Este cunoscută în popor ca „frica zilei de mâine” și de fapt,este o anxietate care poate varia ca intensitate, de la ușoare emoții, până la anxietate generalizată și poate tulbura și strica, pacea, liniștea, poate alunga mulţumirea, ne poate deposeda, de ceea ce avem azi și mai ales ne poate îmbolnăvi fizic, psihic și mental.
Am câţiva prieteni care sunt antreprenori. La fiecare, când stai de vorbă cu ei, observi o teamă care se numeşte ,,frica zilei de mâine”. Cea mai mare frică este că sunt instituții ale statului care pun presiune pe ei, iar ei atunci nu au tăria psihică şi morală de control al echilibrului mental. De ce? Simplu. Dacă procedezi legal în România, să rezolvi o problemă de firmă, șansele sunt minime, dacă mergi pe rute ocolitoare, se rezolvă orice!
Poate o să vă mire, însă frica de viitor, frica de ziua de mâine, este prezentă și se manifestă mai mult la oameni care stau bine material, decât la oameni aflați în lipsuri. Oamenii săraci nu au de ce să se vaite pentru grija zilei de mâine. Ei nu au nevoie decât de un adăpost şi ceva de mâncare. Cerșitul şi căpătatul au devenit la noi sporturi naţionale. Oamenii de afaceri sau cei mai înstăriţi, pe măsură ce adună averi sau dețin, fac din aceste lucruri un nou standard, numit “standardul minim” şi ar vrea şi mai mult, cum zicea tata „când ne va fi mai rău, ca acum să ne fie”, așadar, ne vom îngrijora și speria de posibilitatea ca mâine să ne fie mai rău decât azi, spunea un prieten bun, chiar un om prosper.
Cum spuneam mai sus, ce avem azi am vrea să fie minimul, dacă mâine strângem mai mult, am vrea ca acela să fie minimul și ne întristăm sau ne îngrozim că e posibil să avem mai puțin. A avea mai puțin, devine similar cu eșecul, insuccesul, blestemul. Uitați-vă cât de vehement se protestează dacă se anunță reduceri de pensii sau salarii, aproape cu disperare. Unii sunt gata să se sinucidă deși nu vor fi muritori de foame, nu vor ajunge cerșetori, deși de pâine și haine ar ajunge. De ce se văd toate aceste aspecte, pentru că în alte ţări, chiar occidentale, pensia cea mai mare este plafonată la o anumită sumă, iar cea mai mică este suficientă ca să ai un trai decent, cât de cât, un trai lipsit de grija zilei de mâine, la fel ca şi salariul minim pe economie. La noi, ca la nimeni, minim 640 lei pensia, iar altul, cu sporuri cu tot, 68.000 lei pensia, mai lucrează tot la stat unde mai încasează 20.000 lei şi atunci să te ţii frate… Şi atunci nu trăim într-un hăţiş de acte legislative care, datorită lor, se poate fura în România cât vrei şi când vrei. Trai pe vătrai.
Plafonul minim ne face să ne temem. Vrem neapărat ca mâine să ne fie mai bine ca azi și cine atacă acest deziderat al nostru, ne poate deveni dușman de moarte (numai să întrebați câți nu ar fi vrut să dispară Boc, Blaga, Băsescu pentru că, în urmă cu ceva ani, au îndrăznit să coboare nivelul pensiilor și salariilor) iar astazi ei candideaza la europarlamentare şi să vedeţi cum ne reprezintă la Bruxelles. Iar românul, gata a uitat şi iar alege, iar se vaită 4 ani şi, uite aşa, trece viaţa cu gândul la alegeri.
Oamenii de afaceri se tem de ziua de mâine, dar pentru alte probleme
Da, se tem pentru ziua de mâine, dacă mâine ar putea iesi la iveală lucruri pe care le-au tăinuit. Se tem de mâine oameni care au furat, se tem de mâine oameni care au curvit, se tem de mâine oameni care au mințit, se tem de mâine oameni care au fost invidioși, care au păcălit, oamenii care au trădat și multe alte păcate, care mâine pot fi scoase la iveală. Există oameni care nu pot pune capul liniștiți pe pernă, pentru ceea ce au făcut.
