin probabilă, că nu bănuiau, dar și agravarea, de la zi la zi, a previziunilor în privința crizei, de ce au continuat, actualii guvernanți, să promită? Promisiuni mai ponderate și totuși, promisiuni.
Prețul electoral este superficial, pe politicieni nu-i costă nimic. Ei nu plătesc nimic, dar noi mergem, pas cu pas, sau metru cu metru, spre prostrocratie, să nu spun nemernicie.
Toate partidele vor deconta electoral, în măsură mai mică sau mai mare, în funcție de dimensiunea dezamăgirii, manipularea grosolană a așteptărilor românilor. Deși cifrele sondajelor sunt dubioase, din cauza contradicțiilor prea mari din ele, trendul comun este evident. Ce decontează partidele? Nimic! Toți se rotesc la ciolan, iar noi plătim pagubele și rămânem cu dezamăgirile.
Își merită soarta cu vârf și îndesat. Efectul grav este însă, cu totul altul. Și se referă la întreaga societate românească, nu numai la relația dintre copiii țepuiți, pensionarii țepuiți, profesorii țepuiți de către politicienii țepuitori.

Sabotarea democrației
Se vede la orice pas, inclusiv la alții. Cine mai gândește democratic? Am derapat și suntem la cu pas trecuți la totalitarism.
Contradicția flagrantă dintre promisiuni și realitate compromite definitiv însăși noțiunea de campanie electorală, lezând unul dintre cele mai importante procese democratice: alegerile.
Iată ce ne spune un politician, vicepreședinte de partid: “Dacă promisiunile ar fi fost făcute doar în campanie, aș fi înțeles. Asta înseamnă campania, minciună”! Sinceritatea politicianului reflectă o mentalitate total pervertită a politicianului roman.
Într-adevăr, indiferent de culoarea politică, pentru el campania electorală este un campionat al minciunilor, nu al competențelor și al proiectelor fezabile. Asta a înțeles și poporul din campanie și, prin extensie, din întreaga politică. Și, de aceea, nici nu mai este interesat de ele. De aceea, nu se mai duce romanul la vot. De aceea creditează personaje caricaturale, găunoase, incompetente, dar cu un discurs răcoritor pentru frustrările inflamate, provocate de mult prea multă minciună și sfidare.
Peste tot în lume, campania electorală presupune și o doză de exagerare. De exemplu, vulgarizând puțin, dacă a socotit că va da 10%, politicianul de acolo promite 15%. Electoratul știe că se mai taie un pic din procent și urmărește proiectele, intențiile generale, politicile propuse. De aceea, și dezamăgirea e minimă. Nici Donald Trump nu face fix tot ce a promis, dar se încadrează în proiectul cu care a câștigat.

Programele electorale, colecții de minciuni
Politicienii romani nu se mulțumesc să exagereze. Ei distorsionează complet conceptul democratic. Promit creștere, de multe ori și 100% chiar, și ajung să scadă. Programele electorale, colecții de minciuni, sunt aruncate la gunoi imediat după anunțarea rezultatelor, de parcă nici n-ar fi existat. Și datele problemei ajung să se prezinte exact pe dos. Promit legi, unele chiar le fac, dar tot ei sunt cei care nu le respectă.
Slavă Domnului că promisiunile inepte nu sunt respectate, dar ele au viciat deja votul. Nu-i nimic, am putea spune. Ne-am înșelat de data asta, data viitoare îi votăm pe ceilalți. Însă și ei se dovedesc, rapid, la fel.
De ce ar mai fi atunci oamenii interesați de programe și proiecte? Cum să mai aibă ei încredere în politicienii care, fără excepție, se sucesc de azi pe mâine la 180 de grade? Pe ce criterii să mai aleagă? Și, până la urmă, de ce să se mai ducă la vot?
Dezamăgirea și lehamitea generală, nostalgia totalitaristă, revigorarea extremismului pe care-l considerăm cu un picior în groapă, aruncarea în derizoriu a alegerilor, că doar “toți sunt la fel”, sabotează însăși esența democrației. Acesta este efectul cel mai grav al felului în care politicienii români își înțeleg meseria și misiunea, se respectă pe ei și își respectă electoratul.
Și stânga și dreapta politică au mințit în campaniile electorale. Unul dintre politicienii de vârf a declarat, într-un județ, că politicienii români, fie că sunt de dreapta sau de stânga, au mințit în campaniile electorale din ultimii 30 de ani, lansând promisiuni pe care știau că, economic, nu le pot onora.
”Au clădit o uriașă minciună în Romania, în ultimii 30 de ani: și stânga, și dreapta au spus minciuni în campanii, despre care știam ca nu pot fi onorate”.
Acesta afirma că singura soluție de relansare a societății și economiei românești este munca și adevărul.
“Pentru a putea să creăm prosperitate în România, trebuie să producem. (…) Am construit anormal. Din păcate, guvernele au tot promis și salarii și pensii mai mari. Să încercăm să ne întoarcem cu picioarele pe pământ. Avem exemplul negativ în fața ochilor: Grecia”.
“După ce trăiești mai mult timp în minciună, îți place minciuna. Cel mai mare sacrificiu pentru această națiune ar putea fi minciuna. Stânga ne propune, în continuare, să mințim cetățenii României, să aibă salarii mari, fără sa producem”, iar dreapta, din tot ce a promis, nu le-a dat nimic sau la unele, au dat o fărâmitură. Iar politicienii se îmbogățesc pe spatele săracilor.

Cu toții mințim, nu?
Ar fi culmea să mințiți și în răspunsul la această întrebare. Mințim, zilnic, fiecare dintre noi. Din motive mai mult sau mai puțin justificate, spunem minciuni mai mari sau mai mici. Toate poveștile copilăriei cu zei și Cosânzene erau minciuni. Constați, pe la o anumita vârstă, că minciuna este o cale buna de a atinge scopul urmărit. Sau, mai bine zis, este calea mai ușoară, cea care îți dă mai puțină bătaie de cap. Vorbim aici de cei care mint conștient, nu de cei care nu își mai dau seama de diferența dintre adevăr și minciună. Deci, descoperi că mințind, poți să scapi de o pedeapsă, poți obține ceea ce îți dorești, poți ajunge mai ușor la un anumit rezultat, ești acceptat fără probleme într-un anumit mediu. E o tentație foarte mare. Cum se face că unii îi rezistă, iar alții îi cedează necondiționat? Nu am citit foarte mult despre subiect, nu cunosc explicațiile psihologice.
Să zicem că afli că ai fost mințit. O minciună în care ai trăit zile, luni sau ani. Ceva care îți rupe sufletul. O minciună care îți dă lumea peste cap și te face să revezi, în mintea ta, tot cursul vieții de până atunci. Genul de minciună care te torturează și te face să te întrebi, zi după zi: “de ce ?” Cum reacționezi? Ce scuză îi găsești mincinosului? Mai poți avea apoi încredere în ceva, în cineva?
Ne naștem în minciună, ne hrănim cu minciuna, trăim în minciună și murim în minciună!
Oare minciunile din campaniile electorale, minciunile politice zilnice, în ce categorie se încadrează?!

Al dumneavoastră același
Prof Ioan Romeo Mânzală