Sunt urmăriţi de faptul că ceea ce au făcut poate fi descoperit, atunci, da, te temi pentru ziua de mâine. De fapt, păcatul întotdeauna a adus teamă, frică, anxietate. Păcatul a adus tulburare de când e lumea. Spuneam la început despre oamenii de afaceri că unii sunt șantajați de politicieni în primul rând, dacă nu ,,execută ordinul” se trezesc cu organele statului care vin unele după altele până distrug acea firmă cu patroni cu tot. Am văzut săptămâna trecută, în drum spre Constanţa, 11 maşini cu inscripţia ANAF şi am crezut că este o coloană KAFOR. După ANAF, vine poliţia economică, parchetul (DIICOT, DNA), dosare peste dosare, iar munca acelor oameni de afaceri s-a risipit pe apa sâmbetei, că aşa doreşte politicianul X sau Y sau partidul X sau Y. Nu pleacă până afacerea nu este terminată. Şi atunci ne întrebăm: chiar noi dorim să ne terminăm unii pe alţii şi cu ajutorul organelor să creăm breşe pentru băieţii din afară, recomandaţi de domnii de la Bruxelles sau din alte ţări.
Eu nu spun că oamenii de afaceri trebuie să fure, din contră, să plătească impozitele, dar mă întreb, pe ei cine-i apără? În loc să protejăm capitalul autohton, noi terminăm firmele noastre. A cui o fi directiva???? Se vede cu ochiul liber că noi am terminat firmele autohtone cu ajutorul ,,băieţilor din interior”. Atunci pe ei îi distrugem, multinaționalele nu plătesc nimic, oare de ce ne mai mirăm când ne împrumutăm pentru pensii şi salarii? Oare cineva este rău intenționat? Sunt firme româneşti care de luni de zile nu au primit banii de la stat pentru ce au lucrat şi au intrat în insolvenţă şi faliment. Cine vine să-i ajute?!! Nimeni! Vin ,,băieţii” care stau si pândesc pe la colţuri să mai adune ceva, pentru că mai au ceva bonusuri şi pentru distrugere, au bonusuri pentru amenzi, au bonusuri pentru japcă.
Suntem ţara cu multiple posibilităţi de furat, că aşa vrem noi. La noi totul este special, începând de la ,,pensii speciale”, avem şi ,,oameni speciali”. Oare la noi mai
există bun simţ măcar? Dar există şi altceva: oamenii de afaceri, decât să ajute oameni săraci, pensionari, aziluri, donații pentru cultură etc, preferă, că trebuie sau nu trebuie să meargă în străinătate, preferă să chefuiască la mese scumpe, să-şi cumpere autoturisme de lux, să umple conturi şi buzunare la politicieni pentru diverse interese (bineînţeles lucrează în grup) şi să nu uităm amantele, 2-3, sau nevestele tinere, cu o diferenţă între 20 şi 40 de ani. Obrazul subțire cu cheltuială se ţine. Asta este cea mai mare teamă: ,,lipsa banilor de achitat cotizațiile”.
Neseriozitatea ne aduce teamă de ziua de mâine
Fie că e vorba de guvernanţi şi în special de organele statului sau oameni de afaceri, neseriozitatea ne aduce teamă de ziua de mâine. Este vizibilă peste tot, nu o putem ascunde, o întâlnim pe stradă, în sălile de tribunale, la ghişee, primării, spitale, şcoli etc. Mulţi, pentru că sunt neserioşi, primesc salarii grase, că, de, se deranjează pentru noi, amărâții. Dacă mâine este termenul limită pentru ceva și acel ceva nu e gata sau nu s-a apucat de el măcar, mâine este o zi de care îi este frică oricui. De ce ne este frică, de minciună, ură, boală, ipocrizie, justiţie (care justiţie), de lipsa de bani, de oameni răi şi de multe alte lucruri. Dar oare de ..veşnicie” ne este frică?
Mai ales dacă ești bolnav, ziua de mâine devine înfricoșătoare. Perspectiva eternității te sperie. Oamenii care nu şi-au asigurat veșnicia prin Sângele Mântuitorului se tem, și se tem pe bună dreptate. Şi tot aici se încadrează și cei care „doar pentru viața aceasta și-au pus nădejdea în Dumnezeu”. Este acea „așteptare înfricoșată” de care vorbesc feţele bisericeşti. Şi aici văd unele probleme pe care eu nu le mai înţeleg, fiind un credincios. De ce avem de două ori SF. GHEORGHE? De ce avem Paştele de două ori? Învierea se produce o singură dată! Feţele bisericeşti trebuie să schimbe ceva, omul s-a deşteptat şi nu mai crede orice. Cum este posibil ca soţia să serbeze Paştele azi, iar eu, la o săptămână după? Există şi aici multe temeri pentru ziua de mâine, temeri care trebuie să fie corectate. Oricare ar fi teama fricii pentru ziua de mâine, trebuie să trecem cu brio peste acest impediment. Chiar dacă asta înseamnă pierderi materiale sau de imagine, liniștea şi pacea, bunătatea şi iubirea între oameni sunt lucrurile cele mai de preţ.
Cu siguranță, temeri privitoare la ziua de mâine mai sunt, dar m-am focalizat pe cele mai răspândite. În același timp, țin să menționez că nu toate temerile cu privire la ziua de mâine sunt rele și păcătoase pentru că este normal să avem emoții cu privire la ce va urma, dar nu este normal ca acestea să dureze la nesfârșit. Nu este normal ca să trăim în fiecare zi cu teama zilei de mâine.
Oricare ar fi cauza fricii de ziua de mâine ea trebuie rezolvată. Dacă este vorba de păcat, acesta are rezolvare, orice păcat care ne urmărește trebuie mărturisit și consecințele trebuiesc suportate. Chiar dacă asta înseamnă pierderi materiale sau de imagine, pacea căpătată și liniștea sunt cele mai de preț.
Nu se merită pentru că avem leacul gratuit și deplin pentru teama aceasta. Ar fi neînțelept să ne îmbolnăvim cu “medicamentul” pe masă.
Neseriozitatea nu trebuie să fie un motiv de teamă pentru ziua de mâine. Suntem chemați să ne trăim viața responsabili, suntem chemați să ne facem datoria oriunde ne-am afla, suntem chemați să fim cei mai serioși dintre oameni, iar lenea să nu fie prietenă cu noi.
Soluţia este IUBIREA
Deci, una din cauzele temerii de mâine poate fi eliminată prin iubire. Cu cât avem mai multe averi, bogăţii, lucruri, cu atât avem motive mai mari de teamă. Nu spun că nu trebuie să ne bucurăm de ce ne-a dat Dumnezeu, spun doar că, nu trebuie să ne legăm de ele, cu cât suntem mai tare legați de ele, cu atât teama de ziua de mâine este mai mare. Scriptura ne spune să nu ne îngrijorăm cu privire la necesarul pentru ziua de mâine și trebuie să alegem să credem că El va purta de grijă. Trebuie să ne facem treaba bine unde suntem așezați fiecare și să cerem protecţia și binecuvântarea divină.
Ar mai fi multe de spus despre frica de ziua de mâine Ca o concluzie însă vreau să atrag atenția că nu se merită să trăim cu teama zilei de mâine, decât în situații grave și pentru un timp limitat. Teama de ziua de mâine nu este biblică, nu este benefică, nu este recomandată. Avem un Dumnezeu care ne învață în Scriptură cum să alungăm frica și El însuși promite că ne va însoți în permanență. Mai avem motive de teamă? DA. Oamenii de afaceri au de ce se teme: de ,,semenii noștri care comandă sau cântă, dansează la anumite instrumente”.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al dumneavoastră acelaşi Prof. Ioan Romeo Mânzală